În Franța, ori de câte ori vizitam câte ceva cu Provence la coadă nimeream și în zone cu lavandă și ni se vindeau bucățele de săpun la suprataxă. Bine, nu numai, eu mi-am luat accesorii la baie ce par a fi chinezești la preț de turist, doar pentru aveau un text acolo. Amintire cică. Doar că s-a păstrat „foarte bine”.
Eh, trendul a apărut și la noi, cumva cred că totul a început pe Facebook. Sâmbătă am făcut un traseu de 50-60 de km cu bicicleta cu scopul(ascuns al celorlalți) să mergem la niște boscheți de lavandă.
M-apropii de locația cu pricina, o chestie de vreo 500 de metri în lungime cu vreo 7-8 îngrămădită cu gard de sârmă și ceva fete cu taxator la intrare.
Mda, 10 lei intrarea pentru a vizita un loc „exclusivist” de lavandă. Stânga cultură de porumb, dreapta altă cultură de porumb, pi șhentru ceva lavandă.
M-am prins că e treaba serioasă când am văzut apă și suc la dozator, ceva bălării de mâncare, amenajat un foișor rustic, din paie și-o budă ecologică, în mijlocul drumului.
Practic, începem și noi să funcționăm bine, mergem să dăm banii pe tot felul de tâmpenii.
Ah, dacă sunteți fotografi, intrarea e cu suprataxă, undeva la 100 de lei pentru 2 ore.
Bine, treaba e strict locală, trendul am văzut că este oarecum național, din ce am zărit chestii, după, pe Facebook, de prin alte orașe(Arad, parcă).
E trendul ăsta și la voi?
Sorin a zis
Mișto chestia cu taxatu, acum pentru orice se poate cere bani.
Mă gîndesc să-mi tund și eu copacu din fața casei, de la țară, să-i fac o pajină pe Feisfuckk și dupe aia să cer bani pentru deci ca fraierii să vină să-l pozeze. Cînd e înflorit arată chiar super mișto și de ce să nu profit de ocazie ?! Sau de exemplu, îmi trag și eu cîteva rînduri de lavandă, pun un text bengos pe rețeaua rățelelor și aștept mușterii să vină să se hlizască și să facă poze.
Nu mai vorbesc de clădiri frumoase, amenajate cu foarte mult gust și pentru care, evident că pentru a face poze cu clădirea trebuie să plătești o taxă.
Păcat că eu nu sînt așa de frumos, că atunci aș cere bani și pentru ca să-și facă selfiuri cu mine cu toți cei cu care mă’ntîlnesc…
Marius Cucu a zis
Era treabă legală, cu bon fiscal, cu chestii, trestii. Au pagină de facebook, promovează mai mereu 🙂
Redoo a zis
Exista ceva grupuri de cultivatori de lavanda.Lavanda e ok,este o planta foarte melifera, in schimb, din ce am inteles eu, producătorii astia locali, dupa ce si-au infiintat plantatii de lavanda nu prea au ce sa faca cu recolta, nu prea are cine s-o cumpere.
ice4you a zis
Ba dimpotriva, din cate am inteles eu de la unii de prin Arad, daca nu fac din ea tot soiul de cosmetice de casa atunci o vand pe dincolo.
Oricum, tare idea cu taxatul mai ales ca in ziua de azi prosti sunt fara numar si in continua crestere.
Marius Cucu a zis
Exact. Dar deh… 🙂
vasile a zis
Am vazut in Croatia anu’ trecut niste campuri fabuloase de lavanda, aveau undeva la 1m boscheti, foarte desi si infloriti la greu si bazaiala de albine de nu se poate, nu erau garduri si nici taxatori 🙂
Marius Cucu a zis
Albine erau și aici. Ce să facă și ele altceva?
Petre a zis
Langa Resita la marginea localitatii Carasova am dat de un hectar cultivat cu lavanda. Proprietarii au facut eveniment pe facebook si au invitat oamenii sa viziteze campul de lavanda. GRATIS. Ba au mai si oferit o apa rece de fantana sau un sirop de capsuni … tot gratis. Si da, aveau si la vanzare buchetele si saculeti cu lavanda si miere din productie proprie.
Costin a zis
Niste prostovani care habar n-au sa se vinda. ?
Dupa ce-or intra in faliment o sa le para rau.