Deh, nu credeam că ajung p-acolo. Nu era în plan așa ceva, dar uite că s-a nimerit. Parcă a fost bine că am dat skip roadtrip-ului din vara asta ce ajungea și prin Germania. Partea mai proastă este că am dat skip Belgiei și chiar vreau de mult să vizitez zona aia.
Eh, acum va fi mai mult muncă decât vizitat prin jur, la modul că o să depind de niște oameni și chiar n-am reușit să îmi iau alte zile extra pentru că nu mă mai încadrez cu următoarea plecare.
Nu mă bazez pe mâncarea din Germania, ultima dată când am fost în Frankfurt am dat-o pe mâncare românească ori de câte ori am avut ocazia. Culmea, la ani distanță eu încă n-am actualizat articolul ăla.
Așadar, în afară de zid ce-ați mai vizitat?!
Ah, o să fiu la IFA zilele astea. Ar trebui să aveți articole de pe acolo intercalat cu câte ceva programat.
Meh, am deschis excelul cu programul, n-avem timp de mâncat nici bame. Sper să reușesc să fug noaptea cu un trepied să trag niște poze.
dam167 a zis
Eu am vizitat turnul de televiziune, zona checkpoint Charlie și o biserică parțial distrusă de bombardamentele din război (biserica era intenționat lăsată așa și închisă cu sticlă să nu te bată vântul și ploaia înăuntru). Bucăți de zid, monumentul ăla în memoria holocaustului sau poarta Brandemburg le vezi dacă circuli puțin prin zona centrală. A, ar mai fi clădirea parlamentului.
Noi am mai vizitat ceva palat în apropiere de Berlin cu un domeniu mare, nu știu dacă ai timp și dacă merită, că e cam de o zi umblătura de acolo.
Marius Cucu a zis
Neah, n-a fost timp decât de zid și, în rest, am mers hai hui prin zone ciudate și nu neapărat turistice. Au mai rămas multe de văzut, dar nu m-a dat pe spate.