Am fost în Trieste și mi-a plăcut foarte mult. Chiar râdeam cu niște amici că destinația asta o să bubuie. Așa cum am zis și în ghidul mare despre Trieste mă aștept ca destinația asta să bubuie, mai ales că se poate vizita Slovenia foarte simplu, iar lacul Bled este senzațional.
Nu a fost greu deloc să aleg Trieste ca destinație și nici cazarea nu cred că mi-a pus piedică. Adică, din punctul meu de vedere, am ales cazarea în zona perfectă.
Nici nu am dat foarte mult, cu precizarea că orașul nu este tocmai mare. Am gândit simplu, aleg lângă autogară, aleg lângă gară.
În fapt, ambele sunt foarte aproape una de alta, așa că dacă scrie în descrierea cazării că sunteți acolo sigur rezolvați. Așadar, scăpați de stres.
Prețurile pentru cazare nu mi s-au părut mari, însă vin cu precizarea că am fost în extrasezon. Însă, nu știu dacă nici în sezon vor fi probleme, asta pentru că e oraș destul de mic și aveți alternative în zonă.
Așadar, pentru a merge în Trieste cred că ar fi bine să vă cazați în oraș, iar apoi să vă îndreptați spre Miramare, spre Muggia sau Sistiana.
Adaugă un comentariu