Vreau să fac o analiză, așa cum o văd eu, despre ceea ce s-a întâmplat la locale. Nu prea poți avea pretenții de europarlamentare și acolo e o discuție separată, mai ales în tot contextul european.
Puține surprize au fost, iar unele au fost în Ploiești. S-au bătut 2, a câștigat al 3 lea. Majoritate nu are și o să îi fie greu. Să sperăm că nu o să fie dezamăgire, asta pentru că omul de rând nu are habar de ce e în spate, de CL, de CJ. Dar măcar e bine că nu mai este o singură putere. Chiar dacă avem clanul USL reîncarnat măcar e unul care să țipe diferit. Dar dacă la parlamentare o să fie PSD și PNL, Ploiești o să fie într-o gaură totală, fără pic de susținere.
PSD și PNL au făcut ce au știut mai bine: au câștigat alegeri. Alegeri într-un tur, au mobilizat cât au putut, pe unde au putut. Au filiale, au tot ce le trebuie și la Cuca Măcăii.
Forța Dreptei a fost o glumă. Ce așteptări să ai de la băiatul cu mandolina? Toate cele 3 partide au fost sub AUR.
Reper au ieșit pe ușa din dos. Eram convins de asta, dar nu că pierd în halul ăsta. Asta e bâlbâială și lipsă de strategie.
Urmăresc îndeaproape ce face AUR, în schimb. Dacă la primele alegeri, de acum 4 ani, eram vreo 2 care îi vedeau sus, iată că acum nu au mai fost surpriză și au confirmat.
Oamenii își cresc electoratul și învață să facă politică. Din punctul ăsta de vedere, iată că rămân o opțiune pentru o mare masă de oameni și… își cresc și adepți noi: tineri. Că un politician o arde populist pe lângă un Gheorghe și un Dorel este mare lucru. Și Ciolacu o face, dar cine îl crede? Și Volosevici, pe local, a încercat să o facă, dar aroganța lui l-a costat. Siguranța asta l-a costat.
Am ce am cu George Simion și urmăresc să văd ce face. Eu mi-am luat informația despre candidați și din podcasturi. Cele în care chiar s-au pus întrebări, nu s-a vorbit despre panseluțe. Nu îmi place de Valeriu Nicolae deloc, dar urmăresc pentru ce scoate de la invitat. Aș vrea ca toți moderatorii, podcasterii să pună întrebări în modul în care o face el.
Probabil că deja ați văzut materialul acesta, dar ceea ce mi s-a părut mie a fost că Georgică a fost umil și cu capul plecat. A jucat o carte interesantă și n-a venit cu aroganță la tăiere: învățăm, ne pregătim de 2028 și parcă mesajele anti UE au mai dispărut. Cel puțin, ideile super radicale. Faceți o comparație cu Burduja, acolo unde mi se pare că strategia aceea i-a mai luat din voturi, iar Nicușor l-a bătut. Remarc și faptul că i s-au văzut limitările pe comunicare. Ori de câte ori intra un pic în el Valeriu, intra în defensivă, semn că a învățat niște lozinci și atât. Substanță fără fond.
Mai mult, vreau să fie scris undeva asta pe modul: „v-am zis eu”. Georgică vorbește bine cu tinerii și îi crește. Mai știți secta USR, da? Iată secta extremistă. Da, noi avem nevoie de fraze, de idei structurate, de fanteziile pe care le bălărește Geoană, dar vedeți că cei mai tineri trăiesc prin emoji, nu prin idei, viziuni. Bătrânii „ies din sistem”, așa cum zicea un fost premier.
O să fie interesant cum vor evolua lucrurile la parlamentare. Acolo va fi adevărata bătălie, acum doar s-au mișcat rotițele.
Rezultate care contează
Majoritățile sunt la PNL și PSD, iar cu verde este UDMR. Practic, harta e împărțită între stânga și dreapta unită, ca să zic așa: Galben e PNL, roșu e PSD, UDMR e cu verde. Vom vedea cum se fac majoritățile, dar situația e „roz”.
Ah, da, și nu uitați că cei mai mulți bani sunt la Consiliul Județean, nu la primărie.
ionică a zis
„Cei mai mulți bani se duc la psdpnludmr.” #fixed
Marius Cucu a zis
Alegeri pe liste, alegeri în un singur tur. Iată!
Mălin a zis
Acuma nu vreau să-ți stric ziua, dar voturile le-au adus băiatul cu mandolina și marinarul nu ăilalți.
Marius Cucu a zis
Păi de unde să o strici? Votul meu a fost în altă parte, n-a ieșit opțiunea mea. 😀
Dacă vrei, singura diferență a fost că eu am votat anti PSD. Oricum, puteam să ies în „câștig”.
Costin a zis
Pake
Iolanda a zis
Nu cred că ne mai facem bine. Eu am apucat și vremurile apuse și am mai citit ceva istorie, am avut norocul să am naș pe fiul generalului Condeescu, ministru de război în timpul lui Carol al II-lea, (sunt cumătră cu regele Mihai :))), ați înțeles, da?, bunicul a fost liberal, iar bunica a fugit de Mussolini și s-a măritat cu un român. Deci privesc evenimentele și faptele din multe puncte de vedere. Poveștile celor care m-au încojurat îmi mai limpezesc mintea.
Dacă a ajuns Șoșoacă în PEU…cred ar trebui să plecăm pe Marte.
vali a zis
imi pare nespus de rau pentru Brasov, s-au intors in timp. e o gafa imensa, parerea mea
ice4you a zis
De diminica analizez date, ma uit peste ce scriu altii, ce ai scris si tu, ce zic „Deontologii” (pentru a incerca sa aflu directia pentru toamna), ce reactii sunt pe afara, ce se intampla pe afara (tot pentru a incerca sa percep directia), ce fuste in cap isi mai pun amazoanele autohtone sau frantuzite … si incerc sa pun cap la cap o analiza psiho-sociala cat de matura se poate, ca deh, am mai crescut si eu. Nu stiu cand e gata, dar am notat si „pulsul” luat de tine, probabil ca prin weekend’ul asta sa imi fac timp de pus cap la cap toate piesele din puzzle si incetul cu incetul cred ca incep sa primesc niste raspunsuri la intrebarile ce le aveam de multa vreme. Deh, a trebuit sa mai cresc si eu sa si sa invat niste lucruri printre care si completa detasare emotionala, fireasca alminteri. 🙂 Am deja conturate tusele groase, sa vedem ce iasa.