Nu degeaba erau acum câteva zile, odată cu lansarea noului telefon de la Apple, glume cu rinichi vânduți pentru un telefon apple.
Ce să vezi, nu e nimic diferit nici dacă vrei să repari un MacBook.
Pe instagram a postat cineva un story cu un deviz de reparație pentru un laptop. Pe OLX un astfel de model se vinde cum maxim 3000 de lei fix același model.
Eh, dar dacă ai pretenția să îl repari într-un service autorizat devizul este… cât unul nou? Sau mai mult? Vreo 3 așa?!
Practic, omul a avut nevoie de înlocuirea plăcii de bază și partea de sus a laptopului. Bine, practic, cam tot… 🙂 Manopera nu era foarte scumpă, dacă ne raportăm la ceea celelalte costuri.
Nu cred că e politica iStyle pentru astfel de prețuri, ci mai degrabă vine de la Apple treaba asta. Nu poți să ai produs uzat moral pe care să îl vinzi cu 9800 de lei… Dar probabil că vor să te facă să iei un laptop nou.
ice4you a zis
In vremurile de glorie cand aveam service’ul de care mai e ceva acum doar pentru prieteni, refuzam pe banda rulanta sa reparam asa ceva in primul rand pentru ca era enorm de munca la o mizerie de aia. Practic, toate sunt construite pe modelul „cumpara’ti altul” … manopera depasind de multe ori valoarea de piata.
vasile a zis
Vrajeala! & Prajeala!
Silviu a zis
Am luat de curând de pe Olx un iMac 27″ late 2013. L-am testat de față cu proprietarul și se mișca ireproșabil.
Ajung acasă și dau să-i fac update la High Sierra că nu era niște aplicații cumpati ile cu un OS vechi. La un moment dat îmi dă eroarea „macOS could not be installed on your computer” și să run Apple Diagnostics.
Rulez diagnoza și îmi dă eroarea PPM0002. Caut ce înseamnă pe site-ul Apple și îmi spune „There may be an issue with the onboard memory” – soluția e să-l duc la service. Îl sun pe proprietarul anterior și-mi spune că habar nu are și lui nu i s-a întâmplat.
Noroc că la acest model de iMac se poate schimba ram-ul foarte ușor. E unul dintre motivele pentru care am căutat modelul de 27″.
I-am înlocuit plăcuțele și a dispărut eroarea. Ciudat e că după ce am făcut update-ul am adăugat plăcuțele ram vechi și acum n-am probleme.
Mi-e frică să știu cât mi-ar fi luat cei de la Apple pentru înlocuirea unei plăcuțe de ram. Mai ales că probabil trebuia să fie ram de la Apple că altfel se murdăresc.
dam167 a zis
Ai cumpărat un calculator folosit, din 2013, adică de 6 (șasă) ani. Poate să mai țină alți 6, dar în același timp poate se mai prăjesc chestii în el. Am un workstation Dell care cam o dată pe an dă o eroare de memorie și de obicei e greu de spus dacă e memoria sau slotul/sloturile în care bagi memoria.
Chestiile astea se întâmplă la calculatoare, în general, iar ca să-ți garanteze cineva că n-o să mai ai eroarea aia încă 6 ani probabil că îți va schimba placa de bază și memoria. Apple de exemplu nu stă să încerce dimm-uri să vadă când dispare eroarea, aia faci tu acasă. Dacă merge, bine, dacă nu, vezi tu, încerci să mergi pe un singur slot dacă se poate. Și mi se pare normal ca un service autorizat să-ți spună că o placă de bază cu un singur slot funcțional nu e o reparație ca lumea, chiar dacă pentru tine poate fi o soluție ieftină și eficientă.
dam167 a zis
Ce zici tu aici nu prea se leagă. Laptopul a căzut de la 1 m și aia e, i-a cam afectat măruntaiele. Avea „intervenții neautorizate” și baterie third party, iar aici se știe că Apple (sau service autorizat) nici nu stă la discuții și schimbă direct tot.
Acum, dacă zici că se vinde cu 3000 de lei pe OLX, asta înseamnă maxim model late 2012 retina, având în vedere că are placă video dedicată. Modelele 2013 cu placă video dedicată ajung pe la 1000 de euro peste tot în UE, iar românașii de pe OLX s-au prins și țin și ei de prețuri, chiar dacă vânzătorii de acolo nu oferă aceleași avantaje ca eBay, de exemplu. Deci dacă e model 2012 și are 7 ani laptopul, laptop în care schimbi aproape totul (top case înseamnă inclusiv boxele), cât să coste? Cred de altfel că diferența până la unul nou e exact prețul ecranului. Dacă-l schimba și pe ăla era 12 mii și ceva, adică exact cât unul nou.
Gândește-te și că un laptop de 7 ani de la alt producător s-ar putea să nici nu mai primească acum piese originale și garanție. Apropo, dacă prin absurd laptopul e mai nou de late 2012 arată-mi unde găsesc pe OLX la maxim 3000 de lei unul în stare bună cu placă video dedicată că acum îl cumpăr.
Marius Cucu a zis
Am găsit într-un story, la un amic, pe instagram. Nu am stat să deslușesc avizul în 4. Omul avea un laptop din 2013 pe care l-a bușit. Ideea era strict de costuri pentru un produs vechi.
dam167 a zis
Ideea e că ai scos ceva dintr-un context și ai făcut-o să sune cum ai vrut – că e scump la Apple. Normal că devizul e cât unul nou pentru că faci unul nou, chiar dacă de generație mai veche. Iar dacă s-a făcut reparația aia, valoarea laptopului e pe la 1500 euro, cel puțin.
La un service neautorizat probabil scăpai cu 500 de euro, dar cu piese recondiționate și nu e tot una cu piesele noi. Nu zic că-i ieftin să repari un laptop cu 12 mii de lei, dar simplul fapt că poți, cu piese originale, înseamnă ceva. Ca să nu mai spun că nu vinde nimeni modelul ăla de laptop cu 3000 de lei, ci mai aproape de 4 mii.
Marius Cucu a zis
N-am vrut să scot din context sau să denaturez în vreun fel discuția. Și dacă vorbim de 5000 de lei preț de listă, tot e încă jumătate diferență.
Reparația în sine mi s-a părut ieftină, în raport cu piesele.
Costin a zis
Care-i motivul pentru care ti-ai lua un macbook ?!?
vasile a zis
E mai bun?! Ecosistemul?!
Marius Cucu a zis
Dacă ai investi la fel de mult și într-un alt ecosistem poate s-ar compara. Dar noi comparăm laptopul de 3000 de lei pe care-l avem în dotare cu Mac-ul de 12000 de lei de acum câțiva ani.
dam167 a zis
Ce alt ecosistem (comparabil) mai există? Asta e oricum mai mult la americani, în Europa nu prea s-a lucrat așa.
vasile a zis
De ce comparam banii si nu utilitatea?! Da cum zice si Dam, problema e ca nu traim in America, sincer daca traiam acolo, munceam acolo imi luam tot de la Apple, desigur si Tesla 😉 da la noi?!
Poate intrebarea ar fi alta: De ce ti-ar trebui neaparat macbook?!
Marius Cucu a zis
Păi comparăm pentru că, dacă am merge pe high end și pe celelalte variante cu siguranță lucrurile ar fi comparabile. Ieftin și bun… unde-ai văzut? Pe eMAG sau cel? 😀
vasile a zis
aaaeeeaa e! Adica nu ne trebuie musai Mac!
Ieftin si bun nu exista, poate un pret corect si un produs bun!
dam167 a zis
În general pentru ecranul de calitate, design-ul plăcut și compact, faptul că au fost laptopuri echilibrate (hardware-software-baterie) și pentru că până recent nu aveau un echivalent. Recent au început să apară și de la concurență laptopuri asemănătoare, unele sensibil mai ieftine, altele semnificativ mai scumpe.
Trackpad-ul încă nu are concurent, dar aia e o chestie pe care o descoperi folosind un macbook, nu cred că își cumpără cineva expres laptopul pentru asta.
Marius Cucu a zis
Depinde ce înțelegi prin display de calitate. 🙂 Indiscutabil este mai mult decât media, dar nu au cele mai bune display-uri, au marketing bun.
vasile a zis
Da chiar, cum tre sa fie un best display de laptop? Cica au astia de la HP unu’!
Marius Cucu a zis
O luăm băbește, pe cifre. Dacă e de 15.6′ avem p-aci câteva informații. Partea grea e că, dacă nu-l testezi înainte… habar n-ai cine face panoul ăla. Bine, pe lângă asta, contează și cum îl integrează.
vasile a zis
E prea sintetic, eu ziceam de ceva de genul asta, asta sau asta , ce se vede la prima, asa producatori de panele sunt cativa si e corect ca restul e integrare, marketing, etc.
dam167 a zis
Nu știu dacă cele mai bune display-uri, probabil că nu, dar încă n-am auzit pe mulți să le calibreze – așa cum e pe Dell XPS. Display-ul Retina de pe MacBook Pro mi se pare de rezoluție optimă, iar MacOS are scaling-ul destul de bun. Ca să nu mai zic de luminozitate, că nu mulți producători oferă 500 nits. Full HD e prea puțin, 4K e prea mult pentru un display de 15”. Nu zic nimic de refresh rate, că asta mi se pare aplicabil mai mult la jocuri.
La un moment dat chiar am văzut pe YT tutoriale de calibrare pentru Dell XPS, ceea ce mi se pare absurd – cum să dai 10-11 mii de lei pe un laptop și să-l mai și calibrezi o dată la câteva luni, că update-urile îi strică din nou calibrarea?!
A apărut acum o nouă generație de Surface Laptop de la Microsoft, am înțeles că arată bine, doar că sunt mai scumpe decât MacBook-urile.
Marius Cucu a zis
S-a tot discutat despre calibrare. Nimic nu vine perfect din fabrică. Ea trebuie să fie făcută oricărui dispozitiv, dacă vrei să ai perfecțiune. În Londra, am fost la Dolby, băieții fac filme și niciodată nu s-a pus problema că nu calibrează un FZ2000 care costă cât un Logan sau alte scule de pe acolo.
Se face un alb, se trece la treabă, ca totul să fie în parametri. Ideea e că oricât am vrea noi de mult, un LCD, un OLED ajunge să se „consume”. O calibrare inițială nu va da valori identice cu una făcută peste 6 luni de zile. Tocmai de aceea se repetă calibrarea. Am mai discutat treburile acestea p-aici.
Trecând peste treaba asta, ajungi în punctul în care va trebui să jonglezi cu imaginea calibrată și cu ceea ce vede clientul.
Dacă eu îmi iau super display, iar eu fac o colorizare și la mine se vede perfect, iar la client ajunge o culoare diferită față de ceea ce am gândit eu… meh, mai bine nu! Așadar, eu nu mai iau ca referință o calibrare, ci încerc să mă folosesc cât mai mult de histograma din programele de editare.