E vorba despre aparatul foto, da.
Știu, o să fie câteva lucruri mai tehnice, dar hei, suportați-mă un pic. Încep articolul ăsta la 3:55 dimineața și sper să îl termin până la 4, așa că o să fie scurt.
M-am întors din Veneția și am deschis PC-ul ca să editez niște poze de acolo pentru a face ghidurile, iar voi să aveți în avans articole pentru următoarea perioadă.
Nu aveți idee cât mă bucur că există motivație pentru poze care ies bine.
Și da, știu că se poate mai mult de atât.
Totuși, pe unele lucruri știi că le faci greșit și… totuși, o faci. Ca de exemplu, poza de mai jos este la 3200 ISO.
Pentru unii acea granulație de pe poză este un feature, pentru mine este o greșeală. Nu îmi place, nu e pe gustul meu.
Și aparatul meu reușește să facă treabă și peste 3200 ISO, dar nu la limitarea pusă de mine. Pentru cine nu știe, aparatele foto de ceva ani de zile au DUAL ISO. Asta înseamnă că până la valoarea 800 pentru ISO este un prim pas de corecție de zgomot, iar al 2 lea pas este la 3200 ISO. Ei bine, la A7IV dacă tragi la 3200 ISO ai șanse să ai zgomot mai mult decât la 4000 ISO.
Altfel, e trasă cu 85mm, de la Batis. Sunt leak-uri că apare un GM2. În Veneția am observat că mi s-a uzat destul de mult inelul de focus. E cea mai muncită focală a mea. Trebuie schimbări.
dam167 a zis
Până la granulație, cadrul e subexpus… mult, poate două trepte de expunere, dacă nu mai bine. Nici focalizarea nu e grozavă, luminile nu prea sunt clare. Eu aș spune că zgomotul e cea mai mică problemă, corectează expunerea dacă ai RAW și dă-i un denoise simplu, nu foarte agresiv și ar trebui să arate bine.
Eu am încercat acum pe jpg-ul tău, nu pierzi culorile din cer dacă faci corecțiile. Uită-te și la histogramă dacă preferi modul ăsta de lucru.
Marius Cucu a zis
E tras din barcă și la 1.8. La 1/320 atât s-a putut. În mod normal, la static, nici nu trec de 1/100, dar aici ne mișcam încontinuu. Știu că e corectabil cadrul, dar ideea era de dual ISO. 😀
Eu trag oricum subexpus, am EV la -0.3, -0.7 mai mereu.
dam167 a zis
Ideea e că la ISO mare e mai rău subexpus, zgomotul e mult mai mare. Asta înseamnă experiența, să nimerești cele mai bune setări pe moment, știu că e ușor să analizăm ulterior, când pe moment trebuia să iei o decizie repede. Soluția era să mergi mai sus cu ISO, probabil un 6400 și aveai un cadru mai bun. N-are nici o legătură cu dual ISO, iar pentru genul ăsta de fotografie nu e bine oricum să mergi mai jos de f/1.8. Dacă ne oprim la ISO 3200 e suficient un DSLR de 2-3000 de lei. Nu știu ce opțiuni ai în Capture One, dar Lightroom scoate mult zgomot fără bătăi de cap. Atâta timp cât nu pierzi culorile, granulația se rezolvă ușor.
Marius Cucu a zis
Are și Capture One zonă de corecție de zgomot foarte ușor. La distanța aia mergea un F1.4, dacă ar fi putut obiectivul.
Da, știu că era mai bine la 6400, dar așa mi-am setat limitele, să nu treacă de ISO 3200. În general, nu merg mai mult de atât, dar aici poate că ar fi fost cazul.
Mălin a zis
Nu știu de ce-ți complici viața atât Cucule. Vezi că fiecare aparat are un potențiometru și pe ăla o valoare unde pune AUTO. Mută și tu de pe M pe auto și lasă inteligența artificială să aleagă setările pentru tine sau ce? n-ai aparat din ăla cu hologramă?
ice4you a zis
Buna asta, Maline! :)))
Desi „inoit” de curand pe partea asta, eu inca sed bland dupa ce am dat niste prime superbe buleli, bazandu’ma pe „experienta” ce o „aveam” si ziceam ca o sa mearga totul „din inel” pana sa imi dau seama ca macar eu am scuza ca nu cunosc camera, respectiv ca o fi cam aceiasi Marie, cu alta palarie. Relativ cam aia e, dar totusi, palaria e altfel. Si partea cea mai tare e ca, cea mai misto poza cu noua camera a tras’o un pusti de 4 ani, care era curios sa vada camera si a apasat pur si simplu pe declasantor, reusind un instantaneu fabulos. :))) Pai dupa rusinica asta, sa nu ma duc mai bine sa ma spal putin pe cap de atatea fixisme si „stinta”? :)) Aia e si la tine, crede’ma! :))