Mi-am încorporat WC-ul în rigips încât să nu văd ce se întâmplă „dincolo”. De fapt, Geberit au făcut o treabă relativ mișto și au încercat să îndese în interior toate cele, fără a dărâma tot, asta pe o „gură de vizitare” de câțiva centimetri.
Eh, zilele trecute se întâmplă ca o vecină să mă cheme să îi opresc apa pentru că i se rupsese robinetul de la baterie și am crezut că se lucrează pe coloană, așa că am lălăit-o cu WC-ul. Nu aveam apă p-acolo și chiar credeam, inițial, că am coloană separată pentru asta. Apoi, mi-am făcut ceva timp să mă uit p-acolo și era puțin ilogic să fie coloană pentru că sunt 2 apometre și atât.
Eh, nu au trecut nici 4 ani de când am Geberit-ul așa că m-am trezit cu toate cele pline de calcar. Așa că da cu bricolaj p-acolo, până am reușit să meșteresc macaraua din interior.
Senzație.
Ah, căutând informații despre cum se desface nebunia de față am dat de comentariile unor oameni care au pățit-o la fel ca noi atunci.
În videoclipul de mai jos sunt ceva șuruburi pe lateral ce prind clapeta. Se pare că au fost ceva loturi la Dedeman ce n-au avut acele șuruburi și nici prinderea.
Noi am improvizat cu niște tuburi de plastic. Nu e perfect, dar nici nu aș fi dat încă 300 de lei pe un sistem nou, mai ales că nu era nici culoarea pe care o doream, pe vremea aceea.
Costin a zis
Instalatiile sanitare in presiune predispuse la avarii hidro se monteaza in asa hal incit sa ai acces aproape instantaneu macar la robinetul de separare de retea.
Adica sa nu stai dupa zugravii care sa-ti panseze peretii dupa fiecare interventie cit de mica ar fi ea.
Marius Cucu a zis
Există robinet separat pentru apa din casă. Dar dacă n-am umblat eu, habar n-aveam ce e p-acolo.