Ne luăm zborul și de data asta. A fost o chestie neplanificată, eu unul m-am hotărât undeva pe la sfârșit de noiembrie. Am zis că mai trebuie să vedem Franța o dată. Dacă prima dată am plecat cu ideea că vom merge în Paris și-am ajuns în Lyon acum plecăm cu ideea că vedem Alpii și o parte din Italia – Torino și chestii. E posibil să nu se pupe exact treburile pentru că am înțeles că deja ninge în zona Lyon-ului și nu știu cât de multe vom reuși să mai vizităm pe acolo.
[Citeşte mai departe…]Unde mai mâncăm shaorma bună?
UE vrea să interzică shaorma. Bine, bine, e un titlu de clickbait pe care l-au făcut ziarele de pe la noi. De fapt și de drept, ei se gândesc la sănătatea noastră sau… la sistemele de sănătate care nu mai fac față, mai degrabă, și vor să nu le mai facă cu aditivi.
În felul ăsta, teoretic, vom fi mai sănătoși.
[Citeşte mai departe…]De ce să locuiești în București?
Sunt perioade în care hoinărim prin București. Ba cu trenul, ba cu mașina. În general, în perioade fără foarte mult trafic. Da, greu de crezut că există așa ceva, dar când zici fără trafic cred că poți să zici că se circulă cu 20-30km/h.
În alte perioade, se stă.
Un pic de context: am fost de paradă la București. Ne-am plictisit de Ploiești și am zis să ne băgăm în noroaie și în altă parte. Așa că 40 de minute de mers cu mașina am zis că nu sunt multe. N-am luat în calcul că ne mai trebuie încă 40 de minute să parcăm.
[Citeşte mai departe…]Cum e furat sistemul de sănătate
M-aștept să înceapă troll-ul despre Buhnici, dar nu despre el e vorba aici, ci despre Vlad Voiculescu, tehnocratul care a fost la sănătate. Probabil el a fost unul dintre oamenii vocali ce s-au mișcat bine în anul de tehnocrație al României.
În interviul cu Buhnici vorbește despre metodele de furat din sistemul de sănătate. Sunt metode de „împrumutat oameni” pe la minutul 15. 🙂
[Citeşte mai departe…]Gpec – ceva impresii
Eram ieri la Gpec și ascultam conferința. Probabil că a fost cea mai interesantă conferință la care am fost anul ăsta. Din păcate, cred că am greșit că n-am pișcotat din mâncarea de acolo și-am fost la Mc pentru că mi-a fost cam rău și azi am dat skip.
De data asta a fost mai mult despre informații share-uite de oamenii din domeniu. Chiar a fost o discuție ieri prin care cei cu magazine online voiau exact informații și lucruri pe care să le pună în aplicare. Nu doar lucruri de „așa nu”.
[Citeşte mai departe…]Lumea s-a schimbat
Recunosc că nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă cu muzica de la noi. Prefer să ascult mix-uri sau melodii la întâmplare pe Youtube, fără cuvinte, ca să nu mă deranjeze când muncesc.
[Citeşte mai departe…]Fiscalizarea veniturilor din blog
Știu că sunt mulți bloggeri care câștigă mii de euro din blogging așa că avem și contabili care s-au gândit că e bine să ne învețe cum să fiscalizăm banii. Să mai dăm și lui Dragnea ca să aibă ce fura. Sau lui Tudose ăla.
O chestie interesantă e cu drepturile de autor. N-am știut că este cotă forfetară.
[Citeşte mai departe…]Cum te omoară retargeting-ul…
Aseară am planificat următoarea vacanță. E mult zis… planificare. A fost ceva de genul: mergem în Franța(Lyon).
Din păcate, n-am fost flexibil cu datele de zbor așa că a trebuit să luăm la prețuri destul de mari. Am dat în jur de 2800 de lei(3 persoane+un bagaj de mână) dus întors cu escală prin Frankfurt. Asta a fost cea mai bună variantă. Mai erau și ceva la Blue Air, pe direct, dar pe date care nu ne conveneau. Așa că am rămas la oferta de mai sus.
[Citeşte mai departe…]Mentalitate de angajat: Eu muncesc cel mai puțin. Îl fac eu pe patron!
Am fost angajat din 2008 încoace cu mici întreruperi. În 2008, imediat după ce am terminat cu bacalaureatul m-am angajat. Nu mai țin minte dacă am luat eu rezultatele sau nu, dar știu că deja eram în câmpul muncii. La început am fost singur, iar apoi am fost în echipă cu o colegă.
Plecam pe teren aproape ultimii pentru că ea făcea naveta și eu trebuia să „zbor” după mașină. Eram primii înapoi. Ne făceam treaba în mers, mergeam pe coclauri și semnam pe drum. Erai venit primul, plecai primul acasă. Toată lumea era fericită.
[Citeşte mai departe…]Cum fac treabă cei de la Restart Energy?
Am scris prin vară câteva informații despre Restart Energy. La vremea aceea mi-au atras atenția că se lăudau prin presă și cică voiau să concureze cu alți operatori din piață.
N-am nicio treabă cu ei, nu sunt clientul lor, doar i-am văzut că încearcă să își facă imagine prin online.
Dar de câteva zile au început mesajele de promovare la adresa lor. Am văzut întâi un comunicat de presă, probabil plătit, ca mai apoi să văd că îmi apar comentarii pe blog.
[Citeşte mai departe…]