În ultima zi din road trip-ul nostru de pe Coasta de Azur am vizitat un castel. Cel mai mare castel vizitat de mine. Ne-a spus tipa de la cazare că ar fi stat un papă p-acolo.
Ne-am decalat un pic față de cum planificasem inițial așa că nu am reușit să ajungem în timp util să și vizităm pe acolo.
Am dat o tură de oraș din mașină pe timp de noapte ca să vedem împrejurimile. Ca puncte de interes nu sunt foarte multe de văzut pe acolo. Zona centrului vechi, acolo unde este Palais des Papes de care vă povesteam, o biserică ce este lângă și o jumătate de pod dărâmată și păstrată de atunci.
Se făceau ceva recondiționări pe o parte de oraș așa că priveliștea nu era chiar de poveste. Practic, orașul vechi era împrejmuit de un gard vechi, de pe vremuri.
Taxa de intrare era 12 euro de căciulă. Am estimat noi că am fi stat minim 2 ore pe acolo, iar noi trebuia să facem 350 de km și să ducem mașina închiriată, să lăsăm bagajele în Lyon, undeva până în 14:30.
Oricum, castelul se putea vizita de la 9:30 dimineața, iar noi n-am fi avut nicio șansă să ajungem în timp util.
Sigur că da, scriu articolul ăsta după ce am ajuns în Lyon. Cu plecarea, cu toată nebunia, ne-a luat undeva la 2 ore jumătate. Noi facem calcule ca în România, aici pe autostradă ajungi imediat de colo colo. Apropo de asta, au și ăștia autostrada lor a soarelui. Evident, cu porțiuni de 5 benzi pe sens, dar în general cu 3 benzi + cea de urgență.
O plăcere să vezi munți în stânga și în dreapta și case pe stil vechi…
Urmează ceva zile prin Alpi. Am înțeles că ninge pe acolo. Practic, am avut de toate: ploaie, vânt, frig și… acum ninsoare. Și… n-am filmat mai nimic, ne-am bucurat de ce-a fost acolo și atât!
E un articol din 2017, de la a 2 mea ieșire în Franța. Abia acum am avut timp să trec prin câteva poze de atunci. De atunci am învățat că trebuie să stai minim 2 zile într-un oraș, ca să înțelegi ceva din el. Aici pot să zic că am bifat și atât.
Iulian a zis
Super tare!!!