Rețelele de socializare.
E ciudat că zic asta din moment ce îmi plătesc facturile și din asta. Totuși, am prins o școală în care am învățat critic. Matematic, dacă vreți. Am avut și noroc să îmi aleg, la momentul potrivit, mediul. Anturajul.
Cred că rețelele de socializare sunt problema „noii ordini mondiale”, ca să mă folosesc de metaforele unora.
Acum e liniște pe rețele, partidele au dat buții înapoi, iar oamenii sunt reali. Printre comentarii, asta se vede. Unii chiar au spart TV-uri.
„N-are cum! Nimeni din jurul meu n-a votat Mucușor! Nu se poate, asta e fraudă! Nicăieri nu am văzut pe cineva să voteze ND!”
E trist, însă, că s-au format bule foarte multe în perioada asta în locuri pe care nici nu puteți să le gândiți. Cât despre controlul lor… cred că este absolut imposibil. Poate doar să vârfurile să fie un pic scuturate. În rest… e imposibil.
Pe TikTok s-au ridicat foarte mulți, iar algoritmul este perfect pentru recomandare. Doar că îți recomandă strict pe profilul tău. Și încasezi în bulă aceleași informații. Mereu și mereu.
Efectiv, nu știu cum ai putea schimba lucrurile, cum le-ai reglementa, dar felul în care se consumă acum informația nu este OK deloc. Nu vei putea trezi oamenii. Altfel, ca un experiment, în ultimele zile de campanie, cu un vechi cititor de pe blog, l-am văzut înverșunat, comenta activ și am început să îi aduc argumente: uite X, uite Y, uite Z. Cu explicații concrete. Am reușit să-l influențez să își anuleze votul. Nu contraziceri, doar schimb de păreri. Am și avut cu cine…
Dar dacă nu vom ajunge la oamenii ăștia, dacă nu vom reuși să îi scoatem din bula „persecutată”, mi-e teamă că doar amânăm niște lucruri. E clar că o mare parte dintre oameni are multe frustrări, mai ales cei care sunt plecați din țară, însă fără o comunicare pro activă… doar amânăm momente.
Pe astia, pe Suveranisti nu ai cum sa-i trezesti!Ministrii de la educatie sa se trezeasca,ca schimband sistemul la semestre au produs semianalfabeti.In 99 s-au introdus prima data semestre in scoli,eram pe clasa a 12 a.Majoritatea aveam mediile mai mici decit inainte ,pentru ca au introdus prea multe vacante,de asemenea apareau pentru prima data si profesori tineri mai slab pregatiti,si testele alea grila,nu ai cum sa le uiti !Tin minte ca ora de fizica devenise ora chiulangiilor,mai ramineam vreo 5 ,6 la ora ca-n rest chiuleau toti!Ce ne mai mira ca aia doreau sa aleaga GS!Se vede rezultatul in diaspora,si chiar in tara,iar unii au abandonat scoala!Anturajul nu ai cum sa ti-l alegi,doar daca ai noroc sa nimeresti oameni ca lumea,ca-n rest e o vorba”prieten ti-e buzunarul”!Butii,aseara era una de nationalitate RRoma si blestema pe toata lumea ca nu a iesit GS,adica cam aia erau botii,niste analfabeti!Cit despre siteurile de socializare,daca lucrezi ,sincer nu prea ai timp sa stai toata ziua pe facebook,tiktok,twitter,etc.Nationalistii au pierdut si din alt motiv,au uitat de clasa de mijloc,Apoliticii,care au mers in numar mai mare decit de obicei la vot,si care gindesc atunci cind fac ceva ,cu creierul,ca aia chiar au facut scoala,nu au platit pentru diplome!Cind vorbesti fanceza aia la o televiziune din Franta ,arati ca esti prost prin Polonia,unde ura pentru Rusia este de 100%, dupa episodul Smolensk (Katyn),cu uciderea ofiterilor Polonezi de catre Armata Sovietica,arati in final ca esti cel mai mare prost din lume si istorie cunosti 0% .Majoritatea vorbim Engleza,Franceza si Germana,chiar si Engleza Americana perfect,ca toti aveam 10 pe linie in scoala ,nu credem minciunile unui pierde vara ,care cica e nationalist si avea 10 la Franceza,adica e cam de nota 1 cu indulgenta !De pe TIK TOK nu ai pe cine sa educi!”Fugeam ”cum zice aia de la POT,de dezbaterile organizate pe la anumite trusturi de Televiziune,limbajul murdar,si multe altele,au dus si alea la acest rezultat,jignirea persoanelor cu dizabilitati!Despre Nicusor Dan nu aveam cum sa nu auzim noi Brasovenii,ca chiar l-am si intilnit la Maratonul din Brasov ,de vreo 2 ori,si intimplator la Cetatea Fagarasului.Un om de o modestie cum rar vezi,si respectuos,nu batausul ala grobian GS.
,genul ala din liceu!Pe scurt nu multi suntem interesati 100% de siteurile alea de socializare!
Nici nu trebuie treziți toți. De fapt, nu toți trebuie să avem aceleași păreri sau inclinații politice. Dar acum lumea încă e mult prea divizată și tind o mare influență cred că e dată de bulele și fake news-ul care circulă peste tot. Deja radio șanț a ajuns mult prea departe.
Intelectualitatea trebuie să educe, nu să trezească. Asta cu trezitul e o mentalitate periculoasă și presupune că ăia netreziți nu văd unica cale impusă de ăia treziți – știi, ca atunci când ne hotărâm că un om sau o entitate trebuie să facă ordine cu orice preț, iar rezultatul e un regim care începe cu d.
Am mai spus-o, dar atâta timp cât dai vina pe oameni pentru orice, cum poți avea pretenția să intre în aceeași barcă? România are mult de muncit, indiferent cine-i sunt politicienii sau cine e președinte, iar atitudinea corectă e să alegem ceva, apoi să ne întoarcem la muncă și să ne vedem de treabă, nu să ne lamentăm încă 2-3 ani că poporul nu votează cum trebuie. La firul ierbii politicienii se ascund după oameni și oamenii după politicieni. Partea bună e că încet învățăm câte ceva din vest și mergem înainte. Doar că încet.
Asta cu anulatul votului… serios?
Nu trebuie culcat pe ureche că a ieșit candidatul pe care l-am dorit. Să nu picăm pe premisa asta. De fapt, hai să vedem și cum o să arate structura guvernului că tare mi-e că nu o să fie prea ușor.
Da, normal că trezitul se referă la educație, nu luam cuvântul ad litteram.
Populatia nu poate decide in numele guvernantilor. Doar ei se aleg si se amesteca cum vor ei, in functie de interese personale sau de grup/gasca. Populatia isi poate da doar cu parerea, iar parerile noastre nu coincid cu parerile lor. Noi suntem „importanti” doar la vot. Doar atunci isi aduc aminte de noi si promit marea cu sarea, se fac frati cu dracu’ pana trec puntea, dupa care se asterne o liniste mormantala pana la urmatoarele alegeri. Asta e mersul vietii peste tot. Nimic nu se va schimba ci se va roti, in mentalitatea paguboasa a clasei politice. Degeaba ai un presedinte bun daca nu poate face nimic singur. Asadar, trebuie sa-i dam dreptate lui dam167 cand spune: „România are mult de muncit, indiferent cine-i sunt politicienii sau cine e președinte, iar atitudinea corectă e să alegem ceva, apoi să ne întoarcem la muncă și să ne vedem de treabă, nu să ne lamentăm încă 2-3 ani că poporul nu votează cum trebuie.” Asta este abordarea corecta.