Că tot am avut un Asus Strix la test am profitat de el cât s-a putut și am vrut să încerc ceva nou. Bine, eu am trecut prin cam toate programele de editare, dar cum, de câțiva ani de zile sunt pe Davinci, am zis că trebuie să mă joc cu câteva opțiuni pe care le pune la dispoziție Premiere Pro-ul. Să fiu la curent cu ce se mai întâmplă la concurență.
Provocarea a fost să văd ce se întâmplă cu software-ul, cât de stabil este în ultima vreme. Ce e cel mai interesant este faptul că au HLG by default. Da, oricât de mult ar spune unii, HDR-ul este viitor. Că este HLG, că este HDR10 sau Dolby Vision, acestea vor fi integrate în programele de editare. Adobe lucrează, mai nou, nativ cu Rec 2100. M-am jucat cu ceva material de pe S5 și rulează foarte bine pe hardware nou.
Pentru editare video eu am păstrat o linie clară: NVIDIA. Ani la rândul am ales combinația Intel+NVIDIA pentru că mi s-a părut că oamenii au lucrat mai bine împreună. Dar la ce rezultate am avut în testele sintetice cu noul AMD Ryzen, fie el si de pe laptop, mi-au cam dat cu virgulă, pare să fie ca un desktop de acum 2-3 ani de zile. Chiar vreau să fac și ceva teste de randare între PC-ul meu(I9 9900K cu NVIDIA RTX 2070 Super) și Asus (Ryzen 9 5900HX+ RTX 3070 – varianta mobile)
Pe Asus-ul testat am butonat un pic prin opțiuni și am văzut că oamenii au împărțit un pic lucrurile. Știm că mulți aleg să facă editare video pe laptopuri de gaming pentru că sunt variante ceva mai accesibile, dau bine mai la ochi, ai o luminiță în plus, un design mai puțin simplist, dar te alegi și cu un ecran mai rapid, nu neapărat cu o acuratețe a culorilor, așa cum vorbeam la monitoarele de editare.
În cazul în care te îndrepți spre un laptop de gaming, dar îl folosești și mai mult pentru editare, cei de la NVIDIA au făcut ceva interesant. Au început să optimizeze hardware-ul pentru diferite nevoi.
Mai exact, au împărțit driverele în 2:
- dacă vrei gaming mergi pe driverul Game Driver
- dacă vrei să editezi mergi pe driverul Studio
Și ar fi bine să setați asta, dacă nu jocul este principalul vostru obiectiv. Activarea driver-ului pentru Studio se face banal. Pur și simplu mergeți în GeForce Experience, selectați tabul Drivers, iar apoi cele 3 butoane de pe vertical, de lângă Check for Updates. Acolo veți alege driverul de Studio și îl veți descărca.
Ok, ok, dar cu ce mă ajută driverul pentru Studio?
Depinde foarte mult de ce tip de editare faci. Dacă ai de gând să faci un cut banal nu o să observi diferențele. În schimb, dacă ai nevoie de un Denoiser, dacă ai nevoie să scoți ceva zgomot de pe un cadru sau pur și simplu te deranjează praful de pe un telefon mobil și vrei să iei fiecare cadru la mână deja știi că placa video are mult de muncă. Practic, tot ceea ce ține de procesarea imaginii ar trebui să fie făcut cu drivere studio, dacă vrei un plus de performanță, evident.
Apropo, eu prefer ca atunci când actualizez un driver sau îl reinstalez să bifez opțiunea Perform a clean installation.
Și ar trebui verificat și dacă CUDA este activ pentru că sunt diferențe mari de performanță.
Diferențele la export între Software și CUDA sunt impresionante. De fapt, nici nu știu dacă mai merită precizat acest aspect. Pur și simplu diferențele sunt atât de mari încât e evident că nu mai ai de ce să randezi Software Only. În bula mea de oameni de editare video se discuta despre diferențele dintre software și randare GPU. Dacă la început puteai să mai speculezi că pixelii sunt diferiți, acum diferențele nu există din punctul ăsta de vedere. Pur și simplu scapi de orele în șir pe care le așteptai la export.
Dar nu doar exportul contează, ci contează și experiența de utilizare a programului. Și avem pluginuri pe GPU care merită folosite pentru că fac diferența. Și dacă nu observi mari diferențe la proiecte banale, încearcă să faci asta la proiecte foarte mari și acolo chiar o să ajute foarte mult driver-ul care decodează informația.
Am făcut și câteva teste pe multicam. Proiectul este cel de mai jos, cu 8 layere pe video, ceva logo și restul camere, inclusiv ceva filmare pe GoPro. Materialele erau FULL HD și cu ceva layere peste.
Poate că cifrele de mai jos nu vă zic nimic unora dintre voi, dar drop frame-urile sunt evidente. Asta înseamnă sacadări ale imaginii și șansa să pui un cadru prost sau să lași „musculițe”. Dacă la varianta de studio aveam 3-4 drop frame-uri ce erau aproape insesizabile, pe driverul pentru gaming e enervant tare și mă duc la peste 200 de drop-uri. Workflow-ul e chiar dat peste cap și cu puțină atenție poți să renunți să creezi proxy-uri.
Atunci când colorezi și ai material ce nu are cel mai bun codec ajungi să nu ai cel mai bun workflow.
În momentele în care ai nevoie procesezi imaginea pe părți, să zicem că adaugi ceva plugin precum Noise din Premiere Pro, ce îți analizează fiecare frame în parte și încearcă să optimizeze imaginea avantajele studio sunt și mai mari. Atenție, totuși, să alegeți pluginurile care sunt optimizate pentru GPU. Filtrarea este mai bună în noile versiuni de Premiere Pro. Din ce văd, acestea se numesc Accelerated Effects. Ba mai mult, am urmărit un pic documentația și am văzut că e compatibilitate inclusiv cu pluginuri pe bani, nu doar cele default din Premiere Pro. Cei de la Topaz au pluginuri compatibile, chiar și cei de la Redgiant(era și normal, suita lor de pluginuri parcă zici că îți pune un Premiere Pro la cheie. Poate data viitoare o să fac și câteva teste cu suitele de pluginuri plătite, deși eu în ultima vreme încerc să fac lucrurile să se lege cât mai puțin de extern pentru că vreau compatibilitate maximă și m-am săturat de erori și buguri necunoscute la export. Mai simplu, mai puțin debug.
Am vrut să mă conving și de diferențele din testele sintetice. Cumva, 3DMark e orientat mai mult spre jocuri, dar diferențele pe GPU mi se par nesemnificative. Probabil contează și cât de optimizate sunt aplicațiile.
Ce mi-ar fi plăcut mai mult ar fi fost faptul să poți să faci rocadă ușor între drivere. Acum, dacă eu vreau să schimb de pe Game Ready pe Studio trebuie să iau de la capăt procesul: selectare, instalare, cu toate că abia făcusem treaba asta. Sau măcar să mi salveze driver-ul pe local și să îl instaleze, nu să-l descarce din nou.
Din ce văd eu în teste, dacă faci editare video sau lucrezi mai serios cu hardware-ul tău în orice altceva decât gaming fă bine și alege varianta Studio. Din ce am văzut, inclusiv pe site-ul F64 există un landing page cu informații utile despre driver-ul de studio și observ că pe lista de programe avem mult mai multe tehnice. Dacă cele din pachetul Adobe erau destul de evidente, nu mă așteptam să fie menționate și cele pentru streaming. Nu mă gândeam că avem nevoie de drivere de studio inclusiv pentru OBS sau pentru Twitch Studio. De fapt și de drept, eu chiar nu știam că cei de la Twitch au aplicație pentru a face streaming. Eu, când lucram în TV, foloseam Wirecast pentru streaming. Dar lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Uitându-mă pe lista celor de la xsplit observ că sunt foarte multe dependențe de Studio. Absolut tot ceea ce este legat de AI, de Noise, upscalling fac lucrul mult mai rapid cu varianta Studio.
dam167 a zis
Mie nu mi se pare că e suficient. NVIDIA e ca Intel acum câțiva ani – încă fără concurență. Vine și AMD, dar încă timid. Dacă acum merită să te gândești la un GPU de la AMD, până acum era clar că mergi pe NVIDIA (în plus problemele cu driverele AMD sunt cunoscute). Așa că și-au permis și încă își permit să arunce plăci noi care consumă tot mai mult – parcă era și un articol că vânzarea lor e interzisă pe undeva prin California? E stupid să ai nevoie de un încărcător de 200W pentru un laptop din cauza plăcii video.
Din cauza lipsei de eficiență și optimizare (probabil și fiabilitate) nu se mai înțeleg Apple și NVIDIA, pentru că Apple n-o să scoată un laptop care să funcționeze la 50-75% pe baterie. Eu sper la mai bine după ce au scos AMD acea 5600m pentru laptopuri, singura placă video decentă pe care o poate duce bateria; și na, plăcile cu care se laudă pentru desktop-uri, dar care sunt mai mult în reclame momentan. Asta și ce va scoate Apple sper să-i mai împingă și pe cei de la NVIDIA să mai schimbe placa.
Dacă Apple scoate ceva workstation capabil în următorii ani și prețurile nu scad semnificativ la GPU-uri, cel puțin cei cu grafica și video ar trebui să treacă pe macOS. Păcat că software-ul se mișcă așa greu, totuși.
Marius Cucu a zis
Da, da, fac fix ce vor nVIDIA, dar poate vor intra și ceilalți la masă. Dar articolul se referă strict la zona de optimizare și, oricum, nu se încadrează chiar toate modelele de plăci video. Sunt cele high end, de la 1070 mai sus, dacă nu mă înșel. Diferențele sunt strict acolo unde programul e actualizat și știe să se folosească de instrucțiunile din driver.
Probabil că modificarea asta au gândit-o de când cu RTX. Oricum, mă uitam ieri când căutam informații despre articol și nu înțelegeam cum poți pune driver studio pe un RTX cu care, în mod normal, te-ai juca. Marea majoritate a oamenilor fac streaming de pe același dispozitiv. Dacă tu îmi optimizezi totul pentru streaming… cu jocul în sine ce fac?!
dam167 a zis
Percepția mea e că multă lume a căutat tot timpul modele de gaming pentru că Quadro erau scumpe și greu de găsit. Practic ar fi suficient pentru mulți astea consumer (gaming) cu niște drivere bune – deci na, e cumva logic ce au făcut. Păi tot timpul diferențele au fost când softul era optimizat și făcut după driver – de obicei la Quadro, pentru că până optimiza developerul softul deja apărea hardware nou la categoria consumer.
Marius Cucu a zis
Exact. Și parcă cele Quadro au ieșit un pic din schemă. Nu le-am mai văzut prin magazine…