Țin minte că primul aparat foto l-am luat prin 2012, 2013, de un Black Friday. De atunci am tot învățat pe alocuri, dar probabil că avansul nu a fost atât de mare într-o anumită perioadă pentru că mă ocupam de orice altceva. Abia, în ultimii ani, la al 3 lea aparat am ajuns să mai prind lucruri.
Alții cred că au avansat în perioade mult mai scurte.
Discuția despre setări manuale și setări automate o ai cu fiecare începător. Ba chiar și cu cei cu mai multă experiență.
Dacă la început încercam să înțeleg setările cu care voia să mă obișnuiască „AI-ul” de la Nikon, acum încerc să nu îmi mai bat capul cu setările. Dar probabil pentru că acum le pricep mai mult și am acces la opțiuni precum zebra, histogramă sau focus peaking. La ambele aparate Nikon nu aveam așa ceva, nu era suficient de dezvoltată tehnologia, iar eu nu eram chiar cel mai pregătit.
La Sony nu mai am problemele astea, inclusiv cele cu autofocus. Și acolo aș vrea să duc discuția. Când vorbești cu un om și vezi cadre care nu sunt în focus îți răspunde: păi am folosit manual focus, de asta.
Pe de-o parte, am fost și eu acolo, știu ce înseamnă să te orientezi în orb după display, să n-ai opțiuni de control, iar acasă să te trezești că ai expus pe pereți, nu pe subiect.
Sunt persoane care, la video, se folosesc de focus manual. E cel mai sănătos lucru, asta pentru că dacă ajungi să stăpânești focusul manual o să îți fie foarte, foarte comod în multe situații. Unii chiar fac exerciții cu așa ceva, se obișnuiesc cu lentilele și instant fac sharf-ul.
Eh, dar de ceva timp am lăsat pe planul 2 filmatul și m-am jucat mult mai mult cu pozele. Ba chiar acum mă joc atât cu Sony, cât și cu Panasonic, unul cu focus mai bun, altul mai puțin ok.
Dacă pe video mi-am setat un buton de switch pe care opresc autofocusul și îmi rămâne totul pe subiect, pe foto mă bazez strict pe autofocus. La F1.4 oricum n-aș putea să fac eu mai bine focusul pe ochi. Singurele momente în care trec cu focusul pe manual sunt atunci când nu am contrast în poză și începe să facă aparatul hunting de nebun sau pe landscape/ expunere lungă. În rest, eu zic că focalizarea automată are rolul ei.
Altfel, am trecut de ideile în care: totul pe manual este mai bine. Faci orice ca să ai material cât mai bun pentru tine, pentru ce vrei să iasă la final.
Eu am început cu un Zenit, apoi cu Zenit-ul lui taică-miu. Ani de zile am făcut poze AN, iar filmele le developam și le treceam pe hârtie la mine acasă. Atunci nici măcar nu exista noțiunea de digital sau de autofocus. Totul era manual. Acum am devenit comod și folosesc doar setarile automate.
Am tot oscilat și eu între ele, ca să prind experiență. Oricum, ar mai trebui să citesc despre modurile de focus puțin, ca să îmi dau seama ce și mai ales când să folosesc. 😀
Ce face Sony cel mai bine? Obiective si autofocus.
Ce face Nikon bine? Senzori si obiective.
Canon EOS R a picat, nici n-a intrat vreodata in discutie, la preturile lor in raport cu ceea ce ofera. Si cred ca aici am picat oarecum in plasa celor de la Sony, pentru ca au foarte multe obiective cu f/1.4, sau anumite focale pe care nu multi le au, ca 135mm f/1.8.
Senzorii sunt peste Canon? Categoric, din multe puncte de vedere, cu minusurile de rigoare. Dar pe sistemul mirrorless, nu Sony are cei mai performanti senzori Full Frame, ci Nikon!
Diferentele intre Sony si Nikon la senzori, pe parte de dynamic range, sunt atat de mici, incat in situatii reale nici nu-ti dai seama.
In schimb, Nikon ofera cele mai corecte culori pe Mirrorless. Si o spune un fan Canon, respectiv un fan Fuji.
Adica, negrul e negru, rosul e rosu, verdele si celelalte culori vii, sunt saturate si contrastate fix atat cat trebuie, intr-un mod usor ireal, dar foarte placut. La Sony nu intotdeauna ai culorile subiectului/din peisaj, si in fotografii, si nu e intr-un mod placut. Dar, se pot edita fix asa cum place fiecaruia.
La ISO, castiga Nikon, detasat. Si cu Z7 II si cu Z6 II, dar Z6 II e mai potrivit pe low light, avand rezolutia mai mica.
Pe partea de autofocus, Sony sta mai bine. Dar, hei! Cine dracu` are nevoie de cele mai rapide sisteme AF de pe piata, in fotografie de portret (chiar daca vorbim de un copil in miscare), sau fotografie statica, peisaj, foto de produs, fotografie de macro etc.
Diferentele intre un 85mm 1.4 si 85mm 1.8 (Sony GM vs Nikon S), in realitate, sunt atat de mici incat trebuie sa faci pixel peeping ca sa le vezi. Singura usoara diferenta pentru un ochi format, este cremozitatea bokeh-ului. Dar nici pe departe nu e atat de mare ca intre f/1.2 si f/1.8. Pretul, insa, cam dublu. Si cam toti review-erii au zis ca Sony FE 85mm 1.8 este o idee mai sharp decat 85mm 1.4 G Master, in rest, GM este total superior. Deci, mai luminos, nu inseamna de la sine si mai sharp.
Ce a facut Nikon? A pastrat cativa ani fantasticul senzor de pe D850, care este un senzor imbatabil in fotografia de portret, peisaj, de produs etc. Punandu-l pe sistemul mirrorless, au scapat de toate neajunsurile unui sistem DSLR, si dificultatea de a fotografia acolo, la rezolutii mari. Acelasi lucru au facut si cu senzorul mai mic, fratele lui, de 24.5 megapixeli, de pe D780, noul lor DSLR FF entry-level cumparat de multi fotografi de eveniment.
Nu s-au dat peste cap sa scoata ceva nou de la an la an, ca Sony, mergand in continuare pe ceva bun si apreciat. Ba chiar Z9, varful de gama lansat recent, are senzorul de 45,7 megapixeli. Si nu e un senzor nou, e fix senzorul de pe D850, Z7 si Z7 Mark II.
Probabil Nikon a invatat din greseli, au pierdut foarte multi utilizatori in favoarea Sony, Fujifilm sau chiar Canon.
Astea ca lucruri generale.
Raportate la nevoile mele, schimbarea ce inseamna? Doua echipe cu truse complete pe FF, ceea ce nu puteam face decat pe APS-C-ul Fujifilm.
Mai exact, daca ramaneam la Sony, aveam de ales intre doua A7R IV si un A7 IV sau invers, 1 A7R IV si doua A7 IV. Asta ca sa iau toate acele obiective. Daca renuntam la 100-400mm, se putea 2 si 2, si acolo, dar cea mai mare focala era 135mm 1.8 GM, cam la limita.
La Nikon, in schimb, situatia sta asa.
Doua Z7 II de 45,7 megapixeli pentru ceea ce am eu in cap + doua Z6 II pentru fotografia de eveniment, unde 24,5 megapixeli este rezolutia ideala pentru urmatorii 2-3 ani, chiar 4-5. Dar Sony A7 III e o pocnitoare de aparat in comparatie cu Z6 II, degeaba are un autofocus foarte putin mai bun.
Z7 II are cea mai mare valoare color depth de pe piata ca senzori FF, si dynamic range-ul este o idee mai bun, foarte mica diferenta, la A7R IV de la Sony, respectiv 14,8 vs 14,7. N-ai cum sa-ti dai seama in situatii reale, raman doar niste cifre pe hartie. A1 e sub ca dynamic range, sub ca si color depth.
Orice aparat din categoria asta, are un eye tracking si face tracking suficient de bun si de precis, pentru sedinte foto, ca sa uiti de selectia manuala a punctelor AF.
Restul, sensibilitatea punctelor AF pe low light, numarul lor si alte detalii inutile, nu sunt pentru mine. Sunt pentru oamenii ca Bezergheanu sau pentru fotografii de sport. Daca ocazional iau o „cioara” din zbor, sau o masina din mers, un jucator de tenis etc, nu inseamna ca n-o pot face cu oricare din astea, Sony, sau Nikon.
La fel si numarul de cadre pe care il duce, teoretic, obturatorul. 200.000 la Nikon si 500.000 la Sony. Fix teorie, fix bullshit. Din experienta mea cu Nikon, respectiv utilizatorii de Nikon, majoritatea au dus mai mult. Dar lasand asta, ca sa „bulesti” 4 aparate care duc 200.000 cadre fiecare, pai nene, inseamna sa fii plin de bani, sau sa fii cea mai proasta „gasca” de pe piata. Dpdv al afacerii, vorbind.
Sa-ti vinzi fotografia la 1 leu bucata. Sa tina fiecare 150k nu 200k, si inseamna 600.000 lei facuti cu 4 aparate foto. Adica 120.000 Euro. Adica, suficienti bani sa treci de verificari in cei 2-3 ani, sa-ti platesti angajatii, taxele, si sa-ti schimbi cele 4 body-uri cu altele noi, pentru un nou inceput. Asta daca esti bun. Asa ca nu va mai plangeti de cadre. Orice aparat care tine garantat 150.000, e perfect.
Deci, 2 body-uri Z7 II cu 2x Z6 II. Doua echipe diferite, doua directii diferite.
Obiective? Nikon Z are cele mai bune teleobiective de pe piata ca distanta minima de focalizare. Atat 100-400mm, cat si 70-200mm 2.8 S. Prin urmare, neavand un 135mm fix, teleobiectivul 70-200mm 2.8 S este solutia. Practic, cu el si doar cu el, poti realiza cam orice tip de sedinta foto outdoor. Asta inseamna sa renunt la ideea unui 100-400m DAR, si e un mare DAR, acel 70-200mm 2.8 are distanta minima de focalizare 50cm. Exact, 50cm. Cu TC 1.4x luat in timp, ca nu e o necesitate, faci niste fotografii macro la 200mm, de sta pisica in coada! Close-up bune faci si asa, fara TC. Si acelasi obiectiv poate fi folosit in peisaje si fotografie de portret, sau orice altceva, eveniment, produs etc.
Ce iubesc, si da, spun bine, iubesc la Nikon, noile lor fixe cu f/1.8. Sunt… intr-un cuvant: outstanding!
Au o performanta optica greu, dar foarte greu de batut. Distorsiuni perfecte, sharpness mai mult decat poti cere, de departe peste Sony, similar cu ce ofera Canon cu L-urile lor. Bokeh de f/1.8 dar frumos, cremos, se vede ca e optica noua, tratata optic la cele mai inalte standarde. Si constructia metalica. Vignetarea se simte dar mie imi place asta. Aberatiile cromatice si toate celelalte defecte, sunt zero sau diminuate aproape de zero. Autofocus rapid si precis. Zgomotul nu ma intereseaza, nu filmez, dar nu s-a plans nimeni de sunetul lor in focalizare.
Nu in ultimul rand, dimensiunile si volumul! Pai daca e mirrorless, nene, sa fie pana la capat! Sa poti lucra cu un aparat foto, fara battery grip, cat mai confortabil.
Intr-un rucsac:
Doua Z7 II, 3 blitz-uri Godox V1 cu transmitter dedicat, 14-24mm 2.8, 35mm 1.8, 50mm 1.8, 85mm 1.8, 105mm 2.8 macro 1:1 si 70-200mm 2.8. Deci, 2 body-uri, 6 obiective si 3 blitz-uri. Singurul obiectiv voluminos de aici ar fi tele-ul. Un body cu grip, unul fara. Pentru orice alt obiectiv inafara de 70-200mm 2.8, nu ai nevoie de grip pentru echilibru in mana. Iar blitz pe body, pe patina, tot la unul voi folosi, nu la ambele.
In celalalt rucsac:
Doua Z6 II, 2 blitz-uri V1 fara transmitter, 24-70mm 2.8, 35mm 1.8, 50mm 1.8 S si 85mm 1.8. Un body cu grip, unul fara, aceeasi situatie ca mai sus, unde 24-70mm 2.8 e putin mai mare si mai greu decat fixele.
Cu doua body-uri, 2 blitz-uri si 4 obiective BUNE, faci fotografie de eveniment. Am facut in trecut cu scule care nu erau nici 50-60% din astea. Alea cu f/1.2 sau f/1.4 (daca o sa apara asa ceva la Nikon), nu ar aduce un plus real decat pe la bokeh, iar diferenta de 5-10% nu merita un pret de 3-4 ori mai mare, nici macar pentru un pretentios ca mine.
Fixele cu f/1.8 sunt atat de ieftine, incat le-as lua la dublu, imi satisfac si mie nevoile, si sunt ce trebuie si in fotografia de eveniment. Iar acolo un 24-70mm 2.8 satisface si nevoia de wide si de tele, in special daca se lucreaza in doi, iar unul este mai la inceput. Practic, prin eveniment f/4 este diafragma cea mai folosita, daca vrei imagini „in clar”, rar ai nevoie de 2.8 sau sub, iar astea 3 obiective sunt ce trebuie.
Al doilea rucsac va sta la celalalt baiat, care impreuna cu un prieten, se vor ocupa de orice fotografie de eveniment. Eu nu ma bag in asta decat la cunoscutii mei, sau acolo unde sunt anumite pretentii si mergem 2 buni, pe teren. In rest, stau departe.
Diferenta dintre un f/1.2S si un f/1.8 S, la 50mm, este enorma ca pret, dar mica ca optica. Ca pret, 3000 lei vs 12.500 lei. Va asigur, diferenta de aproape 10.000 lei. F/1.2 nu este mai sharp decat f/1.8 la f/1.2, diferenta mare o face bokeh-ul, dar si vignetarea este mult mai pronuntata. Dar pretul de 4 ori mai mare, greutatea de 2,5 ori mai mare, dimensiunile duble spre triple, categoric fac acest obiectiv incompatibil cu mine. Strict cu mine si nevoile mele. In spcial ca nu as folosi 50mm decat prin fotografia de produs, sau portret la interior, in combinatie cu 14-24mm 2.8 sau 35mm 1.8.
In aceste circumstante, singurele DOUA obiective ce ar mai trebui cumparate in viitor, peste 1-2-3 ani, in functie de cum merge treaba, sunt un 200-500mm sau 200-600mm, cand vor scoate pe montura Z, sau acel 100-400mm de acum. Si un 135mm fix, cand apare, f/1.8, f/2, f/1.4, orice ar scoate, fiind un fan al focalei 135mm in fotografia de portret.
Momentan, nu as da 15.000 lei pe 100-400mm (nici n-ar mai ramane buget), pentru diferenta intre 200 si 400mm, ca pana la 200mm, 70-200 este ce trebuie. N-am simtit nevoia la Fuji, de un obiectiv peste 90mm pe APS-C/135mm pe FF, n-o sa simt nici aici nevoia sa am ceva peste 200mm.
Marele avantaj este ca vom fi doi oameni cu 2 directii de lucru diferite, si nu e nevoie sa ne cautam unul pe altul pentru un obiectiv, sau altul. Fiecare va fi cu rucsacul lui.
Sigur, o sa mai am si un Godox AD400Pro si toate celelalte maruntisuri pe care le-am luat in calcul de fiecare data. Carduri UHS-II pentru Z7 II, UHS-I pentru Z6 II, CFexpress de 128 GB pentru Z7 II si de 64 GB pentru Z6 II, cele mai bune de la Sandisk, Sandisk Extreme Pro.
12 acumulatori originali si totul pana la ultimul obiect necesar in trusa foto, la dublu sau chiar mai multe, gen creioane Lenspen pentru curatat obiective, vizoare etc, sau filtru de polarizare circulara 62mm pentru obiectivul macro 105mm (sa elimine reflexiile in fotografia de produs, prin unele cadre), ca un filtru filet de 105mm pentru 14-24mm 2.8 nu e o prioritate, costa 1000 lei. Carduri sunt si de back-up la back-up, ca sa zic asa.
La Sony castigam f/1.4 la obiectivele 35mm si 85mm, ca nu era un 50mm pe lista. Aveam un 135mm 1.8 in locul lui 70-200mm 2.8, un macro Sigma fara stabilizare, si un ultrawide Tamron 17-28mm, mult sub 14-24mm 2.8 de la Nikon. Iar daca as fi renntat la 100-400mm ca sa am 4 body-uri, echipa a doua avea 24-105 f/4 + 35 1.8 + 85 1.8, toate Sony. Si atat 35-ul cat si 85-ul Sony FE, sunt mult sub Nikon S ca optica si constructie. Si Z6 II ca body, peste A7 III sau A7 IV, pierzand putin la autofocus in favoarea lui A7 IV.
Asa ca, am inversat wishlist-urile, pe ultima suta de metri. Si asa riscurile sunt care sunt. Eu nu doream sa bag sculele „mele” in foto de eveniment. Si era greu, la Sony, sa fac 2 truse, si pentru planurile mele, si pentru fotografia de eveniment. La Nikon s-a rezolvat.
Si overall, si mai ieftin cu 7-8000 lei, ca sunt si sanse ca F64 Studio sa nu scada sume de genul, desi ar fi o comanda mare.
Stiu bine ca in trecut, pe Fuji, 35mm 1.4 ar veni ca un 52,5mm f/2.1, iar 90mm f/2.0 ar fi 135mm f/3.0. Deci, 35mm 1.8, 50mm 1.8, 85mm 1.8, respectiv 70-200mm 2.8 pe FF, cu optica de top, sunt peste pretentiile mele in materie de optica.
Alergam ca nebunii dupa scule scumpe, si garantat nu avem nevoie de ele. Diferenta intre un f/1.2 si f1.8, la obiective ca 50mm, 85mm, o vezi in mai putin de 10% dintre situatii. Si se poate lejer si fara f/1.2. Diferenta intre 135mm 1.8 si 135mm 2.8 din 70-200 2.8, este si mai mica, intr-o situatie reala, probabil singurul lucru usor de observat ar fi bokeh balls diferite, fiind o diafragma diferita.
Nici macar 85mm nu l-as schimba cu un viitor 1.2 S, decat daca se fac bani seriosi, si merge treaba. Si l-as completa, nu inlocui.
Asa ca, mai bine ce a facut Nikon, cu optica perfecta la f/1.8, pret pentru oricine aproape, decat ce a facut Canon, optica cu f/1.2 si nu numai, la preturi pe care doar profesionistii vechi pe piata, si le port permite. Si multe dintre ele, din pacate, nu merita. RF-urile sunt o umbra la Canon L de pe DSLR.
Singurul lucru de care ma tem la Nikon, il reprezinta cauciucurile de grip, fie de pe body-uri, fie de pe inelele de zoom si focus la unele obiective. Dar asta e, daca le largesti sa trebuiasca schimbate, se presupune ca merge treaba si faci bani, nu mai conteaza 2-300 lei bucata, o data pe an.