2016 – 2025. Atât a fost!
Am avut o situație frumoasă zilele trecute că deh, așa e toamna, se întâmplă lucruri. S-a spălat ceva pe blatul din bucătărie și siliconul ăla nu mai ține atât de bine așa că am umflat un pic parchetul. Da, știu, am parchet în bucătărie, de ce mă întrebați?!
Treaba este că am acoperit până jos cu o protecție din PAL ca să fie estetic și să pot să am acces când curăț pe acolo. Doar că… e cu 2 tăișuri, n-am observat umezeala în timp util. Noroc că parchetul umflat nu se vede de masca aia.
În schimb, văzusem că a luat-o razna mașina de spălat vase. De ea mi-a fost frică, datorită ei am verificat , de fapt, acolo am cele mai mari temeri când e de inundat… sau spart vreun traseu. Nu s-a schimbat.
Și da, e pe moarte mașina de spălat vase. Cred că e ceva comutator la placa de schimbare de programe. Pornește, se închide, dar nu pot schimba pe programul de spălat pe care îl foloseam frecvent. Acel P din poză e pa.
Aproape 10 ani am folosit-o, daaar la nivel de amator. O bună perioadă de timp am fost singur și dacă o foloseam la 5-6 zile sau chiar mai mult când eram prin țări cu căldură.
Mă așteptam să pice orice alt electrocasnic. Acum am niște îndoieli dacă să chem pe cineva să o repare sau să iau alta. 100% mulțumit de cum spală n-am fost niciodată, dar nici eu n-am folosit-o ca la carte.


10 ani e un timp onorabil pentru un Beko. De schimbat placa electronică, mai bine nu,costă mult.
Am avut de-a lungul anilor Ariston, Siemens și Bosch. Ultimele 2 au fost cele longevive, Bosch-ul are 16 ani doar cu întreținere.
Luați cu Rabla una nouă.
Mi-e scârbă de instalare.
Dar da, observ că încep să pice mai toate: ușor-ușor. 10 ani pare media pentru orice.
8-10 ani e chiar glorios :))
Cât despre instalare, atâta vreme cât n-o faci tu însuți, e nimic.
Vezi în manualul de instrucțiuni ce reprezintă „P” (deși bănuiesc c-ai făcut-o deja).
Păi cu P schimb programele, dacă la asta te referi. Acum nu pot decât să aleg primul program care… habar n-am ce face.
Cum spunea cineva mai sus… e boierie… e un orizont de exploatare onorabil…