2Performant, de când este la bursă, ia anumite decizii mai bune sau mai puțin bune. Înainte de toate, fac marketing afiliat de ani buni de zile, primul apartament l-am luat cu ajutorul domeniului ăsta, în paralel cu alte activități ale mele, cumva sunt om din branșă și, chiar dacă nu mă mai bazez atât de mult pe afiliere, este și ea o sursă de venit.
Anul trecut a fost un an ciudat pentru afiliere și nu înțelegeam exact ce se întâmplă. Anterior au fost 2 ani buni pe partea de marketing afiliat, asta pentru că toată lumea stătea acasă și cumpăra. Oricine avea magazin online, oricine cumpăra.
2Performant a făcut câteva mișcări interesante:
- a schimbat o bună parte dintre angajați
- a încercat să intre pe piața externă, să lucreze la a 3 a, a 4 a mână cu admitad și cu alte rețele mult mai mari de afară, dar a dat fail
- a închis zona de influencer marketing
- a împins foarte mult reclama pentru a aduna afiliați noi în piață și pentru a încerca să educe
Am zis că sunt atât de mulți bani în piață încât vor să crească o nouă generație de oameni care să muncească.
De fapt, eu cred că urmăreau să crească baza de afiliați pentru a bifa niște rapoarte utile pentru BVB – asta pentru că, în perioada aceea s-au listat acolo. Abia după am făcut legătura.
La începutul anului acesta, dar și în partea a 2 a anului trecut, au făcut alte mișcări interesante:
- magazin mare ca Flanco a migrat spre 2Performant(în teste spun ei), cât și magazin din 2Performant a plecat spre Profitshare: Elefant. Cumva, s-a făcut o rocadă la nivel înalt, ambele magazine generând destul de mult pentru fiecare rețea în parte. Totul este bine când se termină cu bine, mai puțin pentru afiliați – s-au micșorat comisioanele.
- investește în o echipă de câțiva afiliați care fac PPC. Practic, ei încearcă să concureze cu cei din zona agenții de PPC(în special CSS), pe performance. Probabil cu comisioane preferințiale(ceea ce este și normal)
- 2Performant pune un comision de retragere pentru afiliați pentru a-și bloca propria diferențiere față de celelalte platforme: plătești 10 lei pentru fiecare retragere – probabil, o mizerie făcută pentru a raporta sume în plus către acționarii de pe BVB.
- 2Performant rupe comunicarea externă cu afiliații și comunică strict intern pe grupul moderat de ei. Acolo nu se acceptă păreri diferite, sunt doar mesaje ambalate pentru afiliații începători. Motivul a fost pentru că au manageriat prost o situație în care afiliaților li s-au solicitat înapoi niște comisioane pentru că tracking-ul lor raporta anomalii. De acolo, oamenii care erau puși să medieze lucrurile de la ei au făcut fix inversul. Nu au avut bani de profesioniști, pardon, au plecat de bună voie.
Cei de la 2Performant au publicat raportul pentru acționari de pe BVB și mă uitam cât de mult marketing este în povestea aceasta. Cum reușesc să spună povestea pe un ton pozitiv pe o piață în scădere.
În urma focusului companiei pe creșterea calității ecosistemului, au fost înregistrate scăderi ale numărului
de afiliați (-39%), clienți (-22%) și relații active (-25%), dar rezultatele medii per categorie au avut creșteri
importante, respectiv numărul mediu de vânzări crescând cu 189% per afiliat, 126% per client și 134% per
relație activă.
Mai mult, văd că este o precizare și legată de magazinele din zona pharma, mai exact pozițiile din top 4. Unul dintre magazinele de acolo deja a anunțat o scădere a ponderii comisionului, cu alte cuvinte, dacă el taie din bugetul de promovare, nici afiliații nu se vor putea juca cu marja prea mult.
Din perspectiva unui om care face de prin 2011 afiliere, felul în care comunică acum 2Performant este cel mai slab de când sunt eu în zona asta. Sau dacă aleg să comunice, o fac în stilul omului care comunică și atât. Nu se rezolvă nicio problemă, doar gargară. Toate discuțiile ale oamenilor vechi din domeniu sunt aici. De altfel, este aici o discuție inclusiv pe baza investițiilor la BVB, culmea, de către afiliați. Pentru cei care nu văd discuția din grup acolo se amintește că s-au listat cu prețul de acțiune la 3.8 lei și acum sunt undeva la 1.8 lei.
Andrei Bucur a zis
Nu mi-a placut niciodata 2p, ca drept dovada, am cont de multi ani si nici pana azi nu am atins pragul minim de 100 lei ?
Ma respinge cam tot la platforma.
Marius Cucu a zis
Nu ai atins pragul niciodată? ???
Andrei Bucur a zis
Nu, pentru ca nu imi place sistemul si nu prea am fost interesat. A fost un advertiser la care vindeam bine dar inainte sa iasa a anulat multe si mi-am bagat picioarele
Postolachi Dumitru a zis
Cucule hai să punctăm două chestii… îți place să crezi că ți-ai cumpărat un apartament din afiliere? Atunci ori ești super-afiliat, ori la tine în oraș prețurile sunt de 10 ori mai mici ca la Brașov… dar dacă afilierea a avut doar așa o contribuție de 15% – 25% spune-o clar și răspicat că te mai citesc oameni necopți care vor avea impresia că dacă se apucă de afiliere l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Nimic mai fals… afilierea la nivel PRO presupune bani, o căruță de bani și cunoașterea domeniului… ca începători te poți mulțumi cu bani de semințe care să-ți acopere hostingul și să ai și bani de suc să-ți scoți gagica la un cico ?
Altfel eu am o relație bună cu 2Performant dar e cam ca la tine cu Adsense… o dată pe an și aceasta-i tot ?
Marius Cucu a zis
Cât am fost activ pe afiliere am avut luni cu 10 000 euro profit: 2016-2018: 25 de site-uri de conținut. În primul an de la demisie țin minte că am depășit tot fondul de salarii de la fostul loc de muncă. Asta din partea a 2 a anului, nu era constant. Și da, inclusiv renovarea apartamentului a fost făcută tot din afiliere. Chiar țin minte că am negociat cu proprietarii că o să le mai dau o parte la final de an, când să terminăm cu actele, dar între timp m-am dus cu tot teancul de bani și-am făcut și renovarea. 🙂
În 2019 m-am dus în lume să mă plimb și apoi a venit concurența serioasă pe conținut, iar eu am migrat spre alte lucruri.
Postolachi Dumitru a zis
Tu erai cum EMD-urile 🙂 dar totuși ceva s-a întâmplat și acum acea rețetă la care tu ai fost pe val nu mai funcționează.
Știi tu mai bine ce și cum…
Marius Cucu a zis
Funcționează și acum, cu concurență mai mare, însă, dar a fost și un context personal. Motivația mea era să îmi iau casă, nu să mă îmbogățesc. 2019 nu am muncit deloc, doar m-am plimbat. Cred că au fost 3-4 luni plecat de colo colo, iar ce-a mers din inerție nu s-a mai dus.
Nu numai EMD-uri, dar un mini PBN tot era. Mai degrabă, eu am preluat primul conceptul de Push Notifications. Vindeam zeci, sute de televizoare pe zi. Vremuri frumoase cu 4% comision. 🙂 De asta m-au chemat în 2017 în Polonia, la televizoare.
La rețea nu am renunțat efectiv, dar am mutat conținutul bun aici, cât să ridic pe ăsta foarte mult, să pot să mă bat cu cei mari la trafic. Am target să îl duc la 300K unici, deocamdată fac 200-210k afișări. Înainte de mișcările astea eram pe la 130k-150k.
Postolachi Dumitru a zis
PushNotification și-a cam dat duhul… e aglomerată nișa aceasta… eu cel puțin de la eMAG primesc minim 10 notificări pe zi… ba a început o campanie, ba se termină alta, ba un produs de la favorite a intrat pe stoc, ba am uitat ceva în coș, ba un produs din favorite a scăzut prețul… le primesc pe ceas și le dau ștergere la pachet fără să le deschid…
Marius Cucu a zis
Da, da, doar că eu am fost primul care a făcut asta din zona de afiliere. Încă sunt utile, faci treabă cu ele, dar atunci eu plantam și mai ușor cookie. Acum oricum consumul s-a dus naibii, lumea efectiv se uită după reduceri, nu mai ajută Push-urile. Plus că Emag a luat decizii slabe în ultima vreme și umblă vorba în târg că le-au scăzut vânzările enorm.
O să revigorez și eu niște proiecte după ce mă mai așez pe video.
Postolachi Dumitru a zis
Cucule stai un pic că eu abia acum m-am prins 🙂 ce înseamnă să fie băiat deștept 🙂 așadar tu așa însămânțai cookies 🙂
Mie newsletter-ul mi s-a părut cel mai OK!
Marius Cucu a zis
Da, am niște integrări făcute: multisite. Push, istoric preț, verificare stoc. Exact cum face Retargeting acum făceam eu pe afiliere.
Pe termen lung, da, Newsletter e OK. Văd și aici că se abonează lumea constant. Chiar nu mă așteptam să fie destui. Probabil că dacă le-aș pune și un pop up ar fi creșterea și mai mare…