La noi moartea este un tabu, din orice punct de vedere ai vorbi. Nu poți să vorbești unde să înmormântezi, nu poți să pomenești sau să glumești de moarte pentru că noi am crescut cu anumite principii legate de viață și de moarte.
Culmea, moartea e singura certitudine a vieții, ca să citez un clasic. Că vine azi, că vine mâine, va veni când va. Nimeni nu te pregătește de asta și nici nu se discută. Doamne ferește!
Într-un context de rahat, cu stres continuu servit la televizor, cu facturi care se anunță groaznice, 2 bătrâni s-au aruncat de pe bloc. Efectiv, ei au ales să moară împreună la 89 de ani.
Unele persoane zic că aveau afecțiuni la 89 de ani. Cred că e logic, ce bătrâni cunoașteți care nu au probleme de sănătate la peste 80 de ani?
Probabil că au zis că nu vor să chinuiască urmașii și au ales să plece amândoi de pe lumea asta. În alte țări există conceptul de sinucidere asistată.
Nici acolo nu se întâmplă după bunul plac, ci există niște proceduri în funcție de problemele medicale pe care le ai. Evident, la noi sunt multe alte probleme de rezolvat în societate, dar oare când va veni momentul în care se va dezbate și treaba asta.
Nu știu ce gândire o să am la peste 80 de ani, dacă voi reuși să ajung la vârsta aia, dar nici nu știu dacă aș vrea să chinuiesc moștenitorii cu problemele mele.
E un subiect foarte greu. Se pare ca sinuciderea asistata este aprobata doar in conditii de boli ireversibile aflate in faze terminale, care genereaza dureri mari si foarte mari, insuportabile, pentru a-l scapa pe pacient de chinuri, sau in cazuri de coma indusa ce se intinde pe ani de zile, iar sansele de revenire sunt nule. Chiar si asa, sunt putine state care accepta acest procedeu. Motivatiile contra acestor proceduri sunt de natura umana dar si morala, in speranta ca respectivele persoane si-ar putea reveni, iar daca s-ar folosi sinuciderea asistata gresit sau fara agumente medicale foarte clare si precise,in acest caz, s-ar numi malpraxis sau crima cu premeditare. Din pacate, unele dintre persoanele care ajung din cauza diverselor boli in astfel de situatii, nu mai pot discerne ce e bun si ce e rau, fiindca durerile fizice mari, pot perturba psihicul si gandirea lucida, iar disperarea instalata dicteaza asupra constientului, ducand in final la o astfel de optiune. Nu ar trebui sa se puna problema din punct de vedere religios, ci doar in cazuri extreme, ca o ultima salvare de la chinurile prelungite. Nu cred ca exista o forma de sinucidere asistata optional pentru alte motive (suparare, divort, datorii, autoculpabilitate, puscarie pe viata, etc.), ci doar pentru curmarea unor mari suferinte fizice. Personal, daca as fi intr-o astfel de situatie as alege aceasta procedura.
Păi religia noastră, cei majoritari de pe aici, condamnă lucrurile astea, din câte știu.
Cand va veni o solutie viabila din partea religiei (oricare ar fi ea) si va rezolva chinurile fizice ale oamenilor suferinzi de boli incurabile, atunci sa-si dea cu parerea. Cat priveste educatia, traditiile, obiceiurile, nici ele nu rezolva astfel de probleme.
Păi nu au cum să rezolve obiceiurile, până la urmă sunt lucruri care au rămas din ce s-a întâmplat în jur și-au rămas în timp în cultura noastră. Poate doar să vină un curent, o discuție de la ceva ONG-uri, altfel nu cred că s-ar mișca ceva.
Fapt. Vecina de la un etaj mai jos de mine, cancer în fază terminală, vine popa să o spovedească și toate cele, iar printre mormăituri aruncă perla „ doar așa prin chinurile bolii, suferință și durere se purifică sufletul omului cu adevărat și ajunge în Rai”. Ce să facă religia, să vină cu o soluție ?
Asta este un foarte bun motiv ca religiile sa faca minuni si sa scape de chinuri goaznice, oamenii aflati in suferinta fizica, iar daca nu vor, nu pot, nu sunt instare sa faca asta, sa se abtina si sa-si vada de vietile lor. Nu are legatura cu obiceiurile.
Se mai ridica la fileu si aspectul pecuniar. Nu stiu cit costa in Spania, Olanda sau Belgia insa in Elvetia prezumtivul candidat va plati aproximativ 10.000 EUR.
In ceea ce priveste sinuciderea asistata, deja a aprut si un utilaj desprins parca din Star Treck sugestiv numit SARCO.
La noi subiect tabu e o simplă discuție cu părinții, profesorul, diriginta, despre sex, contracepție, boli cu transmitere, hormoni și implicațiile sentimentale. Subiect tabu în religia noastră e și metoda aleasă după deces, înmormântarea clasică sau crematoriu. Dar vai, cum să alegi crematoriul, nu se mai duce sufletul în Rai ci direct în iad. Ce știu ăia din țările deștepte, civilizate și cu apă caldă care aleg 90% crematoriul ? Și da, în situația mea, la un moment dat când voi fi o simplă legumă lipsită de vlagă, aș alege foarte ușor sinuciderea asistată.
Generațiile care vin din spate nu mai au chiar subiect tabu treburile astea. Noi, cei mai bătrâni, da, indiscutabil, nu am avut deschidere.
Asta cu ‘Noi, cei mai bătrâni’ m-a determinat sa dau fuga la buletin sa vad daca intre timp n-am ajuns centenar. 😀
Nu toți trecuți de 80 de ani au probleme…depinde de stilul de viață al fiecăruia.
Sunt oameni care la 95 ani merg câte 10-15 km cu bicicleta.