Acum câțiva ani de zile am hotărât să pășesc și eu în lumea creației, a fotografiei. Ca fiecare tânăr cu blog am întrebat „ce aparat foto îmi recomandați”. Nu mă simțeam mai cu moț, nu știam de Nikon, nu știam de Canon sau de Sony pe vremea aceea. Eram un atehnic care lucrase câțiva ani în televiziune, dar fără prea mare legătură cu zona de execuție.(în regie, la butoane și cabluri).


Am zis că doresc un DSLR să fiu în pas cu moda. Entry Level, evident. În primă fază am vrut să îl folosesc pentru călătorii, ca mai apoi să-mi dau seama că pot să fac mai mult cu el.
Cu alte cuvinte: habar n-aveam pe ce planetă mă aflu. Știam una bună: vreau DSLR.
Așadar, am așteptat un Black Friday ca să-mi dau seama că produsele erau mai ieftine în cursul verii. Și l-am achiziționat: un Nikon D3200. Cred că era în jur de 2000 de lei pe vremea aceea, cu tot cu obiectiv kit și cel mai ieftin card de pe piață.
La câteva luni după mi-am dat seama că fotografia nu este ieftină. Că trebuie să investesc în o grămadă de chestii alternative ce să mă ajute:
- blendă
- trepied
- receiver pentru blițuri
- bliț
- acumulatori
- încărcător pentru acumulatori
- decor, dacă vrei un studio
Și lista poate continua.
Am învățat foarte multe lucruri cu ajutorul DSLR-ului chiar dacă, probabil că nu și-a scos complet banii. Dar am considerat că e o investiție de viitor. Și n-am făcut rău.
În rândurile următoare o să încerc să vă captez atenția și să direcționez cât pot de mult spre alegerea perfectă a unui aparat foto.
Înainte de toate vreau să înșir aici magazinele care mi se par de încredere pentru achiziția unui aparat foto. Nu e bine să luați de pe „facebook” sau de pe site-uri fantomă. Mai ales, dacă nu ați mai pus mâna pe un aparat foto și nu știți să îi detectați problemele.
- Citește și Am făcut un ghid de achiziție de aparat foto pentru începători
- Citește și: Ce trebuie să știu despre aparatura pentru filmări pe Youtube
- Citește și: Am testat Sony A7IV
- Citește și: Am testat Panasonic S5
- Citește și: M-am jucat cu Sony A7sIII
- Citește și: Am testat Canon EOS R100, cel mai ieftin mirrorless cu care m-am jucat
Magazine de încredere pentru domeniul foto
Sunt câteva. Unele sunt reprezentante ale unui singur brand, altele vând de toate.
- F64 – probabil magazinul reprezentativ în domeniul foto profesional -> aveți aici oferta
- yellowstore – au diferite promoții, mai ales pentru Nikon. Aveți aici oferta.
- photosetup – găsiți obiective foarte mișto de la Sigma la prețuri ok. Mai nou uitați aici și ceva aparate foto.
- ishoot.ro – i-am descoperit de curând, au foarte multe accesorii. Le descoperiți aici.
Magazine online consacrate sunt și ele ok, dar nu aveți parte de suport tehnic ok, în caz de probleme. La cele de mai sus primiți un sfat, o recomandare.
Cele mai ieftine DSLR-uri am văzut că sunt la:
- eMAG – modele interesante aici
- evomag – mă surprind în ultima vreme. Au prețuri din ce în ce mai bune. Câteva modele de la Sony sunt aici
Alegere aparat foto de către un începător
Sunt multe situații pe care sper să reușesc să le abordez. Dacă nu, în comentarii sigur veți găsi loc de întrebări, iar colegii cu experiență în domeniul fotografiei sunt dornici de ajutor.
Eu zic că dacă nu aveți timp de învățat tainele fotografiei un telefon high end o să vă ajute mult mai mult. Deja, în multe situații, se apropie de un aparat foto.
Eu, dacă mâine aș alege un aparat foto m-aș gândi la întrebuințări:
Aparat foto pentru vacanță
Nu ne trebuie neapărat un DSLR. Eu nu-l consider practic. De ce să car o geantă după mine, de ce să car mai multe obiective, de ce să am grijă de toată aparatura și să nu mă bucur de priveliște?
Pe lumină bună, lumină naturală treaba s-a așezat destul de mult. Un smartphone de top chiar face poze foarte ok. Seara avem din ce în ce mai multe modele care fac un fel de expunere lungă. Dacă nu aveți de gând să învățați tainele fotografiei… e suficient un telefon.
Stăm și analizăm costurile și ne gândim dacă merită investiția, pe ansamblu.
Avantajele aparatelor foto compacte
- se folosesc ușor
- nu trebuie să înveți detalii tehnice: ISO, apertură, diafragmă, etc
- nu trebuie să îți bați capul cu fișierele RAW
Pe de altă parte, cred că ajungem în era telefoanelor mobile în locul compactelor. Deja avem cameraphone-uri ce, odată cu AI-ul, păcălesc foarte bine ochiul și dispare ideea de aparat foto compact. Ba chiar, aș zice că îl va înlocui pe măsură ce au ajuns și lentilele foto să fie disponibile pe astfel de telefoane. Din punctul meu de vedere, ca om care își cară mirrorless-ul după el în foarte multe situații… cred că un aparat foto compact nu ar fi nimic interesant în momentul de față.
Aparat foto pentru evenimente
Aici începe discuția, încep contrazicerile. Alegerea unii o fac după felul în care se descurcă în lumină slabă. Totuși, un profesionist nu va face fotografii fără lumină dedicată. Așadar, criteriul acesta este înlocuit cu termeni precum:
- body full frame
- obiectiv cât mai luminos – apropo de obiective, am un articol care lămurește mai multe aici.
Observi că totul joacă în jurul luminii. Ea e cea mai importantă. Până la urmă pozele le faci în vacanță, cu telefonul, nu cu un super gadget. Asta dacă ai lumină, dacă ai inspirație.
Dacă ești începător pe zona de evenimente poți porni cu ceva entry level:
- seria 3 de la Nikon
- un 750D de la Canon.
Asta ca produse noi, dar cei care au mai avut tangențe un pic cu fotografia se pot orienta spre piața second hand. Găsiți seria 5 la prețuri mai ok, cu câteva cadre la activ. Fiind un DSLR pentru începători aveți șansa să găsiți ceva chilipir de la cineva căruia i s-a părut complicată fotografia. E o artă, să știți. Nu toți pot reuși în domeniu.
La variantele second hand trebuie să aveți grijă de aspectul fizic și să vedeți un Exif. Probleme pot apărea la body în momentul în care trece de 100 000 de cadre. Dacă aparatul ajunge la cifrele acelea ar trebui să nu îl achiziționați. Șansele ca shutter speed-ul să cadă sunt foarte mari și nu e tocmai ieftin să îl schimbați.
Gândiți-vă că pentru evenimente aveți nevoie și de o lumină externă, măcar un bliț pentru moment, până vedeți cum stă treaba cu fenomenul.
Cel mai bun aparat foto pentru filmare
Filmarea cu DSLR-ul/ mirrorless nu este făcută de oricine. Este posibil să dați multe rateuri dacă treceți de la cameră. Unii, în schimb, fac artă din asta. Dar îți trebuie un bagaj în spate.



Concurența este mare pe zona asta, dar trebuie să știți că nu aveți toate opțiunile de pe cameră. E clar, nișa s-a dezvoltat, a devenit o industrie, dar nici producătorii nu aruncă pe piață opțiuni pentru DSLR, pentru senzorii de pe cameră.
Momentan, lupta se dă pentru 4k. Nu e nimic perfecționat, încă se dezvoltă, încă se încălzesc multe modele, încă se caută opțiuni de stocare rapide.
Canon n-a lansat ceva notabil, așa că eu vă recomand să vă orientați spre modele de la Panasonic, de la Sony. Sunt câteva soluții ok.
În momentul de față, best buy este modelul acesta de la Sony. Nu este un model tocmai ieftin, dar este foarte ok pentru cei care vor să filmeze 4k.
Dacă dorești mai mult de la filmare, dacă vrei low light poți merge ori spre full frame, ori spre cele crop de top. Dar când discutăm de low light discutăm de mediul profesional.
Așadar, poți să te orientezi spre:
- Panasonic GH7(l-am testat și eu și are o stabilizare incredibilă) sau GH6 sau chiar Panasonic S1 dacă ai ceva mușchi
- Sony A7(am testat câteva modele și mi se par de vis pe Dynamic Range și autofocus) sau A9 II
- Canon R5
- Fuji XT4 – câte ceva am scris despre XT2 aici
Dacă ai buget mare cred că putem discuta și despre Panasonic S1, S1R, S1H. Am discutat despre el aici. Între timp, mi-am achiziționat A7III și-am povestit aici despre el. Acesta m-a făcut să încep să fac cât mai multe poze în vacanță. Le puteți vedea aici.
Câteva sfaturi utile de după achiziția aparatului foto dorit
Dacă nu aveți un prieten care să vă îndrume apelați cu încredere la cursurile foto. E imposibil să nu fie cineva în oraș la voi priceput sau dacă nu, la magazine găsiți cursuri foto chiar și pentru începători. Aveți tone de tutoriale pe internet ce vă ajută să descoperiți fotografia.
Nu vă limitați la faptul că ați ajuns la un nivel, întotdeauna trebuie să progresați, să vă dezvoltați unghiurile de pozat, să vă dezvoltați tehnica de editare. Apropo de tehnică, post procesarea face 7-80% din poză. Să apese pe un buton poate și un copil. Îl educăm să aleagă momentul, să aleagă unghiul și cam asta e. Partea grea și migăloasă este la post procesare.
Ca sfat ce este general valabil. Nu alergați după specificații. 61 de megapixeli nu sunt extraordinari. Aduc dezavantaje majore ca:
- procesare greoaie a fotografiei
- nevoia de obiective tot mai performante pentru body-uri
- nevoia de carduri mari și rapide
Discuția aceasta despre megapixeli, am extins-o și în articol. Puteți citi mai multe aici.
Un fișier RAW tras cu un D810 ajunge la 7-80 de mega de informație. Voi o să fiți nevoiți să procesați 1000 de cadre de pe-o săptămână pe alta. Credeți că sunteți în stare cu un PC îmbătrânit?
Mirrorless fără doar și poate. Au avansat în tehnologie mult mai mult decât DSLR-urile și avantajele sunt mult mai multe. Așadar, fără doar și poate, treceți pe lucrurile care se dezvoltă continuu.
Cred că prima variantă începe să dispară. Da, imaginea este mai bună decât la telefoane, dar telefonul îl ai oricând la tine și AI-ul învață tot mai multe.
Lista este lungă. Sunt aparate pentru foto, cât pentru video. Cele mai bune nu sunt întotdeauna cele mai scumpe, dar opțiunile te ajută să faci lucrurile așa cum trebuie.
pentru concediu si evenimente in familie ce imi recomanzi? ma gandesc la Panasonic TZ100/200, Sony a6000, Olympus m10 m2, Samsung nx500 sau Canon m6. cu cat citesc mai mult cu atat sunt mai in ceata. multumesc!
Salut, ce camera ar trebui sa imi iau, sunt incepator, ma gandeam sa imi iau un Panasonic G7 dar pe poze este varza, mi-ai putea recomanda ceva bun si pentru poze si care filmeaza si bine?
Cel mai ok all in one este SONY Alpha A6000. Varză înseamnă și să experimentezi cât mai mult și să înveți să folosești aparatul și programele de editare. 🙂
Salut! Sunt interesată de fotografie. Ma pasionează sa fotografiez natura, dar si newborn. Cred ca ar trebui sa fie aparate separate. Fiind începătoare, ma gândeam la un Nikon D3400 sau D5300. Crezi ca ar fi Ok? Multumesc mult!
D5300 e mai performant.
Salut! As vrea sa imi cumpar un aparat foto mirrorles sau compact. Vreau sa il folosesc pentru excursii si posinil cateva evenimente in familie. Crezi ca merita investitia?
Daca da, ce model imi recomanzi?
Daca nu, de ce?
Multumesc.
Un buget?
Buna,eram hotarata sa cumpar dslr Canon eos 800d kit.Dar fiindca a expira oferta(2900lei)am inceput sa ma orientez spre altceva adica Canon eos 77d asta si din cauza ca nu prea vad documentare despre 800d.Nu se prea vorbeste pe net despre el.Mie mi s-a parut f ok.Eu doresc sa fac sedinte foto in natura si party.Sunt in ceata totala nu stiu ce sa aleg pt.evenimentele care doresc sa le fac.Mai am in vizor si sony a6100 mirorles
Mergi pe a6000 și caută o lentilă mia ok. 🙂
Buna.Am achiziționat de curând aparat foto digital ultrazoom Sony DSCHX350B, 20.4 .Este primul meu aparat foto.Fiind incepatoare toate funcțiile mi se par extrem de greu de memorat.. Problema pe care o am si nu gasesc rezolvarea in manualul de utilizare este ca dupa ce am descărcat pozele in computer,nu le pot roti ..Sunt foarte multe poze care necesită rotire De ce nu se poate?E vorba de vreo setare din aparat care nu imi permite asta,Va rog sa ma ajutati!!!
Pozele se pot roti cu orice program mai profesional: Photoshop, Lightroom, Capture One, chiar și cele default din Windows 10.
Bună ziua. Lucrez ca și trainer în domeniul unghiilor si ma interesează foarte mult sa îmi perfecționez lucrările fotografiate. Dlfac mereu poze cu lumina rece alba și cu un Huawei mate pro p20 dar nu ma mulțumește pe deplin. Vreau sa trec la next level, unul wow care sa îmi poate permite un zoom clar fără a-mi pierde din rezoluție și claritate. Ce îmi puteți recomanda!?
Lumina aceea rece de unde este, de la un ring light?
Bu a ziua este un bec Philips core pro led bulb 1521 lumen
Mhm, cred că înainte de toate îți mai trebuie ceva lumină. 🙂 Dacă vrei ceva zoom trebuie să investești ceva timp în a face poze ok. Depinde de unde vrei să începi… aici trebuie să fie zona ta de decizie. 🙂
Ce îmi recomandati, sunt dispusa sa investesc și timp și bani pt a îmi imortaliza lucrările în cele mai bune cadre!
Simplitatea auto-ului de pe telefon n-are nicio legătură cu ceea ce aveți pe un aparat. Așadar, răbdare, în primul rând. Dacă nimeriți și la ceva cursuri de începători e super, avansați într-un timp mai scurt.
Variante sunt foarte multe. Puteți începe cu câte ceva SH. De la seria 3 de la Nikon, cu ceva obiectiv kit și apoi avansați sau chiar și spre zona de mirrorless. Fuji sunt acum foarte ok, la modul că imaginea e foarte bine procesată. Variante sunt enorme pentru începători, trebuie să știi unde vrei să joci și cât să cheltuiești. Trebuie să știi doar că fotografia nu e ieftină.
Sunt dispusa sa investesc oricât pt a ajunge unde mi-am propus. Recomandati-mi va rog cel mai bu. Aparat pt începători, țin s aspecific ca pozele vor fi făcute doar la ljmina artificiala și caut sa îmi evidențiez foarte mult detaliile din lucrări cu ajutorul zoomului.
Buna ziua! Sunt pasionată de tot ce inseamna fotografie! Asi vrea să îmi achiziționez un aparat,dar nu stiu pe care sa merg ? Ma puteti ajuta ?
E atât de ambiguă întrebarea încât nu există un răspuns exact. 🙂
Bună ziua! Apelez și eu la experiență dvs. Nu am habar de fotografie, dar am doi copii sportivi, baschetbaliști și mi-ar plăcea să le fac multe poze in timpul meciurilor. Mi se pare complicat, lumina e slabă, ei aleargă, dar mi-ar plăcea să le surprind miscările, mimica, expresia din timpul jocului. Ce mă sfătuiți, în ce să investesc? Menționez că e doar pt noi, nu vrem un business din fotografie. Mulțumesc anticipat!
Înainte de toate, cel mai ieftin trepied pe care să puneți aparatul. Poza de sport e cea mai complicata, mai ales la sălile mai mici în care nu așa de multă lumină. Daca nu, pasul următor ar fi un obiectiv mai rapid, pentru sport.
Fară trepied, vă rog! Ceva mai simplu dacă se poate! ?
Ce aparat aveți acum?
Olympus M.Zuiko ED 75mm f/1.8 pe un omd m10 e suficient. stiu, sticla e mai scumpa decat body, dar cred ca face fata.
Mulțumesc!
Fară trepied, vă rog! Ceva mai simplu dacă se poate! ?
Nu am.
buna ce parere aveti de sony-6500 cu obectic-18-105 e bun la poze de evenimente
Despre care obiectiv este vorba? Acesta? Dacă da, nu prea merită…
Sigma 16mm Obiectiv Foto Mirrorless F1.4 DN Montura Sony dar acesta e bun.
Bună ziua! Vreau sa achiziționez un aparat foto pentru a fotografia obiecte (adica de la o distanță mică). Îmi puteți recomanda un model de aparat? Preț între 2000 și 3000 RON
Distanța mică e în funcție de obiectiv, nu de aparat. Ce vreți să fotografiați? Macro?
Salut
Vreau sa achiziționez un aparat foto pentru vacanta, timp liber, aproape, departe, claritate ….cat mai bun dar totodata sa fie mai bun decat un tel de top:)))
Ca si buget pana in 4000 de ron
Ce stiu ca pt un DSLR e voluminos, si tinand cont ca l folosesc doar in regim propriu , nu evenimente etc
Meh, un telefon ca Huawei P30 cu camera aceea ultrawide… n-arată rău deloc.
Altfel, un mirrorless cu ceva obiectiv wide… ar fi super.
Buna.am un adolescent care ar vrea sa faca poze pentru promoții.eu nu stiu nimic despre aparate foto.ai putea sa mi recomanzi ceva?
Bună. E foarte ambiguă întrebarea. Despre ce promoții discutăm?!
Buna Marius,
Dețin un Nikon D3200 cu obiectiv Nikon 18-105mm de care am fost foarte mulțumită pana cand am facut câteva cadre cu un Nikon D5?00 si obiectiv Sigma macro 105 mm f2.8. As dori sa il achiziționez pentru portrete si pozele macro, întrebarea este daca se merita? Am prieteni care imi zic ca D3200 nu poate sa faca acelasi lucru ca d5200 chiar daca obiectivul este același. Vreau un sfat, te rog. Multumesc !
Dacă lentila este pentru DX poți să iei fără probleme. E clar că e mai bun 5200, dar e ok și pentru D3200. Eu am folosit ani buni de zile lentila asta cu D3200.
DSLR sau mirolees buget 1000 de euro body iar urmatoarele 2 luni 1500euro pe lens. As dori sa ma specializez pe fotografia de portret si evenimente . Ce îmi recomanzi ca kit de starter . In trecut am folosit un rebel xt la vremea lui . Iar acuma vreau sa ma reapuc ?
Salut, Marius! Ma numesc Aurel. Detin un Sony a58, un obiectiv Sigma DC 17-50mm ;1:28 si un obiectiv Minolta Af lens 75-300, plus un microfon Rode videomic. Il folosesc cu precadere pt a fotografia si filma o trupa de pop-rock(unde canta fiul meu in varsta de 15 ani, deci nu e vorba de scos bani, dar vreau calitate). Am o dilema:să raman cu ce am sau să achizitionez un Sony a7II(exista o oferta pe piata la 4700 lei, doar body). Sunt curios daca merită investitia, daca diferenta de CALITATE este sezisabila? Plus ca probabil trebuie sa investesc in obiective sau adaptoare. Multumesc anticipat! Astept un raspuns rapid pt a nu face vreo prostie sub presiunea primului impuls.
Nu m-am jucat cu A7II, doar cu A7III și pot să zic că diferențele sunt enorme, dar depășește cu mult bugetul tău, e undeva la 1600E.
Ce tare sunteti, nu ma asteptam la un raspuns asa rapid.Cu A7III pot face filmari,, competitive”?
Adica o comparatie cu o camera video la 5-6000 de lei
Pot să spun doar că e aparatul cel mai folosit la nunți în momentul de față. Dezavantajele lui sunt display-ul si stabilizarea ceva mai slabă ca la Panasonic, dar un autofocus bestial. Dacă vrei să faci o astfel de investiție… nu sta pe loc. Dacă ai și Revolut sau cont în euro + Paypal scutești vreo 2000 de lei față de prețul din România. Bine, n-ai decât un an garanție…:)
Adica o comparatie cu o camera video la 5-6000 de lei
Bună seara!
Imi poți recomanda, te rog, un aparat foto pana în 2000 lei si unul pana in 3000. Îl vreau pentru cel mic la serbare, copii sunt adesea precum argintul viu si au expresii ce merita fotografiate dar as vrea sa fac fotografii si în concedii ba la o mica ciupercuta, ba un peisaj, ba un detaliu de la o cladire.
Noi am avut un Nikon COOLPIX, era ok dar s-a stricat. L-am dus la reparat si o piesa ce este stricata nu se mai fabrica caci nici aparatul nu se mai fabrica. As vrea sa nu patesc la fel. Mare dezamagire am avut cu acest Nikon caci cum a iesit din garantie cum s-a stricat.
Foarte bune sfaturi. Multumesc!
Bună
Ma interesează sa achiziționez un aparat foto profesional pentru fotografierea unor produse realizate de mine,cu scopul punerii lor la vânzare.. Ce model ma sfătuiți sa iau?
Păi dacă e doar pentru uz intern, ca să zic așa, de ce nu alegeți un telefon mai performant?! 🙂
Bună ziua!
Am 17 ani și aș dori să îmi achiziționez un aparat foto.
L-aș folosi pentru peisaje, fotografii pentru familie/prieteni, excursii etc.
M-am uitat la mai mult modele, aș înclina spre un Canon 77D sau un Canon 800D, au prețurile asemănătoare 77D e putin mai scump. Doar Bady-ul fara obiectivul de kit, m-am gandit pentru început la un 50mm f1.4
Ce consideri ca ar trebui să aleg 800D sau 77D?
Și recomandare inca 1/2 obiective de început?
Mulțumesc
800D. E ok 50-ul, până te obișnuiești cu aparatul. Apoi poți extinde gama de lentile. Cred că e ok și un 1.8 pentru început și, eventual diferența să o bagi într-un alt body.