M-am fâțâit un pic pentru niște lumini de care să mă împiedic prin casă. În fapt, accesoriile pentru lumini costă mai mult decât lumina în sine. Ca de obicei!
Soluția cea mai simplă ar fi fost să iau totul de la F64. Bine, recunosc, am aruncat un ochi și pe westbuy să văd ce e pe acolo. Nimic! Pe F64, în momentul în care am fost eu decis să iau Godox… au dispărut din stoc. Și modelele mici, dar și cele mai puternice. Nici nu mai are rost să zici că la noi beculețul era 799 de lei și pe amazon n-ajungeai nici la 699 cu tot cu transport.
Așa că am zis pas, am luat doar accesorii de acolo și m-am orientat spre amazon.
Nici pe amazon nu e roz, n-am mai văzut firme europene pe zona asta deloc. Tot din Hong Kong și Shenzhen. Cât dropshipping să fie și p-acolo? Cât Amazon Ads să fie?!
Ca orice om care are nevoie și de alte accesorii mă gândeam să combin cumva să am transportul mai ieftin. Dacă tot dau 15E măcar să iau mai multe, dar nu, sellerii n-aveau ce aveam eu nevoie, doar F64. Oricum, scria faliment pe Revolut așa că ar fi trebuit să aduc banii din altă parte.
Până să ajung cu comanda la final Amazon îmi băga Prime ca să beneficiez de transport gratuit. Ceva eMAG Genius făcut de băieți acum câțiva ani. Diferența e că ei transportă în Germania, Austria și tot ce au pe lângă, prin Europa adevărată. Europa aia activă care scade TVA-ul pentru populație până la sfârșit de an pentru că virus.
Așadar, dacă vă gândiți să vă luați Amazon Prime doar pentru livrarea produselor să nu vă gândiți că e o idee bună. O să plătiți degeaba.
Altfel, chinezul de pe amazon zice că va livra pe 2 octombrie. O săptămână. Să vedem dacă se ține de cuvânt.
Gab a zis
Amazon livrează în România?
Marius Cucu a zis
De ani buni de zile. Fie direct prin ei(amazon.co.uk, amazon.de), fie direct de la chinezi. Dacă e de la chinezi plătești taxe: TVA + taxe vamale.
vasile a zis
Nu esti patriot!?
Ai luat set de 3?
Marius Cucu a zis
Set de 1. Măcar să ajungă întreg. Nu e vorba de patriotism, e vorba că ai noștri nu importă. Probabil chinezul abia și-a făcut brandul și încă n-a fost cumpărat de ăștia mari.