Am vrut să mergem un pic să ne relaxăm. Am exclus din start Valea Prahovei, iar Moldova era prea departe pentru o zi. Am zis că n-am avea foarte multe de făcut în zona Buzăului(pe atunci nu știam de zona Siriului) în afară de Vulcanii Noroioși așa că am mers la Slănic să vizităm salina.
Chiar dacă e la 30-40 de km de mine niciodată n-am intrat acolo. Prețul biletului e 45 de lei de adult și se mai scad ceva lei dacă ești copil sau vii în grupuri de peste 30 de persoane. Parcarea, dacă vii cu mașina, e 9 lei pe zi. Sau dacă n-ai loc parchezi pe stradă. Așa cum am făcut și noi.
Eh, ca în orice zi liberă… a fost aglomerat și acolo. A fost o coadă de vreo 500-600 de persoane. Poate și mai mult. Asta în jur de 12:00 când am nimerit noi acolo.
Nu știu dacă știți, dar acolo, pe vremuri se intra cu liftul. Încăpeau 6-7 persoane într-un lift vechi de mai bine de 100 de ani. S-a rupt cu niște turiști și fiind foarte vechi și nu prea rentează să fie reparat. Trebuie ceva piese de prin Olanda, dacă țin bine minte.
Așa că se intră pe un drum auxiliar cu maxi taxi. Ieri au fost vreo 10-15 maxi taxi puse la dispoziție. Sau poate mai multe. Din ce am văzut erau rute din Prahova relocate special pentru asta.
Undeva la 5-6 minute veneau câte 3-4 maxi taxi-uri ce preluau câte 50-60 de oameni. Totul organizat, fără oameni în picioare, se respectau grupurile, civilizat în condițiile date.
Sigur, doar românul se împingea în spate, credea că ajunge mai repede. În fine!
La ieșirea din salină la fel. Practic, tot fluxul de oameni de la dus era evident și la întoarcere. Oamenii comentau pe lângă noi că e nasol, că e de rahat.
Unul nu s-a gândit că tehnic nu se poate mai mult. Că erau foarte mulți oameni în concediu.
În altă ordine de idei, e ok să îți petreci o după amiază acolo. La 12 grade… e chiar mișto. Ai ceva activități acolo pe care le poți face: tenis, fotbal, ping pong, să te dai cu ceva carturi sau să stai la coadă la tonomatul de cafea. 🙂
Pozele de mai jos sunt făcute cu Oneplus pe modul automat.
Costin a zis
Superb. Pe vremea cind am vizitat salina liftul inca functiona, 20 de ‘condamnati’ incapeau in el iar pornirea o dadea un ortac batind cu un ciocan/teva/levier in structura metalica.
De unde reiese clar, comanda de coborire se dadea de altundeva.
Marius Cucu a zis
Hmm, păi dacă încăpeau 20 era sigur mai bine decât cu maxi taxi. Drumul e mai lung așa. 🙂
Vasile a zis
Deci n-au facut lifturile nici acum, ca sunt picate de prin 2014, pacat! Ultima data am fost prin anii ’90 era destul de horror liftul care scartia si tremura, deci se merge cu microbuzul in salina :)))))))))
P.S. Tg. Ocna are o salina adevarata, amenajata, poti merge o saptamana acolo, face toti banii daca stai prost cu foalele 😉
Marius Cucu a zis
Noxe, chestii. Alea chiar se simțeau la trafic măricel.
Vasile a zis
Pai ce naiba mai te duci la salina, sa inhalezi esapament, s-a dus naibi microclimatul din salina daca bagi masini acolo?! Care mai e rostul?! Te duci sa respiri ceva aer curat, sa-ti cureti sinusurile si borjoci de aer poluat de oras!
Marius Cucu a zis
Meh, treburile se întâmplau la intrare. În salină ori m-am obișnuit cu mirosul, ori… n-ajungea p-acolo. 😀
Noi ne-am dus ca să scăpăm de căldură. 😀
Malin a zis
Ce mi se pare ciudat e ca n-ai zis nimic de romanii care or vrut sa plece cu bulgarele de sare in buzunar acasa fiindca cine stie poate le mai trebuie si lor la ceva, sau aia care or aruncat bani in balta aia. Ori ai uitat ori ai facut si tu la fel si n-ai zis nimic ca sa nu te dai de gol ?
Marius Cucu a zis
N-am observat decât copii care lingeau pereții 🙂
În rest, nu era nimeni cu târnăcop să ia acasă…
Vasile a zis
:))))) Deci inca mai sunt copii care ling pereti si chiar nu ai luat o bucata de sare in buzunar?!
Marius Cucu a zis
Îi zicea mă-sa să se oprească… și făcea și mai rău 😀
N-am avut loc în buzunar de sare… acum telefonul ocupă tot buzunarul 🙁 muaahha