Am vizitat Lacul Sătic

Mai și iunie cred că sunt cele mai mișto perioade în care poți să vizitezi România. Și toamna, doar că atunci eu nu mai ies din treburi așa că perioadele acestea sunt scoase un pic din calcul. Abia dacă îmi fac timp să îmi sărbătoresc ziua. În ultima perioadă, totuși, am fost mai disciplinat și am reușit să îmi fac lucrurile din timp.

Cum Valea Prahovei nu este o opțiune în weekend am zis să schimbăm iar traseul și am mers un pic spre Argeș, mai exact zona din jurul Lacului Sătic. Cel puțin, cu ideea asta am plecat d-acasă. De fapt și de drept, zona aparține de comuna Rucăr și este spectaculoasă. Deh, nici nu avea cum să fie diferit, până la urmă sunt aceiași munți, dar priviți din altă parte. Comuna aceasta este la limita județului Brașov, în Munții Făgăraș. Aș putea spune că am călcat și p-acolo, am avut o abatere de vreo 40 de km de serpentine în momentele mele magice în care am zis că mă voi descurca fără GPS. Doar că ne-am luat cu vorba și… credeam că ultimul drum ar fi fost pe un drum de… „suedezi”. În schimb, au fost neașteptat de prietenoși și dornici să ne ghideze, cu tot cu Salam și ce mai aveau ei „la masă”.

Drumul este OK, dar în principiu este de-o bandă. Pentru o zi de duminică nu mi s-a părut deloc aglomerat, inclusiv toată zona aceea. Nu este populată ca partea cealaltă de Vale a Prahovei.

Drumul din Ploiești duce prin Voinești. Am nimerit în perioada în care cireșele erau gata în Voinești, pepeni și frăguțe. Perfect!

Sătic pare o zonă frumoasă pentru a te relaxa câteva zile. Sunt destul de multe pensiuni în zonă, există satul lui Andrei ce se vede de pe marginea lacului și pare genial. Noi am încercat să ajungem acolo, dar era o barieră și ne întâmpinau niște câini drăguți, de munte. Nu i-am deranjat și am făcut cale întoarsă. De pe partea cealaltă a lacului, însă, se putea observa Sătucul lui Andrei și părea wow. M-am întors acasă, m-am uitat pe Booking, dar par un pic cam înghesuite din poze. Doar că liniștea din zonă, mai ales din locul în care pescuiau oamenii era wow.

În acea zonă există și ceva trasee de munte. Din ce am văzut pe indicatoare erau la câte o oră de mers. Nu era chiar uscat pe jos și era destul de târziu. Am mers maxim 20 de minute pe unul dintre trasee și am făcut cale întoarsă.

Peștera Urșilor sau Peștera Colțu Surpat

La întoarcere am văzut niște scări, am tras pe dreapta și-am urcat niște trepte. Cam asta e povestea peșterii Urșilor. Pentru prima dată am mers într-o peșteră relativ mare. Bine, am mai fost prin Grecia prin niște peșteri ce erau cu ceva apă, dar nu prin munți. Fain.

Nu există semne de circulație, nu am văzut niciun ghidaj spre peșteră, pur și simplu am nimerit uitându-ne pe pereți.

Pe Google sunt mai multe recenzii, noi cred că am nimerit un fel de ieșire de pe DC 22. A fost greuț să ne informăm la fața locului, nu era prea mult semnal în zonă. Inițial credeam că este Peștera Dâmbovicioara, dar nu prea semăna cu recenziile de pe Google.

Da, ne întoarcem p-acolo, o să mă întorc și cu aparatul foto. Nu sunt deloc mulțumit de ce am făcut, deși au fost condiții ideale, doar că telefonul s-a gândit el să facă un HDR ciudat. Parcă ne-a pus mai mulți nori decât erau cazul 🙂