E perioada aia a anului în care se lansează televizoare. În fapt, cred că sunt ultimele modele lansate anul acesta asta pentru că mai toate brandurile au făcut-o până acum.
Dacă în trecut lansările erau în Londra, iată că mai nou lansările celor de la Panasonic sunt în Germania. De data asta am reușit să ajung la Düsseldorf pentru a vedea noua serie de televizoare de-a lor. A fost o zi lungă, cu trezit la 3 dimineața pentru a zbura spre Düsseldorf pentru a vedea noua gamă de televizoare.
Anul trecut totul s-a desfășurat în Berlin. Pe atunci se punea accentul pe FireTV. Am crezut că vor fi disponibile pe la noi, dar din punctul de vedere al sample-uri lucrurile s-au lăsat așteptate. Anul ăsta pare că va fi un sample în România de la ei, poate reușesc să fac o recenzie, măcar pentru Youtube. Vom vedea.
Când vine vorba despre OLED-uri vorbești despre Panasonic ca lideri. Totuși, îi numești lideri de nișă, nu de vânzări. Nu au reușit să se impună pe o piață din ce în ce mai competitivă.
Partea bună este că anul ăsta au făcut un pic de curățenie în gamă. Anul trecut mi s-a părut că au adus mult prea multe modele și nu au reușit să se diferențieze.
Și anul acesta accentul este pe FireTV. Se vrea a fi mult mai simplu față de MyHomeScreen. Eu m-am scărpinat de fiecare dată la vechiul sistem de operare. Nu pentru că era slab, ci pentru că era pe stilul japonez: mult prea multe opțiuni. Prea complicat pentru utilizatorul de rând.
Doar că acum confuzia este un pic îndreptată spre noile sisteme de operare. Când ai Google TV, când ai și FireTV mi se pare un pic cam greu de comunicat.
Au împărțit seriile ca toată lumea să priceapă:
Televizoare OLED
Acestea vin cu FireTV.
- Z95A – panou WOLED MLA, de generația a II a. Competitor direct al Philips 909, LG G4 sau Samsung 95D QD-OLED
- Z93A – panou LG Display – modificat de Panasonic pentru boost de luminozitate
- Z90A – panou LG Display – modificat de Panasonic pentru boost de luminozitate
- Z85A – panou LG Display – comparat cu LG C4, însă și cu 120Hz pe gaming
- Z80A – panou LG Display – cu generație mai veche de procesare a imaginii, tot cu 120Hz pe gaming
Televizoare LCD
- W95A – tehnologia miniLED
- W90A – tehnologia FALD
- W80A – LED
- W70A – Google TV
- W60A – TIVO
Am verificat se pare că în România va veni și modelul cu tehnologia MLA. Prețul acestuia nu este deloc mare, raportat la ceea ce știam eu de la Panasonic. Prețul ajunge până la 21999 de lei. În trecut, țin minte că am testat și modele mult mai scumpe de la ei. Deocamdată, nu este listat pe nicăieri.
Pentru OLED deja suntem în situația în care 144Hz nu mai este o noutate. Asta înseamnă că televizoarele sunt pregătite pentru gaming. Oricum, Panasonic era cu cel mai mic input lag de pe piață.
Asta va fi valabilă pentru seria 9, în timp ce seria 8 va fi cu 120Hz. Ca procesor de imagine vom avea HCX Pro AI Procesor MK II. Era evident că vor pune și ei opțiuni de inteligență artificială, dacă toată lumea a mizat pe asta. Din punctul de vedere al codecurilor, așa cum ne-au obișnuit, Panasonic suportă HDR10+ Adaptiv și Dolby Vision IQ, cele mai ridicate standarde privind imaginea.
Pe sunet avem Dynamic Theatre Surround Pro. Ne-au făcut câteva teste de sunet într-o cameră dedicată foarte, foarte tari. Mai important este că vor avea soundbar integrat.
Gaming
E al 2 lea an în care insistă pe jocuri. Nu îi vedeam în zona asta, aveam așteptări mai multe de la alte branduri, dar nah, când ai 144Hz în VRR trebuie să te lauzi cu asta. Au chiar și o interfață nouă, mai prietenoasă, inclusiv suport pentru AMD FreeSync™ și NVIDIA® G-SYNC. Evident că peste tot sunt 4 porturi HDMI 2.1, așa cum au făcut-o ani de zile.
În mare, cam acestea sunt noutățile din Europa, o să încerc să pun mâna și pe un sample de la ei, am înțeles că ar fi anul ăsta disponibilă o bucată. Nu știu să vă zic încă ce model.
Disclaimer: e de la sine înțeles că Panasonic a susținut deplasarea(cazare, acces la eveniment). Nu a existat un schimb comercial. Ei n-au văzut materialul înainte, iar eu am zis să mă delimitez un pic de ceea ce scrie în comunicarea oficială.
Daniel a zis
Am un Panasonic TX-48AS640E din 2015 care functioneaza perfect. Am cautat atunci mult pentru a gasi un tv care sa se vada miscarea in mod natural. Ma termina tv-urile cu imaginea aia sacadata cumva – sau poate asa o vad eu. Cand aveam monitoare crt vedeam cum flicare imaginea – da, sunt defect.
Daca o sa-l schimb o sa ma uit tot la ei.
Marius Cucu a zis
Păi e simplu. Cauți unul pe 100hz. 😁
Daniel a zis
Asta e clar, dar in 2015 nu prea erau multe la 100hz.
Sper sa tina mult si bine tv-ul ca imi e de ajuns in momentul actual.
Marius Cucu a zis
Erau, erau, doar că nu se știa de ele. 😁
Daniel a zis
Singura chestie care ma omoara este volumul sunetului care este diferit la fiecare canal tv si nu pot sa le setez la acelasi nivel.
Chiar, ai testat la astea mai noi daca poti seta asa ceva?
Marius Cucu a zis
Păi asta e de la operatorul de cablu. Nu ai cum să setezi tu. În mod normal, toți trebuie să trimită semnal în -10 dB, dar… meh.
Daniel a zis
Ma gandeam ca se poate …
Betze a zis
Salut! Am un TX-40EX703E luat in 2018 cu 2800 lei (la vremea aia mi s-a parut mult, dar l-am luat dupa 4-5 luni de citit pareri si reviews). Recunosc ca l-am comandat online de pe mypanasonic fara sa merg sa il vad fizic intr-un magazin. Am trei nemultumiri legate de acest tv, dintre care doua puteau fi deal breaker daca le gaseam mentionate inainte sa cumpar. 1. Din cand in cand fluctueaza intensitatea imaginilor, in special pe aplicatiile de filme. 2. Meniul este greoi si trebuie sa stai cu manualul in mana destul de mult pana inveti sa te descurci. Pe langa asta, dispar canale din lista si nu le poti re-adauga decat daca faci o noua instalare (aici ma refer la canalele tv-ului nu la posturile tv – ex. sare de la 3 la 5 – 4 nu poate fi gasit). 3. Nu ai posibilitatea sa instalezi aplicatii – Max, Sky, Plex nu ruleaza etc. Nu mai spun ca si telecomanda e uriasa, dar asta e alta poveste. Un lucru care mi s-a parut foarte curios a fost ca la foarte putin timp dupa ce l-am achizitionat acest model a disparut de la vanzare. Una peste alta urmatorul cred ca va fi un LG. Am luat 3 pt alta locatie si se comporta impecabil si sunt usor de folosit si foarte intuitive.
Marius Cucu a zis
Eh, eu prin recenzii am mai amintit că nu îmi place MyWebOS și că e foarte greoi. E gândit de japonezi pentru japonezi, nu pentru noi. La ei totul e complicat, nu simplist ca în Europa. Acum au FireTV, au android, sunt ceva mai ușoare interfețele. Cât despre canale, chiar nu știu ce să zic, noi am văzut în Germania situații pentru piața lor, treburi prin satelit, nu cablu ca la noi. Am impresia că treaba cu HBO MAX e rezolvată pe modelele mai noi de 2008.