Cred că pot retrage ușor, ușor, tot ceea ce am zis despre Mirciulică, despre Teambuilding și alte filme românești de până acum.
Ne-a mai recomandat Netflix un film și am ajuns pe la Ghinionistul. A fost cu actori decenți, românești, care au interpretat mai mult ca decent, fără doar și poate.
Dar povestea, dar acțiunea, efectiv au fost incredibil de proaste. Finalul?! Am rămas și ne-am gândit: „băi, ce naibii am văzut? Pentru ce am pierdut 1 oră jumătate din viață.”
Efectiv, cred că este cel mai prost film văzut de mine anul ăsta.
Pare că e din 2017. Într-un fel e bine că l-am văzut că le-am observat progresul de atunci până astăzi. Da, există un progres major între ce făceau ai noștri și ce fac acum.
Eu prost că nu m-am uitat că e cu „actori” precum Ruby, Dorian Popa.
Vasile R a zis
Titlu ca pe Vice 🙂
Marius Cucu a zis
Au scris și ei de tâmpenia asta de film?!
Vasile R a zis
Nu știu, dar formatul de titlu “am făcut X ca să nu o faci și tu” e specific lor.
Marius a zis
A fost chiar primul film romanesc adaugat de Netflix la vremea respectiva.
Mie mi-a placut, spre deosebire de celalalte 2 mentionate (si vazand cinemagia/imdb, nu am avut eu ceva).
Marius Cucu a zis
Nu am știut asta, eu acum am dat de el.
Adrian Bolocan a zis
Mulțumim, Maaaariuuuss!
Costin a zis
Daca ai fi avut inspiratia sa vezi Ghinionistul in versiunea franceza (Les Malheurs d’Alfred) cu siguranta ar fi fost 1,5 ore cistigate in viata.
Dar sigur n-ai avut info. 🙂
Marius Cucu a zis
Nu neapărat, trebuie să fie un film foarte bun ca să îl văd în franceză.