Când am testat laptopul Clevo mi-am dat seama că am ceva probleme la WiFi. Am și probleme la vechiul laptop, driverele sunt vai steaua lor și nu numai, dar nu mai schimb nimic la el. Am încercat să îi iau o placă WiFi internă, dar nu m-a dus capul pe vremea aia să verific dacă e compatibilă. Am pus-o pe Clevo-ul soră-mii, dacă tot era high end. 🙂
În fine, după multe experimente mi-am dat seama că nu pot să limitez resursele pentru serverul web și că n-am nicio șansă să continui în felul ăla. Așa că am zis că îmi trebuie o chestie care să funcționeze ca un server adevărat. Ionuț a zis să pun un PI 0, dar am zis că dacă tot cumpăr ceva să iau pe cel mai nou, așa că am pus un Raspberry PI 3B+. Poate că pe viitor o să fac și altceva cu el și e bine să fie cea mai nouă versiune.
În mintea mea, am zis că treaba nu durează foarte mult. Eu ziceam că îmi rup o zi din muncă și fac și PC-ul, dar fac și serverul. Doar că… a durat mai mult treaba cu PC-ul decât m-aș fi așteptat.
Prima bubă a fost atunci când am vrut să pun cardul microSD. L-am folosit la GoPro și l-am lăsat pe unde a putut. Dus a fost…
Apoi m-am luptat cu alimentarea. Am cerut la chinezi varianta cu carcasă și adaptor, un pachet d-ăla frumos și… a venit chel, doar el. Soarta. Până la urmă l-am conectat la un încărcător de telefon cu 5V și 2A. Pe net văd că încărcătoarele lor sunt pe 3A. Dacă aveți varianta cu alimentarea pe USB chiar m-ar ajuta să știu dacă v-a făcut probleme în timp…
Nu știam că pe PI e disponibil Debian, mi s-a părut foarte simplu de configurat și mi se pare extrem de snappy. Poate că dacă luam un microSD și mai rapid era și mai ok. Dar oricum…
L-am setat cu interfață pentru că a fost prima folosire. Probabil, dacă va face probleme o să merg pe varianta fără interfață.
Oricum, la o adică, pentru chestii banale, poți sta și pe un PI. E incredibil cât de minimalist a ajuns totul.
Cătălin a zis
Eu am un PI 3B+ de vreo câteva luni, am încă instalat CentOS pe el, variantă arm. Merge brici, sunt o mulțime de OS ce pot fi instalate pe PI. Am de gând să pun rasplex.