logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Am testat Xiaomi Smart Band 8

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 30 decembrie 2023 2 comentarii

Un prim contact cu o brățară de fitness am avut acum mulți ani de zile, testând un Xiaomi Smart Band 2. Mi s-a părut interesantă și de atunci regret că nu am reușit să testez mai multe modele. Trebuia să insist pe nișa asta.

Am avut la test o brățară de la Xiaomi încă de când am fost în Portugalia. Nu am reușit să o testez în acel moment, însă abia acum am găsit momentul propice să public materialul. A fost un maraton în a publica ceasuri, brățări, televizoare, urmează și niște monitoare, ca eu să pot să stric cozonacii cu succes.

E disponibilă aici.

Cumva, o brățară nu o să îți ofere toată experiența unui ceas, însă cu siguranță va fi mult mai comod de folosit față de un ceas. Nu-mi amintesc să fi lovit pereții cu aceasta, nu am reușit să o scap din mână sau să fi lovit pe alții.

Mă gândesc că, pe lângă partea financiară, ce este clar în favoarea unei brățări, mai poți găsi și alte avantaje precum: autonomie foarte bună(display-ul este cât un deget, cât să consume), e foarte ușoară și efectiv uiți că o ai pe mână.

logo xiaomi bratara
bratara curea xiaomi
cutie xiaomi bratara
bratara fitness xiaomi
bratara xiaomi
spate bratara xiaomi

Am primit la test varianta pe alb, dar este și o variantă pe negru. E mai interesantă varianta primită de mine, zic eu.

Brățara are destul de multe gesturi, dar deh pentru cine are o mână destul de groasă o să fie un pic dificil de folosit pe display-ul acesta mic, mai ales când treci de la ceasuri. În rest, display-ul este OLED și se vede impecabil.

Odată ce ai împerecheat brățara cu aplicația de pe telefon notificările ajung instant. Le poți personaliza și opri fără probleme.

Era fain să suporte și comenzi vocale, eventual o integrare cu Amazon Alexa, cu Google Assistant. Poate la versiunea următoare, cine știe?

Pe partea de fitness ai o grămadă de opțiuni, sunt peste 150 de profiluri și poți măsura pulsul sau chiar oxigenul(SpO2) ori VO2. Era de așteptat să poată să măsoare și somnul. Îl măsoară, dar câteodată nu mi se pare că o face super eficient. Adică s-a întâmplat de câteva ori să stau pe canapea și să înregistreze ca somn.

Pentru un acumulator de 190 mAh mi se pare incredibil cât de bine ține bateria. Te duci în mai bine de o săptămână și chiar mai mult dacă nu folosești chiar toate funcțiile. Se încarcă cu un cablu mic, wireless.

aplicatie xiaomi bratara 21
aplicatie xiaomi bratara 22
aplicatie xiaomi bratara 23
aplicatie xiaomi bratara 24
aplicatie xiaomi bratara 25
aplicatie xiaomi bratara 26
aplicatie xiaomi bratara 27
aplicatie xiaomi bratara 28
aplicatie xiaomi bratara 29
aplicatie xiaomi bratara 30
aplicatie xiaomi bratara 31
aplicatie xiaomi bratara 32
aplicatie xiaomi bratara 33
aplicatie xiaomi bratara 35
aplicatie xiaomi bratara 36
aplicatie xiaomi bratara 38
aplicatie xiaomi bratara 39
aplicatie xiaomi bratara 40
aplicatie xiaomi bratara 41
aplicatie xiaomi bratara 43
aplicatie xiaomi bratara 44
aplicatie xiaomi bratara 1
aplicatie xiaomi bratara 2
aplicatie xiaomi bratara 6
aplicatie xiaomi bratara 8
aplicatie xiaomi bratara 10
aplicatie xiaomi bratara 11
aplicatie xiaomi bratara 12
aplicatie xiaomi bratara 13
aplicatie xiaomi bratara 14
aplicatie xiaomi bratara 15
aplicatie xiaomi bratara 16
aplicatie xiaomi bratara 17
aplicatie xiaomi bratara 19
aplicatie xiaomi bratara 20
RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: Xiaomi

Comentarii

  1. Beatrice a zis

    30 decembrie 2023 la ora 14:08

    notificari de la whatsapp poti primi?….poti cumva si sa trimiti mesaje presetate ca raspuns?….

    Răspunde
  2. Pheno a zis

    30 decembrie 2023 la ora 14:44

    Sunt de acord ca trebuie sa avem grija de sanatatea noastra, dar ca ea, sanatatea, sa fie cat de cat ok, ar trebui sa o ajutam atat cu puterea mintii cat si cu modul de viata ponderat. Nu contest gradul de tehnicitate, de performanta, ci doar utilitatea. Bratarile, ceasurile, gadgeturile pentru monitorizari, nu pot face nimic in locul nostru si nici nu vindeca, in afara de a ne induce stari de panica, in cazuri de schimbari de parametri afisati pe un display, in timpul monitorizarilor. Astfel de perceptii, pot perturba grav gandirea logica, rationala, corecta (in termeni psihiatrici se numeste ipohondrie). Sincer, nu vad rostul unui astfel de gadget. Cu cat stim mai putine despre starea generala de sanatatea proprie, cu atat suntem mai sanatosi. Creierul este cel mai bun doctor/medicament. Dupa parerea mea, bratara poate avea efecte inverse decat cele scontate. Sa ma explic. E ca si cum cineva iti aminteste de multe ori pe zi, ca esti bolnav in ultimul hal, iar dupa o perioada relativ scurta, chiar daca ai fost perfect sanatos, te vei imbolnavi prin inducerea acelei sugerari. Cum s-or fi descurcat inaintasii nostri, trecuti in lumea celor drepti la varste inaintate (mult peste 75 de ani) si chiar cei pe care unii dintre noi ii mai avem in viata, fara astfel de gadgeturi? Oamenii isi doresc doar trei lucruri de la viata. 1. Viata vesnica (nu va fi), 2. Averi manastiresti (nu vor fi), 3. Tinerete vesnica (nu va fi). Ca sa investesti intr-un gadget, oricat de putin sau de mult, dar sa nu poti obtine niciun privilegiu dintre cele trei enumerate de mine, mi se pare o decizie indoielnica, dar are o scuza care se numeste…, trend tehnologic. Desigur, asta e parerea mea si nu trebuie luata in seama. Cu speranta ca ma insel, am pus un link. Fiecare poate trage concluziile care i se potrivesc cel mai bine.
    https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/ipohondrie-cauze-simptome-tratament

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026