Anul trecut am testat destul de târziu vivo x80 PRO. A fost un telefon mișto, un telefon pe care încă îl folosesc și îmi place. A venit cu un plus mișto, cumva a făcut tranziția de la vivo X60 PRO și a păstrat câteva lucruri interesante.
Era frumos de ținut în mână, simțeam ceva nu foarte gros, nu foarte subțire, cu o husă interesantă.
Vivo X90 PRO vine cu schimbări cu care încă nu sunt foarte împăcat: au renunțat la senzorul mare de amprentă, telefonul este mai gros, camera mai proeminentă, e diferit! Pe de-o parte înțeleg nevoia de a avea o baterie mai mare, dar mi-ar fi plăcut să rămână pe Snapdragon, să rămână acel senzor frumos de amprentă. Era reprezentativ.
Specificații tehnice
- Ecran: 6.78 inch, AMOLED, 2800×1260 px, 120Hz, HDR10+, 1300 nits
- Procesor: Mediatek Dimensity 9200 (4 nm)
- GPU: Immortalis-G715 MC11
- Memorie: 12 GB RAM
- Stocare: 256GB UFS 4.0
- Camere foto: 50+50+12 megapixeli, Zeiss
- Selfie: 32 megapixeli
- Dimensiuni: 164.1 x 74.5 x 9.3 mm
- Greutate: 214.9
- Baterie: 4870 mAh + 120 W, 50W wireless
- OS: Android 13, Funtouch 13
- Tehnologii: USB Type-C 3.2, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.3, IP68
Display
Este un AMOLED la 120Hz, cu HDR10+ și ajunge în peak la 1300 de niti. Se descurcă bine în lumină puternică, dar nu este la fel de luminos ca Ultra sau Honor.
Rezoluția este ceva mai mică decât cea de anul trecut. Dacă la vivo X80 Pro aveam 1440 x 3200 pixels acum avem 1260 x 2800 pixels. E o mai mică densitate de pixeli, însă din punctul de vedere al culorilor mi se pare că sunt îmbunătățiri față de versiunea precedentă.
Ecranul are curbură destul de mare. N-aș putea spune că sunt fan.
Design
Îmi place ce au schimbat la design. Anul trecut spatele era dintr-un material de plastic, anul ăsta au pus un soi de piele ecologică cu o combinație de metal lucios, pe care scrie: Xtreme Imagination. Nu au avut încotro și, din ce observ, au pus un modul de lentile destul de scos în relief. Poate dacă nu erau modulele foto atât de ieșite în afară l-aș fi folosit fără husă. Oricum, nu sunt genul care să folosească husa, iar eu aș fi profitat de materialul de pe spate.
Performanțe
Eh, de la Snapdragon 8 Gen 1 au trecut la MediaTek Dimensity 9200. Anul trecut au intrat pe piața europeană cu Snapdragon, iar în Asia cu MediaTek, anul ăsta au rămas pe MediaTek.
E o mutare interesantă și nu știu de ce au ales varianta aceasta în timp ce toți ceilalți producători se bat să pună Snapdragon 8 Gen 2 pe telefoane. În testele sintetice telefonul se descurcă mult mai bine decât anul trecut.
Contează și faptul că stocarea este UFS 4.0.
Dar în teste sintetice alegerea lor de a pune MediaTek îl poziționează cumva mai bine decât anul trecut, dar mai slab decât Snapdragon Gen 2. În utilizarea normală nu am văzut diferențe majore între ce a fost anul trecut și ce au pus anul ăsta.
Apropo de teste sintetice, telefonul se încălzește un pic cam tare în ele. Probabil că nici materialul din care este realizat telefonul nu este chiar cel mai OK pentru a ajuta la disiparea căldurii.
Software
Telefonul a ajuns la versiunea 13 de Funtouch OS. Telefonul a ajuns la mine înainte de lansare și am primit deja o actualizare de sistem. Din ce văd, interfața este identică cu cea de anul trecut. Încă de la primele setări am dezactivat din animații. Nu știu de ce dorește vivo să păstreze tranzițiile acelea atât de lungi pe interfața lor.
De altfel, după ce am reușit să scot animațiile din Developer Options efectiv totul a fost așa cum mă așteptam: rapid. Plăcut.
Există un soi de bloatware, sunt câteva aplicații preinstalate, dar le poți dezinstala fără probleme.
Baterie
Au intrat pe tărâmul meu, iar acum încărcarea este mult mai rapidă față de anul trecut. 4870 mAh se încarcă în 8 minute la 50% și sub jumătate de oră la 100%. În ideea în care niciodată nu o să îl descarci complet, mi se pare că deja tot ce este peste 120W este suficient.
Are inclusiv încărcare wireless de 50W. Când te gândești că sunt alte branduri care au doar 45W pe fir… în 2023…
Am făcut și ceva teste sintetice privind bateria, dar o să revin și cu actualizări cu SIM-ul în el. Vreau să văd și eu câț de bine se descurcă MediaTek pe termen mai lung. Oricum, la prima vedere treci ziua fără probleme. La prima configurare am avut ceva emoții că nu va reuși să treacă de 24 de ore, dar după ce a învățat stilul meu de folosire ne-am descurcat bine împreună.
Am avut undeva la 6 ore de SOT, cu filmat, pozat, GPS și nu numai.
Camera
Punctul forte al telefonului este camera. Avem senzor nou, modul foto mult mai mare decât cel de anul trecut. Tot senzor de 1′ ce ar trebui să facă diferența. Voi ar trebui să îmi spuneți asta, în comentarii.
Nu am avut condiții foarte interesante de a poza cu el, însă telefonul face poze foarte bune, de la cele de macro la cele de noapte.
Din punctul de vedere al camerelor telefonul este unul dintre cele mai interesante de pe piață. Față de versiunea de anul trecut lipsesc destul de multe funcții, mai ales camerele de zoom. Lipsa lor mă face să cred că va mai exista o versiune Pro Plus sau chiar Ultra mai târziu. Altfel, nu îmi explic de ce să ai 5X cu un an înainte, iar acum să ai doar 2X. OK, mai toată lumea va folosi pe cea standard, dar nu vreau să mă duc în digital pentru a face poze.
Procesarea lor este interesantă și oarecum subtilă. Saturează un pic culorile, se observă că umblă un pic la roșu, un pic la albastru. Nu sunt convins de pozele pe care le face pe soare puternic. Deocamdată, ce am testat pare să lase imaginea un pic cam flat.
Mai mult, există și opțiunea de Pro ce face îți lasă spațiul să te joci ceva mai mult cu pozele. Ei zic opțiunii SuperRAW. În practică, ai un DNG cu care poți manipula mult mai bine pozele decât pe un PNG.
La tot ceea ce înseamnă portret mi se pare că se descurcă foarte bine. Asta și pentru că e ceva software la mijloc. Totuși, pe lângă software e tare că poți să alegi ce bokeh vrei să ai, cât de agresiv să fie. Totul începe de la F 0.9 și poți crește cât de mult dorești.
Mai jos este o poză făcută în casă, cu opțiunea de Pro. Am dat un pic de slidere să văd cât de mult se poate duce, cât poți edita. Deși la început imaginea mi se părea un pic cam lăptoasă, cu un pic de editare poți să te duci în ce direcție vrei. Îți permite să faci asta foarte simplu.
În low light, cu lumină foarte proastă, am observat că procesează imaginea și zgomotul de imagine mult mai bine ca anul trecut. Aș putea spune că este cel mai bun telefon de anul acesta privind felul în care interpretează imaginile de noapte.
Aș fi preferat să pot să folosesc mult mai mult camerele de zoom decât funcția de macro. Nu 10x, însă 3x oferă o compresie foarte interesantă și o altă dinamică a pozei.
O să revin cu actualizări pentru articol în momentul în care o să îi fac și un material video. Trebuie să fac ceva poze serioase de noapte. Mai „instagramabile”.
Anul trecut, cei de la vivo au lansat telefonul la 5500 de lei. Anul acesta tot 5500 de lei este, dar au un soi de promoție în care poți să îl iei la 5000 de lei. Nu știu cât de mult au vândut anul trecut și care le este strategia, dar cumva pe final de an încă era la preț mult mai mare față de majoritatea competitorilor cu mult mai mult renume pe piața locală. Poate că anul ăsta vor aborda un pic diferit situația.
Oricum, este o piață mult mai competitivă în momentul de față, mi se pare că există competiție ceva mai mare pe tot ceea ce înseamnă camera phone.
3 actualizări majore și 3 ani de securitate.
- Disclaimer: Telefonul a rămas la mine. Echipa de PR nu a intervenit deloc asupra conținutului, nu l-a văzut înainte.
Am testat vivo X90 Pro
Păreri Pro
- cameră principală foarte bună
- design interesant
- sunet mai bun ca anul trecut
Păreri Contra
- a dispărut senzorul de amprentă UltraSonic
- a dispărut camera de zoom, iar cea de ultrawide nu se ridică la nivelul celei principale
Dacă ești fan al seriei celor de la vivo probabil nu vei observa schimbările de la o versiune la alta. Telefonul este un flagship, însă mixat cu soluții ciudate.
Marius Cucu a zis
Am căutat și se pare că flagship-ul lor este acesta, de fapt și de drept. Nu sunt convins că va ajunge în Europa.
sawrl a zis
are un soi de bootloadere ? ? ? ?
poate bloatware !!!
bootloader are doar unul – unul singur – si atat!
Marius Cucu a zis
Așa este. Corectez imediat. 🙂
Am mai adăugat și câteva poze, azi ar trebui să vină și video.