Am întârziat un pic cu recenzia pentru Sony WH-1000XM6, dar m-am putut bucura de ele pentru mai mult timp. Îmi dau seama, însă, că pe la PC mai trebuie umblat serios la tot ceea ce înseamnă sistem audio. Chiar și pe la materialele mele video sunt lucruri de schimbat, nu mă mulțumește sunetul după ce am făcut câteva teste. Mereu zic că trebuie să mă obișnuiesc să editez cu căști, nu din… soundbar.
Folosesc Sony WH-1000XM4 de ceva ani și sunt cele mai purtate căști ale mele. Nu le-am folosit atât de mult la început, dar când am prins gustul liniștii din avion… efectiv le-am folosit peste tot, chiar și în tren.
Vă recomand căști cu noise canceling ori de câte ori se poate. Over ear, nu in ear… nu de alta, dar fac dopuri de la ele. De nevoie, însă, le mai pun și pe acelea câteodată.

Ca un preambul vă zic că impresiile despre căștile astea au fost după ce am testat Technics, am testat vechile Sony și Sonos Ace.
În continuare, Sonos Ace mi se par foarte interesante și o componentă pentru design se duce la ele, nu neapărat la comoditate. Dar nu vreau să transform articolul ăsta într-o comparație, însă da, Sony a făcut treabă foarte bună cu Sony WH-1000XM6.
Acestea sunt disponibile aici în 3 culori. Eu am primit varianta pe negru. Cred că albastre sunt mai… interesante.
În cutie, Sony face exact ce face de câteva versiuni încoace. Nimic. E strategia brandului să investească în reciclare pe cât posibil, așa că nu avem vreun ambalaj special, ci doar clasica lor cutie cu accesorii care pare neschimbată. Este un sample de teste, nu o versiune de retail, așa că în cutie am găsit doar cablul de conectare de 3.5mm și căștile. Cutia acum are închidere magnetică, nu fermoar ca la versiunea pe care o folosesc eu. Mai util, deschizi mai rapid.

N-am verificat, însă, să văd de la ce versiune au introdus asta, însă clar e mai bun sistemul.
Aspect

Primele impresii au fost oarecum de îndoială. Versiunea 5 nu mi-a plăcut atât de mult ca design, asta pentru că erau niște limitări pentru a le face compacte. La 4 mi-a plăcut că, deși sunt căști over ear, au reușit să le facă suficient de compacte încât să încapă în orice bagaj mic de avion.

Ei bine, versiunea 6 pare că a făcut un mixt între 4 și 5. Materiale mai bune, mai maleabile, se mișcă în toate direcțiile, implicit stau mai bine pe urechi și… izolarea este mai bună.
Butonul de power este diferit și nu ai șanse să greșești când îl apeși, e diferit total de celelalte butoane.
Software
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să le fac actualizare de drivere. Am primit cea mai recentă actualizare pe 21 august și ne-am înțeles foarte bine de atunci.





Aplicația este Sound Connect, nu insist foarte mult cu ea pentru că e identică cu cea precedentă. Îmi place foarte mult că pot avea 2 dispozitive pornite și să se mute sunetul în funcție de cum îmi doresc. De exemplu, am ceva pe PC cu sunet, pot pune pe pauză ce am în telefon și asculta direct în căști de pe PC. Reversul funcționează și el.

Sunet
Cât de tentat am fost să zic că americanii sunt mai OK la sunet asta până n-am trecut în mai multe genuri muzicale și până n-am trecut pe LDAC pe telefonul mobil.

Da, pe PC mi se pare că adaptorul mă limitează foarte mult, nu este 5.3 așa cum căștile sunt compatibile, iar încercarea mea de a asculta pe fir parcă mai mult a dat înapoi experiența. Brum mult din cauza conexiunii direct pe audio integrat. Zic de ceva timp să pun ceva mai capabil.

Am pus cap la cap și-am înfipt cablul audio în Sony Xperia 1 V că tot s-a întâmplat să fie în zonă. M-am jucat și cu Dolby Atmos, evident, o simulare, un dinamism dus la extrem de către Sony în propria curte, dar pur și simplu erau sunete pe care nu le regăseam pe celelalte dispozitive. Încă o dată, când văd ce strategie proastă o au pe telefoane cei de la Sony nu înțeleg de ce insistă să facă opusul: să strice niște avantaje față de orice altceva de pe piață. Pur și simplu, ai rămas singur cu un jack audio, ai un sunet senzațional și pare că nu vrei să faci nimic cu asta, nu vrei să comunici deloc în direcția asta.
Și din ce am înțeles, Sony Xperia VII n-o să fie pe aici. Mare păcat pentru că era o combinație de vis!

E clar că sunetul este o evoluție față de generațiile anterioare. Pare că sunt mult mai multe frecvențe redate, e mai multă spațialitate, repet, comparat cu ceea ce am prin zonă… e peste. Discuția ar trebui dusă în direcția: oare nu cumva prețul e un pic cam mare raportat la generațiile anterioare?
Văzusem Sony WH-1000XM4 la 60% discount de un Black Friday. La 900 de lei a fost super pont, din punctul meu de vedere. Adică e clar că n-avem același ANC, nu e același sunet, dar prețul face diferența. OK, de la 4 la 6 ar fi câteva modele lansate și ar merita un upgrade, dar de la precedenta versiune n-aș zice.
Altfel, în atâția ani de cărat după mine doar aici am o tăietură mică și nu știu în ce mod a crăpat materialul.
Cele noi par a avea materialul ceva mai bun. Sunt curios cum va rezista în timp, dar nu cred că am ocazia să le țin atâta timp.
Noise canceling
Cum ziceam, izolarea ține și de felul în care stau căștile pe urechi. Țineți cont că sunt ochelarist și detaliile astea chiar contează. Sunt confortabil cu ele ore în șir.
Avem 2 poziții de ANC pe care le putem seta din aplicație, exact ca la orice brand premium de căști. Era bun ANC-ul și înainte, este OK și acum. Mi-e greu să zic că e un upgrade considerabil. Da, Sony are cel mai bun ANC din zona asta de preț, fără discuții.
E interesant să vezi că dacă schimbi opțiunea de ANC tranziția este un pic mai lină, smooth, nu chiar atât de bruscă, în plus, ai posibilitatea ca la Ambient Sound să treci de la 1 la 20 ori doar să folosești Auto.
Baterie
Ei zic că sunt peste 30 de ore de autonomie cu ANC activ. Mi se par doar cifre orice trece de o zi completă de autonomie. Adică dai deja în extrema că uiți să le încarci și… chiar am pățit asta. Eu nu stau 10 ore cu căștile pe cap, dar 32 de ore cât declară ei nici atât.
Cred că am ajuns la cele mai bune modele făcute de Sony pentru zona mainstream. Mi se pare o evoluție din toate punctele de vedere față de ceea ce aveam pe generația 4, de la sunet la opțiuni, la pliere.
A lot to unpack. Nu mai folosi difuzoare legate prin BT pentru editare, caută căști mai ieftine și mai puțin colorate din punct de vedere al sunetului. Acum că m-ai făcut curios, o să ascult video ale tale la căști să văd cum sună.
Astea nu sunt căști la care să asculți pe cablu, pentru că nu așa sunt calibrate și nu se vor auzi bine. Cum le-ai legat la PC? ai vreo placă audio sau un DAC extern? ce conector e de 5.3 mm? Standard sunt 3.5 mm, 4.4 mm (balansat de obicei) și 6.3 mm.
Cât despre telefoane, eu nu prea înțeleg ce avantaj vezi tu. Nu știu ce DAC au telefoanele Sony, dar mi-e greu să cred că e ceva spectaculos, în sensul că nu cred că bate un dongle DAC de 3-400 de lei. Deci îți iei tu unul și îl pui pe ce telefon vrei și asculți la ce căști vrei. Iar faptul că are telefonul jack nu mi se pare un avantaj. Pentru ăia foarte puțini (subliniez foarte puțini), care dintr-un motiv dubios au căști ca lumea și vor să le lege direct la telefon, există adaptor simplu lightning – 3.5 mm sau usbc – 3.5 mm și care oricum e mai bun decât DAC-urile standard din telefoane.
Cât despre preț, poate sunt puțin scumpe, cred că pe la 1800 de lei ar fi „better value”.
Eu aș zice 1500-1600 maxim. 🙂
Am comparat cu Xiaomi 15 Ultra, că pe ăla am SIM acum… și m-am dus la un Xperia 1 V parcă îi zice. M-am speriat de diferențe. Diferențe și față de jack-ul de PC.
Da, am văzut p-ăsta și mă bătea gândul. Dacă ai sugestii mai bune, here I`m.
Nu am încercat transmițătoare wireless, nu știu cât sunt de fiabile, dar știu că au fost probleme la BT în Windows. Pe MacOS mergea, cu ocazionale probleme la conexiune (tot căști Sony am avut și eu). Eu personal aș folosi genul ăsta de căști la iOS sau Android, pentru PC mai bine iei niște AudioTechnica la 4-500 de lei pe fir și nu mai ai probleme.
Inca mai am XM4, au un sunet absolut senzational.
Eh, le bate Sonos Ace, Technics-ul, astea, dar pentru nivelul ăla de preț sunt senzaționale.