Am testat, în perioada asta, mai multe telefoane Samsung cât n-am testat în viața mea. Am băgat în ședință telefoanele de buget, iar anterior am făcut o recenzie pentru Samsung Note 20 Ultra.
Samsung, între timp, a lansat încă un telefon, practic, un concurent pentru tot ce am lansat în ultima perioadă: LG Velvet, OPPO Reno3, ca să aibă ce să vândă în categoria de buget de 3000-3500 de lei.
Este vorba despre modelul Samsung S20 FE. E și 5G, e perfect pentru un oraș care nu are 5G disponibil. Anterior, am testat Samsung S20 Ultra, un telefon care se laudă cu specificații mult mai bune decât acesta, așa că acomodarea n-a fost grea.
Telefonul m-a salutat cu un update de android încă de la prima setare. Fiind un telefon nou te aștepți ca actualizările să fie mult mai dese. Între timp, a mai venit un update care să repare ceva probleme la touchscreen. Asta scrie pe hârtie, eu unul n-am avut nicio problemă cu el.
Din punctul de vedere al design-ului, încă de când l-am scos din cutie, telefonul mi s-a părut wow. Rotund ca un Huawei P40 Pro la colțuri, cred că un pic mai îngust chiar, dar e unul dintre telefoanele care chiar se potrivește pe mâna mea. Îmi place. Pentru mână mică spre medie: merită!
Telefonul este disponibil în 6 culori, eu am primit varianta turcoaz.
Display
Samsung Galaxy S20 Fan Edition 5G are ecran de 6.5′, rezoluție FULL HD și rată de refresh de 120 de Hz.
Marginile nu ne duc la gândul unui flagship de 2020, sunt destul de late, dar nu e ca și cum n-ai putea să trăiești cu asta.
Decupajul camerei este centrat, exact la ca versiunile anterioare. Am tot căutat să îmi dau seama dacă vine cu protecție Gorilla Glass 6. Prin unele părți am găsit doar 3, la ei pe site-ul lor n-am văzut să menționeze ca la altele. Poate că au tras de costuri.
Performanțe
Qualcomm nu are egal, din punctul meu de vedere. Nu mă interesează să fie neapărat cel mai performant de pe piață, dar vreau să fie autonomia ok, să nu se încălzească atât de mult. Cu Snapdragon 865 Samsung a reușit asta. Am testat într-un weekend chair și 5G-ul și extrem de puțin se încălzea în zona camerei, mult mai puțin decât modului de la Exynos.
Dacă pun în paralel faptul că, cu încă 500 mAh de baterie și cu un procesor diferit, ajungi să ai autonomie fără griji de-o zi… păi, Snapdragon să fie.
Ca stocare avem 128 de GB cu UFS 3.1 împinși de 6 GB de RAM.
Procesor, stocare rapidă, display de 120Hz, Samsung pare că poate, că e snappy.
Baterie
Aici au făcut-o de oaie. În timp ce toți chinezii dau încărcător de 40W, de 25W, Samsung alege să pună în cutie încărcător de 15W. Ok, ai suport pentru 25W, dar dacă tot concurezi cu Apple, tu vrei să faci upselling la încărcătoare?! 🙂 Fă 2 versiuni, până la urmă, mai ieftină cu încărcător nașpa, mai scumpă. Sau deh, fură ideea Apple, nu mai pune deloc.
Oneplus-ul meu de ani de zile se încarcă mai rapid.
Sunet
Așa cum am zis la comparația anterioară, pur și simplu, telefonul se aude bine, nu văd diferențe între cele 2 versiuni. E ceea ce trebuie, are Dolby Atmos, e ok!
Software
Anul ăsta am testat mai multe modele de la Samsung. Cumva, forțat, obligat, m-am obișnuit cu OneUI-ul lor. Mi se pare ciudat pentru că la unele modele opțiunile nu sunt prezente, iar la altele sunt și practic, stai să cauți a prost.
Pe ansamblu, treaba cu 120Hz îl face să zbârnâie. Nu ai chiar senzația aia de la Oneplus, cel puțin, până unde m-am oprit eu la testat, 7T, dar se mișcă foarte bine și OneUI 2.5. Ori am trăit eu mult cu Oneplus, ori cred că Samsung are încă prea multe opțiuni. Înțeleg că vor să împace marea masă de oameni, dar încă nu mi se pare 100% intuitiv. Dar, din ce în ce mai rapid.
Camera
Poziția camerelor este clasică Samsung. Nu are o cameră foto wow, nu iese foarte mult în relief, așa că nu joacă foarte mult pe masă. În niciun caz ca Note-ul.
E cam greu să ies foarte mult pe seară în perioada asta, o să îmi fac ceva timp și-o să actualizez articolul. Pe zi, însă, telefonul se descurcă foarte, foarte bine.
Albul este foarte ok, iar pe lumină chiar îmi place cum scoate pozele. Pe amiază la fel, mai mult ca decent.
Mi s-a părut foarte, foarte tare, felul în care stabilizează pe video 4k. Pur și simplu zici că ai gimbal. Calitatea imaginii nu este genială, dar îți faci treaba cu el.
Eu cred că telefonul ajunge best buy în categoria lui de preț. Asta pentru că au în spate brand, reușește să puncteze peste tot. Nu este telefonul perfect, dar se adresează maselor.
Samsung S20 Fan Edition review
Păreri Pro
- hardware performant
- sunet
- cameră
- pret
Păreri Contra
- Gorilla Glass
Cred că este ceea ce trebuie pentru marea majoritate a oamenilor. Dacă ne aruncăm un ochi spre preț cred că o să fie ales de foarte multe persoane, raportat la ceea ce știe să facă.
Cristian a zis
Buna dimineata!Ce anume imi recomanzi intre un s20fe,s20 plus si un oneplus 8t!Din punct de vedere al incarcarii oneplus este cu mult peste(are 65 w pe fir),insa pe parte de camera nu stiu ce sa aleg dintre ele!
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Salut Cristi, păi pe Oneplus 8T nu am pus mâna pe acum, așa că n-am o părere despre el. Ca preț văd că sunt în jur de 3000 ambele, dar văd că varianta fără 5G e sub 3000. Cred că ea m-a furat să zic că se încadrează în 2500, în articol. 🙂
Încărcarea este din altă ligă și chiar se simte, odată ce te obișnuiești cu un tip de încărcare, greu dai înapoi. Și 40W de la Huawei sunt decenți, nu 15W. 🙂
Oneplus nu au fost niciodată lideri în ale pozelor, dar se descurcau onorabil, iar modul de night mode încă de la 7T făcea treabă decentă.
Cât despre S20 Plus, nu l-am văzut la ochi, dar camera trebuie să fie pe acolo, cu S20 FE. Între SE și S20 simplu nu văd diferențe notabile, am făcut aici o comparație mică.
Eu aș jongla între FE și Oneplus și cred că o să ai materiale ceva mai premium la Oneplus. Din ce văd modulul de camere este asemănător, nu cred că sunt diferențe foarte mari. Nu știu exact ce perspective ai tu, dar dacă vrei cameră bună, s-ar putea să te coafeze un Huawei.
Cristian a zis
In principiu ma intereseaza un telefon cu o camera buna si o baterie care sa ma tina o zi!
Marius Cucu a zis
Cu P40 Pro treci de zi, dar trebuie să scormonești pentru servicii Google. Ca preț, cumva sunt comparabile, dacă nu iei din magazin, dar serviciile Google omoară toată treaba.
Cristian a zis
ms mult!
Ramane sa ma hotaresc intre un huawei p40 pro si un oneplus 8t!Bafta!
Marius Cucu a zis
Trebuie să fii un pic mai tehnic un pic ca să încerci P40 Pro și să cântărești ce îți trebuie sau nu. Ca idee, uite aici o sinteză dată de cineva. Sunt compromisuri de făcut.
Cristian a zis
O sa merg pana la urma pe oneplus 8 pro sau 8t.poate 8 pro se mai ieftineste in perioada urmatoare!stiu ca oneplus-ul sunt foarte prompti la update-uri asa ca merg pe ei!Cred ca orice telefon as lua din cele doua sunt mai ok decat s20se sau s20 plus de la samsung!Multumesc mult!
Marius Cucu a zis
Au update-uri, dar, din experiență, încă e greu cu 5G-ul la ei. Bine, dacă te interesează treaba asta. La mine, în oraș, e o singură antenă. La fel și cu VoWiFi și VoLTE. Bine, parcă pe 7T se mai rezolvaseră.
În principiu, când nu cumperi brand, ai toate șansele să obții mai multe.
Constantin a zis
Încearcă sa găsești un P 30 pro nou!! Îl am de 2 ani și sincer chiar dacă la upgrade am primit S20 Fe tot nu pot renunța la el!
PS E doar o părere!
Marius Cucu a zis
Nu e rău un P30 Pro pentru cei cu buget mic, dar S21 Ultra și Oneplus 9 Pro sunt evoluție. 🙂
Cristian a zis
In principiu nu ma intereseaza semnalul 5G!Pana cand va fi 5G in Romania si va merge bine mai dureaza asa ca zic pas momentan!dar tinand cont ca eu schimb telefonul la 3 ani,as lua un telefon cu 5G!Ma gandesc ca poate la anu partea cu 5G va fi mai ok in Romania!
Marius Cucu a zis
Momentan, modulele 5G de la telefoane se cam încălzesc, dar deja sunt îmbunătățiri față de versiunile anterioare. Probabil că la anul vor apărea modele și mai ok pentru 5G. Așa că, dacă găsești ofertă la ceva non 5G eu aș zice că poți să dai skip. Oricum, momentan, sunt licențe 5G de test, mai durează un pic până lucrurile vor fi ok în direcția asta.
vasile a zis
Daca n-are Gorilla Glass, pff!
Marius Cucu a zis
Știu băieți care, cu tot cu Gorilla, li s-a spart telefonul în buzunar.
Costin a zis
Off-topic.
Ai zice ca un A51 cu 5G merita 2000 lei?
Marius Cucu a zis
De ce să iei varianta cu 5G? 🙂
Costin a zis
2.Asta e trend-ul.
1.Ca sa nu-l mai schimb peste citeva luni.
3.Ca sa am si eu in casa un reprezentant al ‘novii tehnologhia’
4.Va fi utilizat de soata…
Marius Cucu a zis
Păi o să îl schimbi încă o dată când va veni 5G-ul pe bune și vei observa că îți rupe bateria. Da, e trendul, dar momentan nu merită. Mai bine o cameră mai ok, un model mai sus, poate chiar A70, A71. Se fac diferențieri pe 5G și nu e cazul acum. Da, 5G e ce trebuie, dar de la anul, peste 2 ani.
Sâmbătă am vrut să refac testele cu 5G-ul și n-a prea fost. Bine, dacă ai acoperire la tine acolo, iar rețeaua poate… dă banii. În casă m-aș mira să ai momentan 5G 🙂
Costin a zis
Ok, m-ai convins. Atunci te rog, da-mi un model bun pina-n 2K si cu diagonala de 6,5″.
Dinspre partea bateriei…am o Caranda de 60Ah, as putea s-o pun intr-un rucsac, nu ? 😀
Marius Cucu a zis
P30 Pro la ofertă. Flagship de anul trecut, android, cameră ok.
Costin a zis
Am specificat ca nu vrea sa auda de Huawei, doar Samsung.
Costin a zis
Ca sa n-o mai lungim, pentru amarasteni, calici si alti saraci, recomand cu caldura acest
entry de la Nokia.
Marius Cucu a zis
Am auzit numai de bine de fiabilitatea noilor Nokia!
Costin a zis
Intre OnePlus Nord si Samsung A71?
Ce zici ?
Este aproape un an intre ele insa la comparator…pare acelasi drac.
Marius Cucu a zis
Oneplus Nord e un fel de Oppo Reno3. E ok, mai puțin camera. A71 nu l-am văzut în față, doar din review-uri, am testat doar A21s si e model de super buget. Nu are termen de comparație.
Costin a zis
Multam, adjudecat Samsung. 🙂
Costin a zis
La Altex black friday a inceput…joi. Si cu 2 saptamini in devans!
Harnici baieti! 😀
Marius Cucu a zis
Am văzut. Urmăresc câte ceva pe electrocasnice. Acolo sunt sigur că vor avea prețuri ok.
Gheorghe Andrei a zis
salutare
Am si eu o intrebare care merita cumparat :OPPO Reno4 Lite, 128GB, 8GB RAM, sau Samsung Galaxy S20 FE, 128GB, 6GB sau Xiaomi Mi Note 10 Lite, Dual SIM, 128GB, 8GB RAM sau OnePlus Nord, Dual SIM, 128GB, 8GB RAM
Marius Cucu a zis
Ce buget ai disponibil? Sari de 2000 de lei?
Gheorghe Andrei a zis
Nu Prea as vrea
Marius Cucu a zis
Ieri a fost la promoție P30 Pro, la 2000 de lei. Acum văd că a crescut înapoi la 2400. Era best buy, aveai și android pe el, cameră foarte ok.
Am testat Mi Note, o să vină un review și eu nu sunt fanul lui, e slăbuț. Nord este copia unor OPPO, dar e urât că nu va avea update-uri pe termen lung. Am testat Reno3 și era foarte ok, mai puțin la cameră. Dacă cea mare nu este ok, cu siguranță la cel Lite e și mai slab.
FE-ul are cel mai bun hardware dintre toate cele, dar camera nu este chiar wow. Dar e peste Xiaomi, OPPO, Oneplus.
Tatiana a zis
Buna. Am vazut ca sunt doua modele de telefoane S22 Fe, unul cu camera de 32 Mp, altul cu camera 12 Mp. Am comandat cu camera de 12,apoi am vazut ca exista si cu camera de 32.Am tot cautat pe net recenzii despre cel cu camera de 12.Nu gasesc nimic. Păreri? Sa il opresc pe acesta sau sa il trumit si sa imi iau cel cu camera de 32?Va mulțumesc pentru eventualele raspunsuri.
Marius Cucu a zis
Îmi poți da link cu ambele? Eu nu țin minte să fi fost 2 versiuni.
Tatiana a zis
As putea te rog sa iti trimit pe e-mail? Mulțumesc!
Marius Cucu a zis
Daca ti-e mai comod acolo, sigur.Dar nu e nicio diferență fata de discutia de aici.