Din 2 în 2 ani am fost plecat în Italia pentru a testa telefoane. Parcă este un ritual ăsta, dar deh, se întâmplă mereu să aibă lansare în apropierea zilei mele de naștere și e simplu să faci asta. Și anul ăsta mi-a amintit Instagram-ul că anii trecuți fix un Fold și un ceas de la Samsung am avut cu mine. De data asta am mai avut și un Motorola Edge 50 Neo ca să fie treaba bună. Ar mai fi fost și un Xiaomi 14T, dar ce să vezi, Fan Curier ne-a lăsat baltă și n-am mai avut energie să mai alerg și după el. Era interesant de testat pentru că Xiaomi nu arată rău deloc în ultima vreme. Aveam eu câteva idei, cel puțin, pentru partea video, dar rămân pentru data viitoare.
Am vrut să iau și Honor Magic V3 cu mine, dar sper eu să le compar în perioada următoare acasă.
Știu și repet, e greu să ai pretenții de camera phone de la un telefon pliabil. Pe de altă parte, testez Fold-urile încă de la generația a 2 a și anul ăsta putem să zicem că s-au întrecut pe ei, e cea mai bună realizare a lor de până acum. Sunt și greșeli, din punctul meu de vedere, dar de principiu, este mai bine. Totuși, trebuie remarcat și faptul că sunt deja competitori foarte mulți pe nișa asta.
Știu și că o să ziceți că sunt telefoane scumpe și slabe, dar credeți-mă că aveți un mini laptop la purtător. Cine era pe rooftop cu un ecran mare… la o sămânță? Cine pune ecranul ăsta pliat pe un ghiozdan și atașează rapid o tastatură și începe să scrie?!
Design
Honor a venit și a zis: hai să facem mișto de Samsung că avem un pliabil mai subțire. Cei de la Samsung fiind și într-o perioadă nu tocmai bună au zis: „dar ce, noi nu putem să îl facem la fel de subțire?!”
Într-adevăr, telefonul este mai subțire decât versiunea de anul trecut și devine din ce în ce mai ușor. Nu suntem în măsura în care să zicem că gata, totul e roz, însă, direcția este bună.
Doar că e prima generație de pliabil care mă deranjează și cumva trebuie să le atragă cineva atenția că mai sunt și oameni care folosesc un telefon fără o husă. Da, știu că pliabilele au avantajul foarte mare de a avea o husă care ține și loc de suport, dar… eu n-am avut așa ceva la teste.
Însă, dacă îl veți folosi fără o husă o să observați că cineva de la Samsung a avut proasta idee să gândească 2 colțuri drepte. Foarte drepte! Fără pic de exagerare, dar dacă îl veți purta în buzunar pentru mai mult timp o să vă zgâriați pe mână sau o să vă rupeți buzunarul. Și asta… la blugi, că dacă vorbim de pantaloni scurți, dacă mai iei în considerare că este și mai greu față de un telefon clasic… cu atât mai mult.
Cât despre echilibru, efectiv nu este fără husă. O să joace pe masă foarte mult. Eu obișnuiam să îl pun cu display-ul în jos din cauza asta.
Sper ca versiunea următoare să nu aibă întărituri atât de pronunțate pentru că n-am observat treaba asta până acum.
Pe de altă parte, e foarte bine închegat, e etanș, dacă vreți, nu ar trebui să mai aveți nici cea mai mică problemă cu praful.
Cameră
Când mergi pe Coasta Amalfi, când bifezi Sorento și Positano poți să faci poze wow cu orice praștie. Ei bine, Samsung am mai avut și am știut cum se comportă în anumite condiții, despre cum exagerează el cu apusurile și cum procesează el imaginea.
Știind că nu am un Samsung S24 Ultra cu mine am insistat și pe Expert RAW. Ei bine, recunosc că mai am de aprofundat treaba cu filtrul ND de acolo, nu ne-am înțeles tocmai bine, dar nici nu i-am dat foarte mult timp.
În stânga e un edit al fișierului DNG, în dreapta e fișierul JPEG.
Rezultatele nu sunt rele pentru un pliabil, analizând ulterior lucrurile. Da, nu m-am aventurat să fac foarte multe poze pe timpul serii din motive de siguranță. Foarte mult am bântuit pe timpul serii în Napoli, iar eu n-am fost confortabil acolo, ca idee nici măcar rucsacul nou nu l-am avut ca să nu dau de bănuit că am vreo 4000-5000 de euro în ghiozdan.
Evoluție, față de anul trecut, la camere nu prea este. Mai degrabă, aș zice că avem un pic de saturație și de pop up, iar pe partea de skintone tinde totul să fie mai natural.
Îmi place și ce se întâmplă la portrete, dar oricât ar fi de bun nu se duce în direcția unul flagship. Sub nicio formă. Tot în zona unui midrange din zona de sus, maxim un Fan Edition.
Hardware
Snapdragon-ul de anul ăsta este foarte, foarte OK. Își face treaba fără probleme, mai ales dacă este răcit cum trebuie. Am observat probleme doar la brandurile care… parcă au vrut să se întâmple asta: Asus și Xiaomi. În rest, cine a avut tehnologie să-l răcească bine, au făcut-o.
Și Samsung este unul dintre brandurile care reușește să echilibreze lucrurile. Deh, au și ei în casă un Exynos mult mai cald și probabil că experiența i-a ajutat.
Pe partea de opțiuni telefonului nu îi lipsește nimic, ba chiar se adaugă opțiuni la îndemână, transformându-l ușor-ușor spre… o tabletă.
Sigur, nu are sens să amintesc de toate opțiunile de inteligență artificială. Am discutat despre asta la începutul anului și sunt prezente acolo. Ce-i drept, faptul că am avut problema cu Digi și nu m-am putut conecta la contul de Samsung mi-a limitat și o bună parte dintre opțiuni. Este trist că este limitarea asta, dar cumva înțeleg că acolo se întâmplă magia.
Autonomie
M-am chinuit un pic cu el anii trecuți. Treceai la limită ziua de autonomie. Ce-i drept, acum mi-am dat foarte mult shutdown și n-am avut stres cu tehnologia. Dar de pozat și filmat am făcut-o foarte mult. În plus, a fost și un eSIM de la Airalo activ non stop. Așadar, a jucat mereu 4G sau 5G în zonă.
Treceam ziua și rămâneam și cu 30% baterie. La primele versiuni nu se întâmpla asta, puneam baterie externă. Mai nou, chiar am ajuns să am baterie de 7000 mAh pe care… nici n-am folosit-o.
Evoluție?
Cu siguranță. Doar că nu știu dacă este o evoluție suficient de mare. Da, telefonul este ce trebuie, dar competiția vine și caută perspective noi. Trebuie să dea și ei din coate ca să scoată modele competitive pentru că nu e suficient. Pe de altă parte, odată cu noile opțiuni de pe piață trebuie să ajungă și modele mai ieftine.
Mihai Stanila a zis
Am un z fold 4. In nici 2 ani am 3 ecrane interne schimbate. Cu tot cu baterie si mecanism de inchidere. Toate aceeasi problema: dupa o perioada nu se mai deschid complet. Fara niciun fel de soc mecanic suferit. Pur si simplu e vorba de mecanismul de deschidere. Problema e cunoscuta si departe de rezolvare indiferent de ce se sustine. Cei de la serviceul oficial mi-au spus sa fac un plan de asigurare deoarece problema asta va reaparea. Nu au ce sa ii faca. Atunci cand apare, se schimba, pe asigurare sau garantie, componentele mentionate anterior. Costul aproximativ fara decontare pe garantie sau asigurare e de aprox 3200 lei. Merita? Eu as spune ca mai de graba nu. De aceea caut altceva. Samsung nu mai intra in vederile mele.
Marius Cucu a zis
Sub nicio formă nu merită, mai ales asigurare la suma aia.
Dar e prima dată când aud de experiențe de genul. Mai vedeam la oameni cărora li se umplea de praf pe interior și cumva apăsa și zgâria foarte rău folia și… ecranul.
Am mai văzut un Motorola praf la balamale. Culmea, am un Huawei pe aici de vreo 2 ani sau mai bine și… e OK?!
Mihai Stanila a zis
Daca nu ma crezi, iti trimit facturile si conversatiile cu baietii de la service si, mai ales, cu cei de la Samsung. Atat Ro cat si UK sau, si mai rau, US. Sunt deja cu ochiul pe alti producatori, dupa ultima experienta Samsung va ramane ultimul pe lista.
Marius Cucu a zis
Ei na, ce motive ar fi să nu cred?!