Am fost la conferința de lansare a noului Samsung Galaxy Flip 4 și am vrut să văd cum stă treaba cu telefonul acesta și cât de OK este raportat la alte modele de telefoane. Anterior am testat Fold-ul, dar nu am avut ocazia să mă joc cu Flip. Daca Foldul îl apreciez și înțeleg nevoia unui telefon mai mare, mai lat, la Flip am câteva rețineri pe care o sa le detaliez imediat.
L-am testat pentru 7 zile pe noul telefon de la Samsung și voi încerca sa trasez câteva idei despre acesta. Între timp, văd că prețul acestuia s-a mai domolit, e altă mâncare de pește acum: ~4300 de lei pentru versiunea de 128 de GB.
În pachet, avem cele 3 clasice:
- cablu de încărcare
- telefon
- cheiță
Nici măcar încărcare rapidă nu au pus, dacă tot încărcătorul a dispărut aproape complet de la mai toți producătorii.
Proporțiile sunt interesante, telefonul seamănă foarte mult cu diagonala pe care o propune Sony pentru telefoane, avem pe partea dreapta senzorul de amprenta poziționat foarte bine si butoanele de volum sunt acolo unde te-ai aștepta. Oricum ar fi, arată foarte bine, ca design își merită toți banii. Bijuterie.
Display
Telefonul are 2 ecrane. Vreau sa discutam întâi despre display-ul principal. Cred ca el este mărul discordiei. Avem de-a face cu un display AMOLED de 6.7 inchi, cu 1080 x 2640 pixeli, HDR10+, ce ajunge la 1200 de niți și este mai mult decât ok în lumina puternica. Culorile sunt foarte ok, contrast bun, uniformitate. Este de apreciat că tehnologia aceasta ajunge aproape ca cea din seria S ca performante.
Spatele este protejat de Corning Gorilla Glass Victus+. Are și certificare pentru a rezista la apă, sunt ceva teste pe Youtube cu așa ceva.
Display-ul se pliază așa cum se vede și în filmare, iar acesta se face. Într-o comparație cu Fold-ul, prefer ca dunga ecranului sa fie cumva pe lateral, nu la jumătatea acestuia. Nu e foarte deranjant, dar dunga este prezentă, o simți la mână, iar daca vei alege să îl folosești îndoit, unul dintre ecrane o sa aibă unghiuri de vizibilitate nu tocmai ok. Cu lucrurile acestea va trebui sa te obișnuiești.
Al 2 lea display are 1.9 inchi si are mai multe opțiuni fata de versiunea anterioara. Dai un slide, apeși pe un calendar, briz-briz-uri pentru WhatsApp și așa mai departe. În 7 zile de folosire nu m-am obișnuit cu cel de-al 2 lea ecran, încă am tendința sa deschid ecranul principal si să îl folosesc în versiunea completă. Îi înțeleg ideea, dar clar nu este pentru mine.
Telefonul se manevrează destul de greu cu o mână, nu reușești sa îl deschizi cu o singura mana foarte ușor și ar trebui sa te gândești că este ca un telefon relativ mare când este deschis. Comparabil cu telefoanele mari din piață. Până la urmă asta ar trebui să fie ideea lui, nu?
Camere
Daca aducem in discuție modulele de camere ar trebui sa ne dea de gândit din specificații ca nu este un telefon destinat pretențioșilor. E împins foarte mult de procesarea tipică Samsung, dar performanța maximă este la Fold, nu aici.
Avem 2 module: una standard si una ultrawide. Nu exista una de zoom 3x sau mai mult, poți doar sa te folosești de zoom digital. Pe timp de zi procesarea de la Samsung o sa va ajute foarte mult, iar pe timp de seara camera standard își face treaba decent. Cea ultrawide pierde din claritate exista ceva aberații cromatice pe timp de seară. Îți faci treaba cu ea fără probleme, dar trebuie să știi că nu e la nivel de flagship.
La video avem o limitare la 4k 60p. Nu mai avem 8K așa cum este pe seria S. Nu am o problemă cu asta, oricum nu folosesc frecvent și cred că suntem departe de 8K. E util pentru a face crop, la nevoie, dar prefer stabilizarea extra de pe 4K 60p. Telefonul filmează HDR10+, e și normal atât timp cât ei ajută la dezvoltarea codecului acesta.
Performanțe
Avem de-a face cu noul procesor de la Snapdragon, cel care nu mai are probleme de încălzire excesivă, Snapdragon 8 Gen 1+. Mai rapid cu 20% decât Exynos pe CPU si cu 40% pe GPU. Așa cum am mai zis, eu nu am probleme nici cu Exynos, atâta timp cat nu am lag în meniu.
Pentru ca sunt componentele împărțite în 2 simt ca doar partea de sus se încălzește, iar partea de jos este chiar foarte rece. E interesant lucrul asta. Pe măsură ce vei face teste pe o perioada mai lunga de timp, sa zicem 30 de minute, procesorul va intra un pic in trottle si performanta nu va mai fi la fel.
Luați în considerare că eu l-am testat fix când s-a lansat, Samsung în general vine cu actualizări și mai rezolvă din firmware.
Sunet
Avem difuzoare stereo, tunate de AKG, ca la orice flagship Samsung. Nu exista jack audio, dar sunetul se aude așa cum trebuie. Are și Dolby Atmos, trebuie activat din opțiuni, efectiv, nu am văzut(auzit) să se audă prost vreun Samsung până acum.
Baterie
Bateria este de 3700 de mAh și este un pic mai mare decât la versiunea precedentă: 3300 mAh. Încărcarea rapida este de 25W, iar telefonul se încarcă la 50% în 30 de minute. Are și încărcare wireless de 15W și de reverse de 4.5W pentru a încărca ceasul sau căștile. Cu Battery Saver activ am reușit să obțin 17 ore de autonomie. La butonat activ undeva peste 5 ore, dar depinde de activitățile fiecăruia.
Telefonul se simte bine, este premium și dacă ne gândim un pic, nu prea are competiție pentru ceea ce face. Ok, există și cel de Huawei, poate va veni și Motorola la masa asta, dar fără servicii Google este greu pe piața noastră, chiar dacă nu este rău deloc. Probabil că nu m-a prins pentru că este un telefon mult mai dedicat fetelor.
Culmea, 70% dintre vânzările de telefoanele pliabile sunt de acest gen și abia 30% sunt Fold-uri. Mă așteptam ca procentul să fie exact invers.
Efectiv, este un telefon pentru care plătești inovația, mai apoi performanța.
Da, fără probleme. Eu am folosit pe Digi fără a avea vreo problemă.
Recenzie Samsung Galaxy Flip 4
Păreri Pro
- compact
- premium
- calitate bună a display-ului
Păreri Contra
- performanțe mici în teste sintetice
- fără accesorii în cutie
- camere OK pentru un pliabil, nu tocmai wow raportat la cele clasice
Dacă ai nevoie de un telefon mic care să îți încapă cu brio în buzunar este o variantă foarte bună. Scapă de ideea că se va rupe, doar se îndoaie.
Daniel Bis a zis
Inca nu e momentul lor, va mai dura un cincinal pana se vor bate de la egal la egal cu cele „clasice” (si nu ma refer la cele cu butoane)
Marius Cucu a zis
Dunga aceea e chiar tristă. Pe un Fold o ascunzi foarte bine, aici dai mereu de ea. În rest, e chiar mișto telefonul.
Eugen a zis
Imi place foarte mult acest concept si felul cum arata acest telefon . Personal ii vad un viitor remarcabil . Sincer imi doresc o astfel de jucarie care sa nu ocupe loc in buzunar, dar foarte multi utilizatori ai acestor telefoane dupa un an sau doi acuza probleme cu ecranul pliabil .Si da, ca sa il schimbi te costa cam jumatate din telefon . Este ca si cand ti s-ar strica iremediabil motorul si cutia de viteze la masina .
Asa ca nu stiu ce sa fac as dori sa vad utilizatori multumiti dupa 2-3 ani eventual si cei de z3flip care cred ca are acelasi ecran .
Succesin continuare.
Marius Cucu a zis
Păi deja a îmbătrânit tehnologia. Probleme sunt cu folia la genul ăsta de telefoane, dar se schimbă ușor în orice service.
Eugen a zis
Dacă este asa pare bine. Folia se pare ca nu e cine știe ce ca valoare dar totuși e o grija în plus. Mulțumesc
pentru comentariu și o sa ma gândesc mai bine. Poate ca varianta 5 o sa aibă și ceva îmbunătățiri și în acest sector.
Ca o precizare.
Pentru majoritatea utilizatorilor a umba la performantele acestor aparate nu se justifica decât dacă în spate vor sta aplicații care nu se pot descurca fără acestea. Pe utilizatorul de rand îl interesează sa aibe și fiabilitate respectivul aparat. Dacă își face treaba în mod normal fără nici o problema timp de5 ani eu cred ca este suficient, cum se zice și-a scos banii.
Dumneavoastră spuneți ca tehnologia a îmbătrânit dar da asa e dar tot mai șchioapătă. Tot se mai întâmplă astfel de defecte și din păcate destul de frecvent și cum spuneam se pare ca totuși acel ecran amoled îmbătrânește prematur părerea mea este ca plasticul care constituie suportul de fapt probabil un silicon începe sa se rigidizeze. Dar asa cum spuneți sigur au făcut progrese în acest domeniu.
Marius Cucu a zis
Față de primele variante au ajuns la 200 000 de plieri. OPPO e garantat la 400 000 de plieri. E îmbunătățită. Acum na, loc de mai bine este întotdeauna.