Ce înseamnă simplitatea anterioară a Oneplus-ului. A venit la test și noul Realme GT2 Pro. Cred că așa îi zice. E telefonul ăsta care vrea să fie flagship-ul anului, un telefon pe care parcă l-am văzut în versiunile anterioare de Oneplus. Dacă mă gândesc bine până și matrița cutiei pare identică dacă ne raportăm la dimensiuni, nu și la culori. Au avut grijă să aleagă total diferit.
Dacă anul ăsta am criticat Oneplus 10 Pro am făcut-o din punctul de vedere al flagship-ului, nu al telefonului best buy al anului. Cumva, cred că planetele s-au aliniat un pic mai bine, nu aveam de ce să îl pun în comparația cu Samsung, Oneplus și Huawei. Poate cu Huawei s-ar fi încadrat din punctul de vedere al raportului calitate preț, deși tare mi-e că o să rezolve Honor și treaba asta. Știți voi, clona Huawei cu servicii Google.
Am testat prima versiune de Realme GT ce a fost destul de bine primită. Anul trecut vorbeai, însă, de specificații și prea puțin de capabilități foto sau chiar mai mult. Eh, anul ăsta au început să fie un pic atenți și la detalii și au scos un flagship killer veritabil.
Evident, ca să aduci toate opțiunile acestea nu te mai poți bate la prețul de anul trecut, ci se simte și la buzunar. Prețul de listare este undeva la 3800 de lei, nu sub 3000 de lei ca anul trecut.
Aspect
Nu-i așa că seamănă a Oneplus Nord CE cu un modul foto mai bun și cu un logo desenat interesant pe lateral? 🙂
Păstrează forma clasică a tuturor celor din BBK și nu este rea deloc. Mie îmi place, îl simt bine în mână. De remarcat ar fi și display-ul de bună calitate, cu protecție Corning Gorilla Glass Victus. Nu la fel de premium ca un Samsung, dar undeva trebuiau reduse costurile.
Cameră
Modulul de camere este foarte asemănător cu ceea ce am văzut și pe alte modele. Dar performanțele sunt neașteptat de bune pentru un telefon undeva la peste 3800 de lei.
Dacă observați, e aceeași problemă de procesare ca la întreg BBK-ul. Încearcă să pună un pic de sharpness mai agresiv, dar partea bună este că încearcă să păstreze culorile pe cât se poate de naturale. La portret face treabă bună, filmează chiar și 8K și nu o face rău deloc. Sigur, nu e cel mai bun de pe piață, dar încearcă să își facă treaba.
Se observă o tentă de procesare asemănătoare grupului, e un pic de albastru în poze, dar nimic deranjant.
Video
8K 24p. Nu mă așteptam să pună. Practic, îl face competitor direct cu Xiaomi Mi 11T Pro. Ar mai fi chiar Samsung Galaxy S21 FE. Și, din punctul de vedere al procesării imaginii și a felului în care se mișcă, inclusiv construcția acestuia aș alege Realme. Dar asta și pentru că e foarte asemănător cu ce folosesc eu. Dacă mă gândesc bine cred că și Samsung S22+ intră în comparație, dar mult mai scump, cu o cameră diferită, o idee mai premium.
Stabilizarea la 8K nu este wow deloc, dar e tipic fiecărui telefon, în schimb, dacă vrei mai mult te îndrepți spre un 4k 60p și nu ai treabă.
Încărcare rapidă
Încărcător de 65W în cutie. Bateria de 5000mAh se încarcă în ~35 de minute. În practică, o să îl încarci de pe la 20% în sus și încărcarea o să fie și mai rapidă.
Momentan, este telefonul best buy al anului. Cu siguranță, nu ai toate opțiunile flagship-urilor, integrările lor, dar raport calitate preț obții un telefon bun cu de toate. Nu ai încărcare wireless, camera de selfie nu e wow, camera de tele e cam slabă, dar pe ansamblu, pentru marea majoritate a oamenilor este un telefon de luat în considerare. Atenție că, la fel ca orice alt telefon cu Snapdragon 8 Gen 1 se cam încălzește pe toată suprafața telefonului.
Da, fără probleme.
Da, sunt compatibile.
Realme GT2 recenzie
Păreri Pro
- hardware ok
- procesare decentă a camerei
- încărcare rapidă de 65W
- filmare 8k
Păreri Contra
- construcție din plastic
- se încinge dacă-l alergi tare(specific Snapdragon 8 Gen 1)
În categoria asta de preț rămâne best buy. Sigur, pe partea de video sunt multe probleme privind zonele întunecate, dar tot ce ține de portret și de zonele întunecate se descurcă onorabil. Cumva, e primul lor flagship și au reușit să facă treabă bună la un preț destul de OK.
Adaugă un comentariu