Parcă mai ieri vă povesteam despre realme GT, iată că astăzi este lansarea noului model al celor de la BBK, realme GT 7 Pro.
Am fost curios să văd cum se descurcă noul procesor de la Snapdragon și am acceptat imediat să îl văd cum se comportă și în utilizarea normală. Vă spun din start: este net superior față de versiunile anterioare.
Testez telefonul ăsta de vreo 2 săptămâni de zile așa că e posibil ca unele probleme pe care le-am întâmpinat să fie deja rezolvate.
Design
Realme a reușit întotdeauna să iasă în evidență cu design-ul, însă de data asta aduce foarte mult cu ce a realizat un alt brand chinezesc anul trecut. Până și husa este aproape identică și de data asta nu avem o scuză că fac parte din același grup, ba chiar sunt concurenți direct.
Culoarea pe care am primit-o la teste este un portocaliu aprins. E foarte plăcută nuanța, iar spatele e un pic alunecos, însă nu m-ar deranja să folosesc fără husă. Apropo, sper că s-a înțeles că este și o husă în cutie, da?
Mai este și o versiune pe gri, îi zice Galaxy Grey, e interesantă și aceea, deși portocaliul ăsta nu e rău deloc.
E disponibilă aici.
Este un telefon relativ mare și greu, are 222 de grame, dar are scuza că modelul de Europa are baterie foarte mare. De fapt, am impresia că e cea mai mare baterie de pe un telefon obișnuit, cel puțin din ce îmi amintesc eu.
Construcția este foarte OK, marginea e din metal și relativ dreaptă. Spun relativ pentru că ascunde cumva faptul că ecranul are o curbură mică. Nu e deranjantă, iar folia ar trebui să stea bine. Este și o folie prea aplicată pe care nu am reușit să o dovedesc, așa că a rezistat eroic săptămânile acestea.
Display-ul este realizat în colaborare cu Samsung. Repet ca o moară stricată, nu mai avem display-uri proaste, iar de data asta este și destul de luminos cât să te ajute să ai și autonomie foarte OK. În broșură se spune că avem un consum cu 50% mai mic pentru că display-ul este suficient de luminos.
Este AMOLED de 6.78′ cu rezoluție FULL HD + 2780×1264 pixeli. Evident, la 120 Hz. Protecția este Corning Gorilla. Nu amintește în specificații ce versiune de Corning Gorilla, dar certificarea este IP69. Suportă HDR10+ și Dolby Vision.
Camera
Nu pot zice că mă împac cu procesarea celor de la realme. Nu are o știință în a interpreta foarte bine imaginea, este cumva mai… brută, mai „făcută pe calculator”. Are o procesare robotizată, chiar nu știu dacă pot exprima foarte mult în termeni simpli. Totuși, pot să observ cât de bine se descurcă în mai toate condițiile.
Ca specificații avem:
- 50MP (Sony IMX 906) OIS – camera principală
- Sony IMX882; 50MP – camera telephoto
- Sony IMX355; 8MP – camera ultrawide – veriga slabă
A reușit să păstreze trendul de la modelul anterior și să îți indice totul în milimetri, exact ca la o cameră foto. Acum au gândit să pună asta direct în meniul principal. E o idee foarte bună, din punctul meu de vedere.
Cât despre calitatea imaginii, îmi place ce reușește să facă, îmi place că văd rezultate destul de bune pe toate focalele.
Este ceea ce aștept de la un telefon mobil, să nu am limite, să nu fiu nevoit să mă limitez la camera standard că cea ultrawide e mai slabă.
Evident, trebuie să luați în considerare și faptul că vremea nu a ținut deloc cu mine. Pe de altă parte, nici nu am avut unde să testez HDR-ul în condiții de iluminare foarte puternică.
Însă, orice am pozat mi-a plăcut, inclusiv din punctul de vedere al stabilizării. Nu aveți niciun stres.
Sunt și treburi noi pe care pun amprenta anul ăsta, în special cele legate de filmarea sub apă pentru maxim 2 metri și 30 de minute. Chiar te invită să testezi asta. Eu nu mi-am riscat sample-ul pentru asta, deși am văzut la conferința vecinilor că telefoanele n-au nicio problemă. Eu vă recomand, totuși, să faceți poze doar în apă dulce. Apa sărată nu face bine niciunui dispozitiv.
La tot ceea ce ține de video chiar nu ai ce reproșa. Nu am ce comentarii să vă aduc, totul este așa cum trebuie, ba chiar și stabilizarea este bună, bună, peste toate focalele.
Sunet
Dacă tot am luat microfon de doamne ajută și e izolat locul ăla am hotărât să vă pun sample-uri în materialul video.
Daca aveți sugestii de sample-uri cu mai multă dinamică și fără să iau copyright, un ajutor ar fi util.
Baterie
De anul ăsta toată lumea s-a aliniat și nu mai are încărcător inclus, așadar să nu mai aveți așteptări pentru așa ceva.
Totuși, bateria imensă își face simțită prezența și am obținut aproape 20 de ore de autonomie. Enorm. printre cele mai OK telefoane testate de mine. Asta înseamnă aproape 2 zile de baterie. Sigur, display-ul a fost pe automat, iar cum afară nu a fost tocmai lumină, pot fi explicații, însă, da, veți trece bine de o zi de baterie fără probleme.
Oricum, avem 6500 mAh pentru modelul de Europa și încărcare rapidă de 120W.
Pentru cei care încă nu înțeleg de ce țipam în trecut de încărcarea rapidă, gândiți-vă cum ar fi fost să încărcați cu 25W o baterie de 6500 mAh. Ei bine, cu încărcătorul de 120W al lor ar trebui să-l încărcați în 13-14 minute la 50% și în 37 de minute la 100%.
Hardware
Vă spuneam că este primul model cu Snapdragon 8 Elite pe care îl testez, așa că nu am termeni de comparație. Între timp, au mai fost lansate modele cu noul procesor, dar când vă scriam eu cuvintele astea nu erau informații.
Cert este că telefonul mai trebuie să lucreze un pic la răcire. Cum vă spuneam la început, vreau să cred că am avut ocazia să îl testez la început și că vor mai veni actualizări care să rezolve asta.
În teste sintetice de multe ori frigea și se supraîncălzea și ieșea din aplicație. Cel puțin, în 3D Mark. Am repetat testele în Antutu, am întrebat și alți colegi… ei n-au avut problema mea. Mai mult ca sigur am nimerit un sample cu ceva probleme. Între timp, a venit o actualizare care a rezolvat problema asta.
Pe de altă parte, progresul procesorului este unul mare și de data asta. Nu e vorba numai de teste sintetice, ci de cum se mișcă telefonul în aplicații față de generația anterioară. Avem progres și anul ăsta, să vedem însă cine reușește să îl răcească foarte bine.
Pentru că au fost situațiile cu supra încălzirea l-am pus și la teste în jocuri. Mult zis jocuri, ci am testat doar Asphalt. Nici pe naiba n-a avut.
În fapt, să știți că se simte și de la utilizarea simplă că este un procesor mai rapid. Totul se deschide mai rapid față de versiunea anterioară.
Funcții AI
Sunt câteva de amintit, dar integrarea este slăbuță. Adică avem multe alte branduri care deja au acces la limba română, în timp ce aici cred că mai este un pic de evoluat. Sigur, este aceeași discuție și limitare privind contul de la producător. Nu poți să faci mai nimic bazat pe AI dacă nu ai un cont realme.
Ca opțiuni avem:
- Ai Eraser 2.0
- Ai Ultra Clarity
- Ai Studio
- Ai Gemini
- Ai Smart Lop 2.0
- Ai Smart Summary
Per ansamblu, nu este un model rău deloc. Este o alternativă mult mai ieftină la modelele pe care le avem pe piață în momentul de față. Este un pic cam greu, însă nu cred că este o problemă majoră. Aș zice că e o alternativă interesantă la modelele din categoria de sus, mai ales că prețurile au devenit din ce în ce mai ridicate la foarte multe modele. Culmea, repet, vorbim de un telefon cu cel mai bun procesor de pe piață și cu cea mai interesantă cameră foto pe care au pus-o ei pe telefoane până acum. Dacă ei reușesc să facă profit din așa ceva, cu prețurile acestea, jos pălăria.
Din punctul meu de vedere, urcă foarte bine la nivel de flagship și poate emite pretenții pentru multe, foarte multe vânzări. Rămâne de văzut ce o să facă și competiția.
- not paid
alexje a zis
Arată foarte bine telefonul. Îmi place designul si culoarea. Ce mi se pare foarte interesant și super ok este geamul dintr-o bucată care acoperă camerele foto. Foarte simplu și usor de curățat. La mine pe 16 Plus se adună o mulțime de praf între camerele foto și șterg și lentilele destul de dificil. Acum e de văzut dacă e rezistent la zgârieturi.
Marius Cucu a zis
În ultimii ani, la flagship-uri n-am avut probleme cu sticla aceea. Acum nah, depinde și cum îl scapi. Am mai văzut la oameni că pun huse complete, inclusiv pentru zona camerei. Mie mi se pare… ciudat.