Acesta este unul dintre cele mai interesante telefoane pe care l-am testat pana acum.
Sunt unul dintre oamenii care ani de zile nu a fost impresionat de ceea ce face Google cu telefoanele. Am urmărit din exterior, iar de multe ori apăreau probleme de compatibilitate cu rețelele din tara noastră.
Cu siguranță că erau probleme normale atâta timp cat nu erau disponibile în mod oficial, in tara noastră.
Lucrurile s-au așezat de la o versiune la alta, iar prima impresie a fost bună. Se observa o evoluție si cred ca noul Pixel chiar este un telefon de recomandat. Sigur, e un model cu bune si cu rele, însă da, merită.
Hai sa discutam mai multe detalii despre noul telefon al celor de la Google. Am fost în Praga cu noul Pixel și a fost în paralel cu iPhone. Nu, nu o să fac un comparativ direct între cele două telefoane, dar vă zic că Pixel câștigă duelul fotografiei, dar îl pierde pe cel al display-ului la o comparație directă.
Totuși, ecranul este un LTPO la 120 Hz ce suportă HDR10+, are 2000 de niți și ajunge la 3000 de niți în peak. Este protejat cu Corning Gorilla Glass Victus 2 și arată bine. Ok, când ai display-uri ca cele de la Sony și de la iPhone pe lângă tine este clar că e greu să te impui. Iată că, totuși, Google reușește să optimizeze mai bine sistemul de operare și să pună 1Hz acolo unde este nevoie pentru a salva bateria, în schimb Sony…
Am prieteni care au schimbat anual Pixelul de la versiunea 6 încoace. Dacă la prima versiune nu am fost deloc încântat, ușor, ușor am văzut lucruri faine la Google. Însă, când e prea multă promovare parcă te uiți ciudat. Ei bine, condițiile de fotografiat au fost identice, iar Apple n-a fost atât de bine. Repet, mă refer la modelul ușor inferior.
Design-ul mi-a plăcut încă de când l-am văzut. Am primit varianta pe argintiu cu modulul foto scos un pic în evidență și cu margini drepte, dar curbat pe lateral. Îl ții fain în mână, ba chiar poți să adaugi și husa din pachet.
Deranjant este însă faptul că au inversat butoanele de volum cu cel de blocare, iar cursa lor este un pic cam ciudată. Parcă e un plastic ieftin pentru butoanele de volum. Nu știu dacă este făcut intenționat, însă eu nu m-am adaptat încă la varianta asta. Probabil că voi, dacă îl veți folosi mai mult o să vă adaptați mai repede.
Cameră
Bine, nu m-am dus la Pro sau Pro Max, dar nici Pixelul ăla mare nu a fost, ci am folosit modelul mai de săraci.
Însă, da, rezultatele sunt foarte bune pe fotografie. Vedeam încă de pe ecran că arată bine, că e imaginea stabilă, că îți oferă spațiu de manevră, iar în post procesare a fost și mai fain pentru că îți lăsau spațiu să le editezi așa cum dorești. Cred că de la Huawei nu am mai avut atât de mult spațiu de manevră și e pentru prima dată când văd că imaginea RAW este cu sharpness-ul aproape de 0.
Oricum, cred că observați că în Praga nu am avut parte de vreme foarte bună, însă a reușit să facă treabă faină. Sigur, după gusturile mele aș fi vrut și un pic mai multă informație în zona de umbre, dar poți să rezolvi în post procesare destul de bine. Vă pun câteva exemple pe ecran.
Pe timp de zi lucrurile sunt echilibrate. Sigur, am avut și avantajul unui soare foarte plăcut, de septembrie, față de alte teste de telefoane. Cred că trebuie să țineți cont și de aspectul ăsta, însă, fără doar și poate, pentru poze este unul dintre cele mai echilibrate telefoane de pe android.
Vă povestesc altă dată despre apusuri spectaculoase, dar în perioada asta n-am dat de nimic interesant, iar după cum vedeți mai jos, majoritatea pozelor sunt „pline de soare” în suflet.
Pe timp de noapte puteți să activați camera de 50 de megapixeli. Dacă o să îl setați să facă și RAW și JPEG la un moment dat o să simțiți un pic de lag. Am preferat să setez pe 12 megapixeli ca să nu ratez momente.
Iată câteva poze făcute de mine în Praga cu telefonul. Sunt și câteva făcute în țară, ca să pot să surprind fiecare condiție meteo. Le aveți la calitate maximă în link-ul din descriere.
La video discuția este aceeași. Telefonul filmează în 4K 60p și o face foarte bine. OK, dacă l-aș pune lângă un Xiaomi 14 Ultra poate că ar fi tot pe acolo, însă la Pixel pe alocuri văd o lipsă de detalii, în special pe zoom 5X. Este și normal, însă dacă te oprești la 2.5X o să fie suficient de mult detaliu. Partea bună este că ai stabilizare foarte OK pe toate focalele.
Dacă până acum l-am tot lăudat, la hardware mai este de muncă. OK, nu mă duc în direcția Apple sau chiar spre Huawei, acolo unde penalizările au făcut praf un brand mare, însă, procesorul este punctul slab al telefonului. Nu mă înțelegeți greșit, la poze, la filmări, adică la utilizarea normală, nu am avut nici cea mai mică problemă, în schimb dacă îl pui la treabă mai serios în testele sintetice o să vezi că performanțele se reduc la jumătate. Procesorul Google Tensor G4 nu se ridică la nivelul Snapdragon-ului, mai degrabă e la nivel de 8 Gen 3S, modelul pe care îl avem pe flagship killere.
Partea cea mai bună este că are un software foarte curat și rapid. De la un utilizator de Sony pot să vă zic că n-am simțit vreun lag cu telefonul ăsta. Îmi place să fie telefonul cât se poate de curat, să nu îmi adauge fel de fel de aplicații pe care nu le-aș dori. Am redus animațiile ca de fiecare dată și nu ai cum să nu îl apreciezi pentru cum se mișcă. Ar fi important de precizat și faptul că promite 7 ani de actualizări. În fapt, cred că ei și Samsung mai oferă atât de mult suport tehnic. Probabil o să fie printre primele telefoane ce o să primească android 15.
OK, e util că au integrat toate lucrurile privind inteligența artificială. Sigur, erau ale lor, dar cumva Samsung le-a prezentat prima dată și aproape că le-a însușit.
Însă, da, îmi place Gemini și felul în care au integrat toate opțiunile de inteligență artificială. Practic, o să îți fie mai ușor la poze, la mail-uri, să faci sumar și tot ceea ce ține de productivitate. Mai mult, aveți chiar și briz briz-uri cu care puteți să compuneți poze direct din camera telefonului.
Nici de baterie nu sunt tocmai încântat din 2 motive. Primul ar fi cel al autonomiei. O să treci la limită ziua cu el, iar încărcarea este de doar 27W. Aș fi fost mai mulțumit de telefon dacă ar fi avut măcar dublu, în jur de 50-60W. Al 2 lea motiv ar fi cel al bateriei pentru că este de doar 4700 mAh. Deja avem flagship-uri cu peste 5000 de mAh, iar asta înseamnă câteva ore în plus de autonomie, iar asta înseamnă că sari deja la peste o zi de autonomie.
Mi-a plăcut telefonul și felul în care au integrat lucrurile pe el. Am văzut multe persoane că deja au trecut la noul model și cred că au făcut o alegere foarte bună. Mi-aș fi dorit ca telefonul ăsta să aibă o autonomie un pic mai mare, o încărcare mai rapidă și poate un procesor de la Snapdragon. Atunci cred că telefonul chiar era perfect. Bine, am testat anul ăsta și Asus-ul, iar acela era perfect până trebuia să fie răcit. Google nu se încălzește, dar nici performanțele nu sunt maxime atunci când îl forjezi.
Chiar și așa, experiența cu el a fost de departe una dintre cele mai interesante de anul ăsta. Nu stați pe gânduri, dacă vreți un android curat și nu știți ce să alegeți, aveți un punct bun de plecare.
ice4you a zis
Nu imi place absolut deloc cum se descurca pe partea de foto/video! Pozele sunt ultra procesate, de unde rezulta un sintetic atat de brutal al detaliilor, ca iti da dauna la retina! Nici pe partea de video nu sta foarte bine, am vazut modele mai ieftine care stau mai bine la capitolul asta, sharpul si colorizarea find si in cazul dat mult prea agresive pentru gusturile mele.
Marius Cucu a zis
Nu am mai avut eu timp sa pun pe video și treaba cu RAW-urile. Acolo ai libertate totală.
Minusuri sunt la zoom, acolo unde e digital, in rest, nu aș zice. Agresiv e la Honor, poate la Samsung pe alocuri…
Mihai Stanila a zis
Salut Marius, mi-ar placea un review detaliat la ZTE Nubia Z60S Pro si Z60 Ultra. Nu sunt foarte cunoscute la noi dar au specificatii interesante.
Marius Cucu a zis
Foarte greu. Nu avem oficial în România modelele de la ZTE.
Mirela a zis
Dar un preview ptr honor 200 lite?
Marius Cucu a zis
Am doar pentru versiunea standard. Pentru Lite nu cred că există sample-uri de teste. Probabil o să testez curând Honor Magic V3.
Postolachi Dumitru a zis
Permite-mi un sfat neavizat… cum vrei să mă convingi pe video dacă tu pe Youtube citești de pe prompter ceea ce ai scris aici?
Ceea ce spui tu în 10 minute poate fi rezumat astfel:
Articolul prezintă testarea telefonului Google Pixel 9 Pro în Praga. Autorul apreciază îmbunătățirile camerei, menționând calitatea fotografiilor, mai ales în condiții de lumină scăzută, și flexibilitatea oferită în post-procesare. Totuși, critică procesorul Google Tensor G4 pentru performanțele mai slabe în comparație cu alte flagship-uri și autonomia redusă a bateriei. Ecranul este de calitate, dar inferioar altor modele de top. Software-ul curat și actualizările garantate pe 7 ani sunt un plus major. În general, Pixel 9 Pro este recomandat pentru utilizatorii de Android.
Marius Cucu a zis
Cu ce sa te conving?
Postolachi Dumitru a zis
Am citit articolul și mi-am zis să văd ce zici în plus pe video… am crezut că visez… nu știu ce așteptări ai tu dar mie personal mi se pare o pierdere de… vreme… și-o spun fără să-ți fie cu supărare: să citesc articolul cap coadă mi-a luat mai puțin de jumătate din timpul materialului video.
Așadar de ce-aș vrea să aflu aceeași informație împachetată altfel într-un timp de două ori mai lung? Time is money sau vorba ta despre alți influenceri de pe video, money is money…
Dacă tot faci ceva încearcă să vii cu ceva nou pentru utilizator… ca să tragi de timp pe video nu mi se pare onest față de tine… pe utilizatori îi poți trimite la plimbare că oricum primesc ceva gratis…
Marius Cucu a zis
Păi nu e același public. Tu vei citi aici, restul vor merge pe video. Nu le văd ca platforme integrate pentru că nu pot să vorbesc pe limba tuturor. Am gândit ca pe viitor să fac un soi de puncte esențiale pe text, ca pe video să dezvolt. Pe ăsta, așa cum e acum l-am terminat cu 2 ore înainte de a pleca spre aeroport. O să urc testele sintetice aici când ajung acasă.
Pe video o să fie mai mult clickbait față de aici. Mă adresez altei categorii de oameni, oricum.
eBogdan a zis
Neschimbata Praga… frumos….