Acesta este anul în care am testat cele mai puține televizoare. Este și anul în care mi se pare că e mult mai puțin interes pentru zona asta, dar și contextul actual. Mergem cu frâna de mână trasă din toate punctele de vedere.
Măcar am fost la conferințe și am luat pulsul: Frankfurt, Berlin. Putea să fie și Barcelona, dar poate la anul. Dacă mă gândesc bine, nici măcar nu avem o comparație între branduri. Deși am văzut 4 branduri, 3 mai aduc sample-uri în România, iar 2 au și trimis la test. Fun fact, unul l-a lăsat pe aici undeva la 3 luni de zile. Anii trecuți n-aveam o problemă cu asta, găseam loc, acum că fac și Youtube este mai greu cu spațiul.
Este al 2 lea televizor Philips pe care îl testez anul ăsta și zău că îmi pare rău. Îmi pare rău că nu am cerut la test miniLED-ul lor. La conferințele de profil de anul ăsta am văzut cât de bine a evoluat tehnologia anul ăsta privind miniLED-urile. Pe lângă asta, s-au ieftinit considerabil. Așadar, dacă vreți ceva fain, până vine recenzia ăluia(sper în decembrie) aruncați un ochi spre Philips 55PML9008. Ăsta este The One-ul adevărat. Am înțeles că vine cu sistemul nou de operare, chiar sunt curios să văd cum e interfața.
Am ales să prezint acum The One-ul în ideea că vin campaniile de sărbători și iese mai bine cu un televizor de volum față de un miniLED sau un OLED. Anii trecuți a fost foarte bine cu Philips The One. Ca să fie clar pentru toată lumea: acestea sunt 3 tehnologii diferite(tehnic, de fapt, doar 2 sunt, dar să fie clar și pentru neinițiați)
Când te referi la Philips The One vorbești despre o singură tehnologie: tehnologia LCD cu iluminare LED. Eh, sub capota The One avem 2 modele diferite: unul cu imagine pe 50Hz și unul cu imagine pe 100 de Hz.
Așadar, pe piață avem următoarele:
- Philips PUS8518 – 50Hz
- Philips PUS8818 – 100Hz
Paranteză, încă mi se zbate creierul despre cum o să scriu eu scriptul ăsta pentru video să fie și ușor de înțeles, cât să nu pierd oamenii pe parcurs.
Și pentru că am o introducere atât de mare și frumoasă, iată că pot să vă zic că am primit la test varianta Philips PUS8818, adică cea pe 100 de Hz. Este un televizor luat direct din magazin, așadar nici nu se pune problema că este un model preferențial. Singura preferință a fost din partea mea și anume să îmi încapă în mobilă. Să poată să fie „instagramabil”.
Eh, acest model de televizor vine în mai multe diagonale, ca să corespundă pentru tot mai mulți oameni. Astfel, avem următoarele:
- Philips AMBILIGHT tv LED 43PUS8818
- Philips AMBILIGHT tv LED 50PUS8818
- Philips AMBILIGHT tv LED 55PUS8818
- Philips AMBILIGHT tv LED 65PUS8818
- Philips AMBILIGHT tv LED 75PUS8818
- Philips AMBILIGHT tv LED 85PUS8818
Nu știu, nu m-am gândit niciodată să îmi cumpăr un 85′. Am testat, la un moment dat, dar pentru o cameră normală, 75′ e mult prea mare. La un apartament aș merge pe maxim 65′.
Totuși, în toate notațiile acestea nu înțeleg de ce Emag a ales să scrie în felul ăsta denumirile produselor. De ce tv cu litere mici?! Să scoată în evidență Ambilight?
Impresii despre Philips 50PUS8818
Ca în ultima perioadă am ales să cer modelul de 50′ pentru a avea spațiu de manevră cu el prin casă. Imediat după ce l-am scos din cutie de unul singur, am făcut configurarea lui. Aceasta a fost foarte simplă, ba chiar telefonul Sony a zis din prima: uite, ai un TV nou, nu vrei să-l configurezi direct cu aplicația Home și să împerechezi?!
În mai puțin de 2 minute aveam instalate inclusiv aplicațiile pe care le foloseam pe telefonul mobil.
Ca design este fix așa cum ne-am obișnuit Philips în categoria asta de preț. Marginile sunt prezente, însă nu ies atât de mult în evidență. Culoarea este diferită. Eram obișnuit cu argintiu acum culoarea este spre gri antracit. Îmi place.
Imagine
Panoul este glossy și este VA pe 10 biți. Procesorul grafic este P5 Perfect Picture Engine Gen 7. Tratamentul pentru ecran este foarte bun, dacă nu citeam în specificații că este glossy nu aș fi știut să vă zic. Tehnologia de anul ăsta pentru VA-uri este foarte interesantă, așa cum vă spuneam și în articolele precedente. Stând pe canapea la maxim 3 metri de el și din unghi diferențele sunt minore. Aș putea căuta pe imagine un pic de magenta când sunt la 120-130 de grade televizor, însă cu siguranță mult prea puțini o să observe asta. Cu siguranță este mult mai puțin evidentă ca anul trecut.
Mai mult, faptul că se vede atât de bine m-a făcut să pornesc și un televizor cu iluminare FALD să văd dacă poate mai mult față de Direct LED. Și, spre dezamăgirea mea, FALD-ul a pierdut anul ăsta la acuratețea culorilor. L-aș compara la modelul de anul trecut, nu la ce face Philips anul ăsta.
Philips au licență pentru tot ceea ce înseamnă codecuri așa că n-o să aveți probleme cu nimic. Suportă:
- Dolby Vision
- HDR10
- HDR10+
- HDR10 Adaptive
- HLG
Dacă ar fi știut și Dolby Vision IQ chiar simțeam că am câștigat la loto. Glumesc. N-ai de ce să pui adaptive și IQ, e prea puțin material momentan.
L-am luat la puricat și mi s-a părut că e evoluție foarte, foarte mare pentru skintone. Dacă înainte simțeam nevoia să scot un pic de magenta din imagine, acum nu a fost cazul. Profilul pe care l-am folosit a fost cel personal. Foarte, foarte bine s-a prezentat inclusiv pe CATV.
În testele de tone mapping și ABL n-am observat nimic suspect, însă am dat de un pic de banding pe magenta. Cât am urmărit materiale cu Dolby Vision și HDR10 nu am sesizat nicio problemă.
După gusturile mele cred că au rezolvat și cu motion blur-ul. Adică mie mi se pare mișcarea naturală, n-am simțit nevoia să dezactivez opțiunea. Face diferența și faptul că panoul este pe 100Hz, evident.
Merge și în direcția pentru jocuri, cu VRR activ ajungeți la 9 ms input lag, dar pe rezoluție mică. Cu cât creștem rezoluția, cu atât e pus mai tare la treabă. Are sens, nu?!
Telecomandă
Este 1 la 1 cu telecomanda pe care o aveam pe OLED în 2020. Bine, au schimbat butoanele pentru serviciile de streaming, a dispărut Rakuten TV, (cine naiba folosea?!) iar acum avem Prime Video. Ah, și poți deschide direct meniul de aplicații Google. Tastele sunt un pic ridicate și acum simți butoanele. E mai fain decât la mine.
Suport
Suportul televizorului este diferit anul ăsta. În prima fază am omis să strâng șuruburile foarte bine, iar el nu era chiar stabil. După ce am strâns mai bine lucrurile au devenit mai OK. Totuși, e un pic mai instabil decât varianta precedentă. Era mai robustă și parcă aveai mai multă încredere. Partea bună este că au pus cauciucurile mai înalte și depășesc cu mult șuruburile din partea de jos. Nu sunt șanse să zgârii mobila.
Apropo, suportul nu este fix, poți să îl întorci după bunul plac. Bine, 15 grade în stânga, 15 în dreapta.
Sistemul de operare
Ca specificații tehnice 16 GB de stocare și 3GB de RAM, alături de noul procesor de la MediaTek( de televizoare.
Am zis asta și repet. S-au uniformizat lucrurile și nu e chiar un lucru bun. Vreau mai multă diferențiere pentru sistemul de operare pe viitor, nu doar Google TV.
Sigur că apreciez că lucrurile se configurează foarte simplu și da, tind să cred că Google are un rol important la treaba asta, însă vreau să văd că am un ecran în față și zic: e clar Philips. Acum singurul diferențiator pentru mine este ambilight-ul.
Ambilight
Pe mulți dintre voi v-am înnebunit deja cu opțiunea de ambilight. Dar nah, sunt singurii care oferă așa ceva. Cu patente pentru tehnologie. Avem iluminare pe 3 laturi pentru modelul acesta și poate să fie controlat din telecomandă, poți adăuga fel de fel de personalizări pentru iluminare, chiar și Aurora, un soi de screensaver avansat.
Sunet
La sunet sunt multe de zis. Deși are Dolby Atmos și ei declară că au boxe de 40W cu fel de fel de opțiuni, undeva pe la volum de 45-50 deja auzi brum. Dacă nimerești și pe cablu, iar o transmisiune este proastă de la sursă s-ar putea să fie brum și ceva mai jos. Pentru diagonala asta nu aș zice că sunt probleme pentru că logica mea este că vom avea o cameră mai mică, eh la diagonale mari e un pic discutabil.
Atenție că la versiunea de 43′ aveți 20W, la cele de 50′ până la 65′ aveți 40W, iar diagonalele mai mari au 50W.
Ah, am uitat să precizez că Philips are DTS:X. Pe lângă faptul că n-o să aveți probleme cu sunetul pentru materiale, puteți să adăugați și niște căști și să vă uitați la TV. De dragul testelor am făcut-o, dar eu n-aș sta cu căști la televizor. Nu concep treaba asta, dar deh, unii mai au și copii mici de care trebuie să fugă.
Pentru restul există soundbar. Eu am un Philips 603 de prin 2019-2020, dacă țin bine minte. Eh, mi-au trimis și noul model: Philips TAB7807/10 ca să nu simt lipsa unui sunet de calitate. Sau cum să dai afară din bloc niște vecini.
Sunt diferențe mari între cele două modele, mai ales la design. Materialele au evoluat, iar sunetul nu avea cum să nu fie mai OK față de ceea ce am eu.
Sistemul este pe bază de touchscreen acum, eu aveam butoane pe lateral. Nu sunt mulțumit neapărat de butoanele mele, dar și touch fără un pic de diferențiere între butoane nu este chiar OK. Să mă duc să apăs direct, mai ales seara când poate n-am chef să luminez camera. Bine, dacă ai Philips o să ai opțiune să îți lumineze ambilight-ul, dar restul?!
În anii de pandemie mi se pare că LCD-urile nu au adus nimic nou. Chiar mă gândeam că nu se schimbă lucrurile și că vor fi promovate noile modele. Nu, sunt diferențe clare la felul în care abordează fidelitatea culorilor, skintone. Am pe cineva care are modelul din 2021. Mult prea mult de lucru au avut la acuratețea culorilor. Dar deh, pe atunci au fost probleme cu livrările, componente, etc.
Nu am vorbit deloc de preț, dar eu îl știu cam în aceeași zonă ca anii trecuți. Sper ca de Black Friday să poată face diferența că tot a apărut competiție interesantă pe piață.
Marius Cucu a zis
Hai că treaba cu litere mici este la nivel de branding, nu doar Emag o pune. Inclusiv pe tricourile sponsorizate este cu litere mici.
A venit azi actualizare de android.
Andrei a zis
Salutare! Foarte util review-ul! Am achizitionat recent un 50PUS8518, nimic de reprosat pe partea de imagine si OS, dar sunetul lasa mult de dorit. Nu aveam pretentii exagerate, stiam in teorie ce inseamna 2x10W – l-am returnat.
Am testat apoi 8818 in magazin si este net superior pe partea audio (panelul pe 100hz nici nu mai trebuie mentionat). Consultantul Philips a mentionat faptul ca 8818, in varianta de 50 inch, nu beneficiaza de 2x40W ci doar de 2x20W, difuzoarele mai mari fiind instalate doar de la 55 inch in sus. Clar ma voi orienta care 55PUS8818 sau 65PUS8818. Merita mentionat si faptul ca in aceeasi categorie de pret se afla si varianta miniLED – seria 9008. Problema mea cu aceasta a fost faptul ca, avand sistemul de operare proprietar Philips (au renuntat la Android), nu poate fi instalata aplicatia HBO Max…o aplicatie pe care eu o folosesc foarte des. Nu exista o estimare cand va fi disponibila. Inca o data, felicitari pentru review! ?
Marius Cucu a zis
Imediat după ce pleacă ăsta o să testez și miniLED-ul. Dar dacă este cum zici tu la aplicații, e trist. Totuși, cota de piață a Philips e destul de mare, mă gândesc că vor face aplicația disponibilă și pentru sistemul nou de operare.
În general, variantele mai mici au difuzoare mai slabe sau chiar specificații mai slabe: 43′ sau chiar 50′, din ce am observat.
Am întrebat la Philips ce ai precizat tu legat de sunet și se confirmă pentru celelalte diagonale. Am corectat și în articol.
Andrei a zis
In ceea ce privește HBO MAX, mingea nu este in terenul Philips din păcate… Cei de la HBO trebuie sa dezvolte o varianta de aplicație pentru acest nou sistem de operare bazat pe Linux (care, conform Philips, nici nu are un nume inca)
Marius Cucu a zis
Da, are sens. Nu doar ei s-au lovit de treaba asta. Dar deh, dacă sistemul de operare n-are un nume… nici toate aplicațiile nu sunt disponibile încă. 🙂
Poate o să îi zică Saphi Jr.
Cosmin a zis
Buna seara! Ce ati alege personal intre 65PUS8818 si TCL MiniLed 65C805. Stiu ca vorbim de doua clase diferite de panel, insa de un pret egal, chiar mai mic la miniled fiind acum oferta la emag cu 4000 lei la diagonala de 65, insa ca experinta finala, ce ati recomanda? Am acasa la parinti un 146cm de la philips pe saphi, ma incanta foarte tare ideea de ambilight.
Marius Cucu a zis
Nu am văzut miniLED-ul de la TCL și am urmărit un pic și recenziile pentru el și nu e chiar încurajator ce se zice despre sistemul de operare al lor. Așa că nu pot să mă pronunț. Sunt, însă, colegi de pe blog care au TCL și le place.
Pe de altă parte, nici diagonala de 65′ de la Philips nu am văzut-o, însă, da, raportat la culorile de anul trecut televizorul The One stă foarte bine. Are un pic de microdimming însă, nu e miniLED. 🙂 Diferențiatorul pentru Philips rămâne ambilight. De altfel, e un pic diferit de Saphi ca sistem de operare Google TV-ul.
Cosmin a zis
Bun, pana aici suntem intr-un punct relativ comun? acum vad ca a ajuns la un pret super bun si miniledul celor de la Philips PML9008(4500) lei si PUS8818 4300 lei, vad ca lumea se plange de faptul ca PML nu mai vine cu google tv, ce stiti despre acest lucru?
Razvam C. a zis
Buna ziua,
Imi poti spune, ce ai alege personal dintre aceste 2 tv-uri, SAMSUNG QLED 65Q60C si LG QNED 65QNED753RA ? Am inteles ca QNED-ul ar fi mai bun si interfata celor de la LG s-ar misca mai bine.
Multumesc anticipat pentru raspuns.
Marius Cucu a zis
Mie îmi plac ambele interfețe, atât de la Samsung, cât și de la LG. Bine, eu de multe ori am testat flagship-uri de la ambii producători. S-ar putea să fie diferit pe cele medii.
LG doar pe seria 9 de televizoare are DTS, iar Samsung nu are nici DTS, nici Dolby Vision. Vor fi probleme la conținutul ăsta dacă nu este de pe serviciile de streaming.
Razvam C. a zis
Deci, per total dintre cele 2 ai merge pe LG?
Octav a zis
Am achizitionat eu un miniLED-ul de la Philips si avea un blacklight bleeding ingrozitor. Am dat retur bineinteles!
Marius Cucu a zis
Miercuri îmi vine și mie un model de miniLED de la Philips și o să pot confirma sau nu treaba asta.
Cosmin a zis
Am comandat pana la urma 8818 de 65” la 4000 lei, impreuna cu philips tab7908/10 5.1.2. Astept sa ajunga
Marius Cucu a zis
Super. Cum e?
Cosmin a zis
Am dat retur la televizor, pixel mort pe mijlocul ecranului, zone cu umbre pe ecran in partea dreapta, culori necalibrate, fata de un sony din aceeasi gama aceeasi dimensiune si pret. Am comandat azi noapte 65c805 de la TCL.
Soundbarul este genial, se aude foarte bine indiferent de volum, bass clar, puternic, i am dat si lui retur in ideea in care sa iau tot ceva de la TCL, dar nu găsesc ceva pe emag sa fie multumitor
Marius Cucu a zis
Păi TCL-ul este miniLED, n-are cum să nu fie superior.
Văd că au și TCL soundbar cu 300W, dar nu mi-a trecut nimic prin mână.
Petria Adrian a zis
Bună ziua. Am o dilema și va rog sa mă ajutați.
Samsung 55Q80C sau Philips 50PUS8818.
Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Depinde. Ca imagine Samsung e câștigător, dar dacă veți dori Dolby Vision televizorul nu va suporta. La consum Samsung are încă o bilă în minus. La sunet Samsung nu are DTS, dar are Dolby Atmos. Samsung e mai bun ca imagine, exceptând DV-ul, dar mai dotat e Philips.