2 săptămâni de zile am butonat la maxim OPPO Find X8 Pro. L-am văzut prin noiembrie și mi-a plăcut ca telefon, am zis că trebuie să îi fac recenzie. Și, iată, 2 luni mai târziu. Bine, am mai avut o tentativă în decembrie, dar n-a fost disponibilitate în nicio direcție.
Așa că l-am luat cu mine în Gran Canaria să văd ce poate. Și poate… fără doar și poate, dar… e tot din grupul BBK. Nu e neapărat ce îmi doresc eu de la poze deși este un telefon foarte, foarte bun.
![](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/poze-oppo-find-x8-500x281.jpg)
Și cred că e bine să citiți materialul ăsta pentru că vorbim despre un telefon ce are la bază hardware diferit. Credeam că se bate cu Oneplus, dar acela merge spre performanță maximă, în timp ce OPPO se duce spre fotografie și… construcție. MediaTek versus Snapdragon.
Telefonul e disponibil aici.
Design
Am primit la teste modelul pe alb, model ce arată foarte OK, e foarte comod de ținut în mână doar că butoanele de pe lateral sunt inversate și mereu aveam tendința de a debloca în loc de a modifica volumul. Plus că sunt așezate un pic cam sus, trebuie să jonglezi un pic.
![spate oppo find x8](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/spate-oppo-find-x8-1200x675.jpg)
Cine a gândit să copieze butonul ăla de făcut poze de la Sony ar trebui să fie dat afară. Eu nu cred că a folosit vreodată telefonul, eu nu cred că a făcut vreo poză cu telefonul ăsta.
E imposibil să faci asta cu setările by default. Întâi am făcut pasul pe care orice om normal l-ar face: am căutat să dezactivez parțial funcția pentru că sensibilitatea era foarte mare, iar eu dădeam zoom fără să îmi dau seama. Mereu eram între focale și era frustrant, apoi am hotărât că nu am nervii necesari pentru asta așa că am dezactivat complet funcția. Și la Sony țin dezactivat, însă nu din aceleași motive. Aici efectiv e inutilizabil.
Cum se descurcă la poze?
E o plăcere să fac poze cu telefoane care știu să facă poze. De multe ori cred că este și vina mea că nu reușesc să fac mai mult deși lumea apreciază materialele mele. Chiar am văzut și că cei de la OPPO mi-au preluat materialele pe conturile lor ceea ce nu poate decât să mă bucure.
![poze oppo find x8](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/poze-oppo-find-x8-1200x675.jpg)
Pe de altă parte, e și vina mea atunci când văd că nu am cele mai bune poze cu telefonul ăsta. Ai posibilitatea să faci aproape tot ce îți dorești cu el, deși… e loc de mai bine.
Da, Hasselblad nu este pe stilul meu de a face poze. Am încercat să iau lumină de la oamenii de pe video și să fac switch între cu HDR și fără HDR. Meh, nu văd diferențe foarte mari între cele două opțiuni, cel puțin la OPPO.
Adică, mă așteptam de la un HDR să îmi echilibreze un pic poza, însă de multe ori vedeam că îmi taie foarte mult din detalii, în special pe shadows. Mă aștept să se întâmple asta la un telefon de buget, nu de la unul cu pretenții, de top.
Dar dacă nu îmi place mie stilul de a procesa imaginea, nu înseamnă că este un telefon prost. Pur și simplu, avem gusturi diferite pentru felul în care poate arăta imaginea. Pe de altă parte, depinde de voi dacă vreți mai mult. Aveți tot felul de posibilități dacă aveți viziunea diferită, mai ales că imaginea poate să fie un pic… neutră și să vă lase vouă spațiu pentru a edita după bunul plac.
Preferințele mele în materie de procesare sunt un pic mai comerciale: Honor îmi place foarte mult, la Huawei am văzut niște poze trăznet pe display-ul de la Huawei P70 Pura, dar nah, știți bine că cel din urmă nu este un model de recomandat celor care nu se descurcă să caute workaround-uri.
Totuși, aș prefera să nu stau să editez foarte mult pe un telefon mobil.
Cum stă treaba cu modulele foto?
Ca specificații avem următoarele:
- wide – 23mm, 50 mpx, LYT-808, 1/1.5″, f/1.6 + OIS
- ultrawide – 15mm, 50 mpx, ISOCELL JN5, 1/2.75″, f/2.0 + AF
- periscop – 73mm, 50 mpx, LYT-600, 1/1.95″, f/2.6 + OIS
- periscop 2 – 135mm, 50 mpx, IMX858, 1/2.51″, f/4.3 + OIS
Te poți duce de la ultrawide la 6X. Ar fi ușor de povestit dacă pentru pozele intermediare nu ar fi calitatea imaginii mai slabă. Dar se observă de pe display-ul telefonului, nu trebuie să mai verifici și pe calculator.
Mai mult, la 6X aș zice că nu trebuie folosit. Pur și simplu, nu are de-a face cu calitatea. Dar focalele principale sunt exact ce trebuie. M-aș opri la maxim 3X. De fapt, e și focala ce îmi place cel mai mult, deși repet… mi-ar plăcea să aibă rezultate mai OK și pe intermediar. Să nu se simtă că intră software-ul în acțiune.
Nici de macro nu sunt foarte mulțumit, deși nu sunt o persoană care să alerge după așa ceva. La 6X și macro imaginea pur și simplu e odioasă.
La celelalte focale telefonul se descurcă onorabil. Îmi place ce reușește să facă, deși mult, foarte mult intervine AI-ul telefonului. Pur și simplu, e total diferit față de ceea ce ai pozat, de ceea ce ai încadrat tu în anumite situații. Corectează anumite distorsiuni pe care tu le-ai dori acolo, așadar ar fi bine să vă jucați cu opțiunile și să vedeți unde doriți să vă încadrați.
Mai mult, are fel de fel de briz briz-uri pentru editare ulterioară împachetate ca „fiind cu AI”.
Trecând de critica de mai sus îmi place cum interpretează apusurile, îmi cum reușește să echilibreze pe alocuri imaginea și e fain că nu te doare capul dacă folosești o focală sau alta. Pur și simplu, toate-s OK. În multe dintre pozele de mai jos nici nu știu când e ultrawide, când e standard sau 3X. Îmi dau seama de 6X pentru că este evident că e calitate mult mai mică, în rest, îmi place!
![apus oppo find x8](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/apus-oppo-find-x8-1200x675.jpg)
![macro oppo frunza](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/macro-oppo-frunza-1200x675.jpg)
![plaja gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/plaja-gran-canaria-1200x675.jpg)
![palmieri gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/palmieri-gran-canaria-1200x675.jpg)
![stanci gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/stanci-gran-canaria-1200x675.jpg)
![interior gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/interior-gran-canaria-1200x675.jpg)
![coasta gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/coasta-gran-canaria-oppo-1200x675.jpg)
![mancare gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/mancare-gran-canaria-oppo-900x675.jpg)
![batrani oppo canta](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/batrani-oppo-canta-1200x675.jpg)
![muzeu gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/muzeu-gran-canaria-oppo-1200x675.jpg)
![oppo noapte centru comercial](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/oppo-noapte-centru-comercial-900x675.jpg)
![oppo apus fain](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/oppo-apus-fain-1200x675.jpg)
![noapte oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/noapte-oppo-1200x675.jpg)
![ploaie gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/ploaie-gran-canaria-1200x675.jpg)
![noapte gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/noapte-gran-canaria-oppo-1200x675.jpg)
![apus oppo gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/apus-oppo-gran-canaria-1200x675.jpg)
![soare gran canaria strazi](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/soare-gran-canaria-strazi-1200x675.jpg)
![apa oppo gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/apa-oppo-gran-canaria-1200x675.jpg)
![coasta faina gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/coasta-faina-gran-canaria-oppo-1200x675.jpg)
![pietonala oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/pietonala-oppo-1200x675.jpg)
![zoom gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/zoom-gran-canaria-1200x675.jpg)
![ultrawide oppo gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/ultrawide-oppo-gran-canaria-1200x675.jpg)
![ultrawide philips](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/ultrawide-philips-1200x675.jpg)
![interior oppo find philips](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/interior-oppo-find-philips-1200x675.jpg)
![parc gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/parc-gran-canaria-1200x675.jpg)
![cladiri coasta gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/cladiri-coasta-gran-canaria-1200x675.jpg)
![ultrawide gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/ultrawide-gran-canaria-oppo-1200x675.jpg)
![viewpoint gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/viewpoint-gran-canaria-oppo-1200x675.jpg)
![apus telefon oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/apus-telefon-oppo-1200x675.jpg)
![plaja gran canaria oppo](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/plaja-gran-canaria-oppo-1200x675.jpg)
![apus cer oppo gran canaria](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/apus-cer-oppo-gran-canaria-1200x675.jpg)
Video
Deși pe foto lucrurile stau foarte bine, din toate punctele de vedere, pe video nu este atât de sus. Aveam pretenții mai multe și se pare că nu sunt îndeplinite. OK, imaginea e stabilă, însă nu este peste așteptări, mai ales că păstrează aceleași minusuri pe umbre.
De multe ori, e ciudat ce face pe video, imaginea nu redă realitatea sub nicio formă și pare că vrea să intre intr-o zonă mai neutră.
Software
Apropo de preluarea de pe Instagram ar trebui să precizez o treabă observată de mine și poate că o văd și cei de la OPPO. Cred că sunt probleme de reprocesare a imaginii. Samsung și Apple se laudă că au rezolvat cu integrarea perfectă cu Instagram. Vedeam cu ochiul liber că imaginea arată mai bine pe ecranul telefonului, în timp ce compresia de pe Instagram strica totul, mai ales pe video. Telefonul înseamnă social media. Degeaba faci tu filmări OK, dacă în momentul în care le urci pe social media sunt mai slabe calitativ.
Sistemul lor de operare este ColorOS. E OKiș, dar diferența între MediaTek și Snapdragon contează, mai ales că nu e chiar atât de optimizat totul ca la Oneplus. Perfect nu este, dar nici rău. Te obișnuiești.
Recent am testat Oneplus 13 și văd că inclusiv acolo avem butonul de DND, avem inclusiv aici butonul ăsta, cred că avem o oarecare corespondență între cele două serii.
Buguri evidente nu am observat, MediaTek se descurcă foarte bine și mi-a plăcut experiența cu el. N-aș strâmba din nas prin simplul fapt că este MediaTek și nu Snapdragon. Sub nicio formă.
Sunt atât de performantele telefoanele din zilele noastre ca hardware încât nu mai contează atât de mult ce procesor este. Bine, e posibil ca un Snapdragon răcit prost să ajungă la nivelul Mediatek-ului care are stabilitate destul de bună.
Ca autonomie vă duceți spre 2 zile de utilizare. Nu aveți un încărcător în cutie, însă 2 zile sunt 2 zile. Da, nu l-am folosit ca telefon principal ca SIM, în schimb a fost principalul telefon cu care am făcut peste 900 de poze în Gran Canaria. Sony încărcam mult mai des decât pe acela.
Ideea este că telefonul este ceea ce trebuie pe partea de fotografie, e OK la construcție și merită.
Revin și cu video, dar și completări.
Am testat OPPO Find X8 Pro
Păreri Pro
- destul de rapid pentru un MediaTek
- autonomie foarte bună (aproape 2 zile)
- camere foto bune, dar cu lipsuri pe HDR
Păreri Contra
- butonul foto e foarte sensibil
- butoanele de volum nu sunt la îndemână
![](https://mariuscucu.ro/wp-content/uploads/2025/02/spate-oppo-apus.jpg)
Ar fi de porc să zic că nu mi-a plăcut telefonul, de la construcție până la camera foto. E un telefon complet, chiar dacă este MediaTek, se mișcă foarte bine, însă nu îl văd ca fiind lider de piață
Pare fain. Oppo încă nu am avut. Samsung deja nu prea îmi mai place.
S-ar putea să nu fie chiar atât de rău nici Samsung. Mi-a plăcut Ultra-ul de anul ăsta.