De mult timp am vrut să zic asta, dar cred că mi-am găsit telefonul mobil. Testez peste 20 de modele de telefoane anual și cred că am ajuns cumva la o saturație. Sigur, aș prefera oricând să zic: băi, parcă mi-ar trebui un Huawei P60 Pro. De fapt și de drept, există unul pentru momentele în care vreau poze ceva mai pretențioase, dar parcă aș vrea unul pe care să-l conectez destul de ușor, rapid, la orice. Plus, am nebuniile mele cu telefon pliabil. Îmi place, îmi este util, am pus tastatura externă și poc l-am făcut gata de scris oriunde, oricum.
Am zis că pasul pe care vreau să îl văd în lumea pliabilelor este următorul: ca un brand să vină să zică: dar nu vreți voi un pliabil? că avem camere de flagship!
Eh, iată-l: e Oneplus Open!
E disponibil aici.
Da, l-am avut cu mine în Albania și am încercat să îi găsesc defecte majore. Nu cred că am reușit să fac asta deși am tot căutat.
Balama
Nu știu dacă pot fi enumerate, dar sistemul de pliere de la Samsung mi se pare cel mai OK de pe piață. Oneplus pare că are același sistem, se aplică aceeași forță, este ceea ce trebuie fără doar și poate! Eu nu mă așteptam să funcționeze atât de bine.
Da, Samsung a trebuit anul ăsta să apropie balamalele pentru că lumea a sărit în cap, Oneplus cumva a zis: hai că le facem și noi apropiate, dar lăsăm o mică bandă. Distanțarea asta dintre ecrane ajută fix la particulele de praf. Vedeți voi, ori de câte ori folosim un ecran lăsăm puncte de grăsime, lăsăm câte o particulă pe praf pe care o vedem sau nu. În timp, telefoanele pliabile colectează și dacă nu ar fi o distanță destul de mare praful ăla al zgâria. N-am înțeles asta în primii ani de pliabile.
Ca display avem unul dintre cele mai luminoase de pe piață: OLED cu Dolby Vision și 120 Hz ce ajunge la 2800 de niți în peak.
Aspect
Îmi place cum se ține în mână, îmi place cum se simte, îmi place că are buton de DND pe lateral, îmi place că este rotunjit la margini, ba chiar și modulul foto foarte, foarte mare. Nu mă deranjează deloc treaba asta.
Mi-ar fi plăcut să fie un pic mai… lung. Să fie o idee mai lunguieț ca să îmi permită să îl țin mai bine în mână.
După cum se vede și în poza de mai jos, pare un pic îngust.
Camera
E aproape ce trebuie. Sigur, mă raportez la Huawei, așa cum ziceam, ei fac cele mai bune camere foto pentru telefoanele mobile și da, Oneplus nu este acolo. Dar nici nu am pretenția să fie cel mai bun de pe piață pentru camera foto. Nici nu au foarte mult loc pentru implementări spectaculoase, dar nici nu cred că omul care își dorește productivitate vrea mai mult.
Vrea o cameră de flaghship, dar nu neapărat cea mai bună. Cred că cu ideea asta ar trebui să plecați la drum dacă vă gândiți la un pliabil. Cel puțin, în momentul de față.
Am zis că este aproape ce trebuie pentru că unghiul larg al camerei ultrawide este un pic cam larg și de foarte multe ori mă trezeam că îmi pozez degetele. Dar ca om care vrea calitate cu siguranță o să folosească mai des camera standard, fără distorsiunile clasice ale ultrawide-ului. Ca performanțe, da, ultrawide-ul este un pic mai slab ca cea standard.
I-am mai găsit și câteva buguri, mai degrabă glitch-uri software ce nu îmi amintesc ca Oneplus să fi făcut asta în trecut pe modelele normale. Sper să vină actualizări și să mai rezolve din ele. Ca de exemplu, am destul de multe poze mișcate și nu înțeleg care ar fi greșeala mea pentru că n-am făcut nimic diferit. Pur și simplu are momente în care nu îngheață imaginea.
Însă, are un HDR plăcut, nu foarte comercial, nu șters, culori echilibrate, repet, e cea mai bună opțiune de pe un pliabil.
Pe timp de noapte sunt ceva aberații cromatice, dar sunt corectabile doar de anumite branduri. Per ansamblu, trebuie să țineți minte că e cameră de flagship, cu stabilizare, cu tot ceea ce trebuie.
Sunet
Mi se pare că s-au dat peste cap să pună un sunet bun, să nu ai vreo problemă, în nicio formă, indiferent cum ai pune. Ai difuzoare peste tot, cât să nu îndrăznești să acoperi toate laturile. Mai rar, de fapt nu îmi amintesc să fi văzut un model care să fie așa. Au fost difuzoare pe o laterală, doar în partea superioară sau inferioară, eh la ăsta ai 4 difuzoare. E fain, fain.
Baterie
Treci ziua cu el. E primul pliabil în care zic direct: rămâi cu baterie după o zi de folosire. Ce-i drept, raportat la experiența din Portugalia, aici în Albania nema 5G, doar 4G+. Oricât de bine ar fi optimizat hardware-ul, 5G-ul consumă mai mult. Așadar, nu are rost o comparație directă.
Cert este că în combinație cu un GPS, în combinație cu o conectare cu un ceas pe bluetooth, cu date mobile, hotspot, lucrurile au fost neașteptat de bune.
Teste sintetice
Scârțăie un pic în teste sintetice, dar 60-65% stabilitate nu este rău deloc. Se încălzește o idee când îl pui la muncă în teste sintetice, dar nimic grav, nimic să deranjeze. Am văzut și punctaj mai mare pentru procesorul ăsta, dar deh, nu pentru tipul ăsta de telefon.
Se încarcă și rapid, are și încărcător în cutie de 67W. Eu am folosit cu succes pe cel de la Huawei de 88W.
Da, cu siguranță ăsta este cel mai bun pliabil pe care l-am testat până acum. Sigur că nu e perfect, dar e perfectibil, sunt pe aproape. Sunt curios să văd statistica, dacă pliabile de la Samsung mai văd pe câte un drum, aș vrea să văd dacă Oneplus reușește să convingă să vândă foarte bine OPPO-ul ăsta. Chiar le-a ieșit.
- telefonul a fost testat și returnat după 3 săptămâni de folosire agenției. L-aș mai fi ținut. N-avem colaborare comercială
Am testat Oneplus Open
Păreri Pro
- nu se încălzește
- cameră performantă
- sunet bun
- balamale OK, deși nu se pliază perfect
Păreri Contra
- imaginile nu sunt chiar sharp, dar tot sunt mai OK decât la alte branduri
- scump
Iolanda a zis
Aoleuuu! era să fac infarct când am văzut prețul. Dar face poze excelente.