Va veni momentul în care îmi voi lua și eu o soluție mobilă pentru a merge în deplasări fără a mai pierde timpul configurând și configurând de fiecare dată. Noroc cu Microsoft care a început să mai sincronizeze lucruri, personalizări și să fie ceva mai bine.
Dar tot trebuie să migrezi un Davinci Resolve, un Capture One când iei un laptop nou. Cel puțin, eu asta fac mai mereu. Testele mele pentru laptopuri sunt la nivel de folosire decentă a programelor de editare. E clar că nu merg pe principiul funcționării ca la un desktop, asta pentru că, nevoile mele sunt relativ diferite față de un om obișnuit. Adică nu e deloc simplu să faci editare video pe un laptop de travel.
Pentru acasă, eu nu simt nevoia de a achiziționa un laptop pentru că nu văd cum aș putea să fiu productiv de pe un laptop. Culmea, am fost mai rapid pe un telefon cu o tastatură pentru că nu am fost distrat de rețelele de socializare.
La IFA am avut un laptop mai subțire, dar materialele nu erau atât de premium. Eh, acum am dat de Lenovo Yoga, un model dus ceva mai mult în direcția de materiale de calitate. Mai mult, are și touchscreen.
Mai exact, e vorba despre modelul ăsta.
Cum am folosit în deplasare Lenovo?
La începutul lui noiembrie eu trebuia să fiu plecat la un eveniment în Belgia, cu plecare din Franța. Efectiv, Black Friday a venit și nu aș fi reușit să fac mare lucru acolo. Bine, am ratat eu câteva experiențe, dar le voi povesti mai târziu din prisma celor care au fost pe acolo.
Cred că rețeta succesului pentru un laptop de travel ar fi să fie slim și să aibă placă video dedicată. Evident că, dacă e slim, ideea de răcire bună nu există, ci mai degrabă trebuia una pasivă. Din păcate, la modelul acesta nu avem așa ceva, doar placă video integrată.
Am cerut în teste un laptop de la Lenovo și mi s-a oferit un laptop de gaming. Nu, nu, nu car eu așa ceva în spate, mergem pe ceva slim și anume: Lenovo Yoga 7 Carbon de 13′.
Editare video în Davinci Resolve
Nu aș putea spune că este cea mai bună experiență să poți să editezi în Davinci Resolve pe un ecran mic. Să faci trecerea de la 2 monitoare de 32′ și 34′ la 13′ te va face să editezi mai mult de bază, nu să faci editări complexe.
Și da, poate că unii aleg să facă asta de pe telefon, eu nu sunt acolo, prefer întotdeauna un display mai mare, atunci când se poate. Mai ales, dacă fac editări complexe nu mă duc spre programe pe care nu le cunosc, prefer să editez cu ceea ce știu eu, în cel mai scurt timp posibil.
Se poate edita decent, în limitele pe care le ai cu o placă video integrată. Laptopul se încălzește un pic în partea de sus în timpul exportului, dar nu agresiv.
Editare foto în Lightroom
Știți incidentul cu Sony A7IV ar fi fost interesant de văzut cum se comportă cu 33 megapixeli și cu codecurile de la Sony. Totuși, bruturile de pe Fuji XT2, odată ce au fost importate complet în Lightroom au funcționat impecabil. De ce Lightroom și nu Capture One? Ar trebui să întrebăm fotograful de serviciu din Belgia: cumnatul folosește mai mult Lightroom Clasic.
Display
Pentru că am pus în balanță treburi de editare eu zic că e imperios necesar să vorbim și de display. Display-ul este de 13.3′ și are rezoluție 2.5k cu 90 Hz. Trebuie să știți că acesta fiind cu touchcreen, nu este cel mai bun pentru editare, asta pentru că dacă ești pretențios și nu poți trăi cu amprentele de grăsime. Mie unul nu îmi place asta. Cumnatul, în schimb, a fost încântat de idee, chiar dacă a avut și mouse în deplasare. Așadar, ține de gusturi.
Cât despre culori încă nu am văzut un touchscreen care să fie wow strict pentru editare. Dar el nu este marketat ca fiind unul de editare, ci noi am tras de el în direcția asta. Pentru utilizarea obișnuită laptopul își face treaba foarte bine, ba chiar are unghiuri de vizualizare bune pentru categoria aceasta de preț.
Construcție
Vechea problemă a laptopurilor mici este cea a faptului că nu poți să îl deschizi cu o mână. Cu greu îl extinzi și pe acesta. Laptopul este foarte bine construit, ba chiar poți să îl duci la 180 de grade dacă te superi.
Baterie
Încărcătorul este mic, de travel. Nu este chiar foarte rapid, este de doar 65W. Am avut încărcătoare de telefon mai rapide, chiar de la ei, de la Motorola. Tehnologie au, trebuie doar să o folosească. Bateria se încarcă în 2 ore și jumătate. Mi-ar fi plăcut să vorbesc de încărcare rapidă.
Layout
Cursa tastelor este scurtă și se simt foarte bine la mână. M-am adaptat repede la ele și nu am foarte multe erori când tastez. Nu sunt eu convins de ideea pentru care au ales să te pună să apeși tastele F1-F12 în combinație cu FN, dar probabil că știu ei ceva. La fel, fiind laptop de diagonale mici nu trebuie să avem pretenții pentru tastele numerice.
Layout-ul săgeților este deja clasic pentru diagonala aceasta, efectiv mai mult de atât nu aveau ce face. Touchpad-ul este OK, deși l-am folosit foarte, foarte rar, mai ales dacă am mouse și touchscreen, touchpad-ul efectiv e inutil. Dar pentru 2-3 gesturi să zicem că este util.
Conectori
Totul este super minimalist și nu există decât 2 conectori. Practic, de aici vezi că este laptop pentru deplasări. Sunt 2 conectori, unul pe care să îl folosești pentru încărcare, unul probabil pentru dongle-ul de la mouse. Eu, cel puțin, așa l-am folosit. Partea mai puțin frumoasă este că încă nu am suficiente dispozitive cu USB Type C. Pentru asta există un adaptor micuț, de la ei, pe care evident că l-am lăsat acasă.
Dar are tot ce ți-ai putea dori de la un adaptor: un HDMI, un VGA, un port USB clasic, ba chiar și un port audio pentru căști. Vine la pachet, totul este să nu îl uiți acasă.
Performanțe
Mă credeți că nu m-a interesat atât de mult ce configurație are, ci dacă reușesc să îmi fac treaba cu el? Configurația lui are un SSD pe nVME 4.0, de la Samsung, 16 GB de RAM, procesor Intel de a 12 a generație, cu placă video integrată.
Software
Laptopul a venit cu antivirus de la McAffe, iar lângă avem și personalizările Lenovo împachetate într-un software: Lenovo Vantaje. Sunt fel de fel de opțiuni ce te ajută să te descurci mai ușor. Eu am folosit actualizarea de drivere, dar ai opțiuni pentru personalizarea tastaturii, pentru baterie, cameră și multe altele. Mai mult, există și un asistent de voce ce ar trebui să îți facă viața mai ușoară: Lenovo Voice. Eu sunt mai bătrân și parcă nu m-a prins fenomenul. Poate rar să dau comenzi unui televizor când vreau să tastez ceva specific, dar în schimb dacă am un laptop la îndemână prefer să folosesc degetele.
E o jucărie foarte mișto pentru cei care nu se duc mai departe cu editarea video, mă refer la lucrurile ceva mai profesionale, cu codecuri specifice. Bine, e funcțional, dar s-ar putea să vrei o fluență mai mare. În rest, pentru marea majoritate a task-urilor fiecăruia se descurcă foarte bine.
Recenzie Lenovo Yoga 7 Carbon
Păreri Pro
- se încarcă cu USB Type C
- încărcătorul este mic
- laptopul este subțire
- sunet decent
- touchscreen responsiv
Păreri Contra
- ar fi bună o încărcare ceva mai rapidă
- mă disperă ideea de a avea adaptor după mine
Au reușit să facă lucruri premium cei de la Lenovo, într-o carcasă relativ mică. Este o soluție foarte tare pentru travel, cu autonomie OK, dar i-ar trebui o încărcare ceva mai rapidă, nu doar 65W.
Iulian a zis
Am cumpărat un HP cu SSD și 8GB RAM de care sunt mulțumit. L-am prins la un preț super. 1150 cu aproximație, acum e 1500 pe eMAG. Pentru ce fac eu îmi ajunge configurația.
dam167 a zis
Nu știu dacă de multe ori e vorba de productivitate în valori absolute când vine vorba de PC-uri, sau contează mai mult cum te obișnuiești. Eu la birou am 2 monitoare de 23 cred (foarte proaste) și un desktop, iar când trebuie să fac fix aceleași chestii pe un laptop de 16 mi se pare că mă chinui, deși diferența de productivitate nu mi se pare așa mare, cel puțin pe intervale scurte de zile/săptămâni. Probabil că aș putea folosi exclusiv un laptop cu posibilitatea de a-l lega la un monitor din când în când.
La tine diferența de setup e foarte mare și cumva înțeleg că tinzi spre ultrabook. Ar fi altceva un ecran de 15 sau 16, dar față de 30+ cât folosești tu în mod curent tot prea mare ar fi diferența. Cred totuși că la ultrabook-uri trebuie să țină bateria, că degeaba e portabil dacă trebuie să-l încarci după 4-5 ore.
Marius Cucu a zis
Da, dar nu s-a descoperit un nou Apple ca să îți închidă toate task-urile din background și să aibă autonomie foarte OK pe tot ce înseamnă programe native. Textul a fost scris de mine, experiența e a cumnatului care are setup cu un singur monitor de 32′, dacă nu mă înșel. Tot foto.
Cât despre productivitate, da, mi-am dat seama că poți să fii mai focusat pe lucruri dacă îți setezi că faci doar lucrul ăla. Bine, strict ca focus. În schimb, la treburile creative, cum e editarea foto sau cum e editarea video… ai mult timp mort la import, la render, la preview-uri, e util să ai alt 2 lea monitor. Bine, eu cred că aș putea să mă obișnuiesc cu un Autohotkey setat OK pentru asta. Are ceva opțiuni să faci foldere, să faci fel de fel de automatizări ce nu te-ar mai scoate din focus.
Ce e bine că producătorii au înțeles nevoia și încep să vină cu soluții dedicate pentru creatori de conținut.
Dar da, e compromis, dar uite că îți faci treaba, culorile sunt decente, revin azi și cu graficul pentru culori, cu pozele cu amprente din lateral, ca să se înțeleagă ce înseamnă touchscreen pe un laptop. E mișto treaba până la un moment dat.
Adrian Bolocan a zis
Simt tot mai mult nevoia de a nu căra laptopul de „gaming” pe care îl am, tot de la Lenovo. Ceva model Legion. Îl iau cu mine la birou, acasă dar și la țară. În plus, acum folosesc dita` rucsacul la el, că mai car și mâncare după mine și parcă a devenit obositor. Nu neg că mi-ar plăcea un model cu cât mai multă portabilitate, special pentru deplasări, chiar dacă eu nu călătoresc ca tine. În plus, la modelul meu nu mai ține bateria, așa că deplasările departe de priză sunt imposibile.
Marius Cucu a zis
Față de Legion-urile vechi, cele noi au evoluat foarte mult, inclusiv cele de gaming. Știu că a cumpărat un amic unul de seria 6 sau 8 și e net inferior față de cum sunt cele de acum, de la generația a 12 sau 13 de la Intel. Poate prin decembrie pun mâna și pe un model d-ăla că tot nu se anunță nicio plecare.
Pentru treburi prin țară, stânga dreapta, e Ok să mergi cu un laptop normal, clasic, dar dacă vrei să nu îl simți, ultrabook. Asta dacă faci ceva mai mult decât un Word pe laptop.
vasile a zis
Ceva teste cu un model de santier, sunt abonat?! 😀
Buna poza de final!
Marius Cucu a zis
E făcută cu telefonul, de ce mă întrebi? Parcă un Note mai vechi.
Ioan Dan GRIGORAS a zis
Am cumparat acum o luna de la eMAG la o super-promotie Laptop ASUS Vivobook Pro 15 OLED M3500QC cu procesor AMD Ryzen™ 9 5900HX, 15.6″, Full HD, 16GB, 512GB SSD, NVIDIA® GeForce® RTX™ 3050, No OS, Cool Silver, dar recunosc ca modelul prezentat de Dvs. m-a cam pus pe ganduri.
In privinta ASUS AMD Ryzen 9 este pe departe cel mai bun calculator (laptop/desktop) pe care l-am avut. A preluat stafeta de la un DELL Vostro i7 model 2012, cumparat de la eMAG in „open box” la un pret super-promotional, care nu s-a defectat niciodata si merge inca fantastic. Peste alti 10 ani sper sa trec la un INTEL Xeon. Acesta abia cumparat a fost cea mai buna optiune, atat tehnica, cat si financiara. Am pus ochii initial pe DELL G15 5511, Intel Core i7-11800H pana la 4.6GHz, 15.6″ Full HD, 16GB, SSD 512GB, NVIDIA GeForce RTX 3050 4GB, pe alt site, aproximativ la acelasi pret, dar cum nu a beneficiat de nici o reducere, am renuntat si am gasit aceasta ocazie extraordinara la eMAG. Mai am si alte calculatoare: 2 buc. DELL Vostro 2Duo, model 2009, dintre care la unul a cedat in timp placa integrata video si am fost nevoit sa o repar (exemplar) in Texas, Intel Pentium 4 model 2006, AMD 64 Athlon 3000+ model 2005, ambele Powered by ASUS, TOSHIBA Tecra Intel Pentium M model 2004, fiind primul articol cumparat de la eMAG (30.12.2004), a fost si cel mai scump si la care functioneaza impecabil pana si acumulatorul (!). Cu desktopurile Intel Pentium 4/AMD Athlon am avut destule probleme in timp si a trebuit sa fac unele inlocuiri sau reparatii: placa de baza, placa video dedicata, HDD, sursa, ventilator racire, monitor SAMSUNG, mouse LOGITECH, MICROSOFT, HAMA etc.
Am avut si mai multe calculatoare si am reusit sa vand unele la un pret modic. Nu am prins niciodata rand la programul „rabla”. In prezent am realizat 2 retele de calculatoare wireless+wired, cu ce nu am reusit sa vand. In trecut am avut o retea full wired cu distribuitor retea interna calculatoare Allied Telesyn.
Noul laptop se comporta exceptional. Nu accesez jocuri niciodata, asa ca nu ma deranjeaza refresh rate de numai 60Hz. Nu ma deranjeaza nici lipsa placii de retea cu mufa RJ45.
Intre timp cele 2 laptopuri DELL Vostro 1510 Intel Core 2Duo se restarteaza (si apare o fractiune de secunda un text alb pe fond albastru) imediat ce deschid un mesaj E-mail pe Yahoo Mail, cu browser Firefox Mozilla. Pentru gmail in aceleasi conditii, nu se intampla nimic rau, iar mesajele E-mail se deschid fara probleme.
Cu browser Google Chrome nu se mai restarteaza, dar la accesare E-mail, imi da eroare de Date and Time (nu recunoaste data si timpul real). Nu-i convine nici varianta de Google Chrome, iar alta nu vrea sa descarce.
CONCLUZIE: software WINDOWS XP SP3 probabil depasit.
Nelamurire: de ce TOSHIBA Tecra A2 Intel Pentium M model 2004 functioneaza fara probleme, cu exceptia vitezei lente de accesare bineinteles, iar cele 2 DELL Vostro model 2009 au probleme? Sistemul de operare este tot WINDOWS XP SP3, browser fiind tot Firefox Mozilla.
O sa incerc sa dau cele 2 laptopuri buclucase la programul rabla pentru electrocasnice AFM 2022, daca mi se accepta, desi nu prea cred.
Marius Cucu a zis
Probabil construcția acestora sau poate chiar driverele ce nu mai sunt actualizate.
Ioan Dan GRIGORAS a zis
Multumesc mult.
Se pare totusi ca la AFM nu se primesc laptopuri vechi la schimb cu altele noi, ci doar desktopuri (unitate centrala si monitor). Am contactat AFM si mi s-a raspuns ca totusi vanzatorul este in masura sa aprecieze daca un laptop vechi predat poate fi considerat ca este format din unitate centrala si monitor.
Am contactat eMAG, ALTEX si FLANCO sa intreb daca se pot preda totusi cele 2 laptopuri DELL (unul al meu, iar celalalt al sotiei), pentru achizitia a altor 2 laptopuri noi.
Iolanda a zis
Eu am făcut cunoștință cu brandul Lenovo în 2010, când i-am luat cadou soțului meu pentru deplasări un notebook de 10 inch. De atunci am tot luat alenovo. Eu sunt la al treilea laptop pe care am pus SSD și în locul în care ar fi trebuit să fie CD-ul, am pus hardul vechi. Este un i3, dar pentru ce îmi trebuie mie este ok. Îl am din 2018 și sunt mulțumită.
alexje a zis
Fain laptopul. Al meu Lenovo Ideapad Z710 luat in 2014 inca merge blana. I-am pus display mat si SSD. Ma uitam zilele astea de alt laptop, de 17inch, ceva puternic, dar inca nu sunt pregatit sa cheltuiesc banii.
Marius Cucu a zis
Nvme 4.0 și Intel Gen 12 rulează fain. Abia aștept să văd cum se comportă generația următoare. Urmează și ea. 🙂
ionică a zis
“Nu poti sa il deschizi cu o mana” ?
Normal bă, că doar nu e Apple.
Marius Cucu a zis
Și LG-ul se poate deschide cu o mână.
Cristian Nicolau a zis
Poate ar fi mers 32G mai aveai sloturi?