Am plecat, pentru prima dată, fără portofel în Italia

Cu multe lucruri sunt dezorganizat, dar nu și cu actele. De cele mai multe ori foarte atent cu treburile astea: nu am pierdut niciodată un act sau chiar să mi se fure.

Însă, de fiecare dată, zic eu, am avut grijă de treaba asta. Mi-am făcut câteva obieceiuri:

• întotdeauna las portofelul în buzunarul stâng
• întotdeauna telefonul este în dreptul
• întotdeauna țin separat banii: o parte în portofel, o parte în buzunarul rucsacului, care stă pe interior, pe spate. Tot acolo am și pașaportul

De când plec des nici nu se întâmplă să mai fac alte modificări la setup, știu că unul este într-o parte, altul în cealaltă.

Portofelul e chiar unul fancy, e variantă cu puțin cash, așa că nu încap decât câteva hârtii.

Ce să vezi, am avut zbor de dimineață, asta a însemnat să mă trezesc la 3 dimineața. Ce să vezi din nou, la 3 dimineața când am verificat: pauză portofel. Bagă-te și răscolește toată casa în timp ce îți faci bagajul. Da, știu că nu am mare lucru de făcut și le las mereu înainte de plecare. Oricum, 3-4 tricouri și 2 perechi de pantaloni se pun imediat, mai greu este cu sculele la care să renunț: iau in obiectiv, iau pe altul, iau și sunet, nu iau sunet, ce căști iau, etc.

Nimic. Nu era nimic.

Și, de principiu, știu exact ce fac cu ele, dar tot nu îmi venea să cred. Am căutat vreo oră și până la urmă am apelat la rezervă: luat niște bani cash din rezervă și am zis că merg cu NFC-ul. Vă dați seama dacă aveam vreun Huawei, să stau să configurez la el 2 zile înainte de prima plată?! Noroc că am avut telefon configurat și nu am avut nevoie de nimic extra. Adică la unele aplicații sunt nevoit să mut cheița de pe un telefon pe altul. Acum eram ready to go.

Mi-am făcut o poză la pașaport pe telefon pentru un backup de orice, iar apoi am luat ce s-a putut cu mine. A fost o dimineață perfectă în rest: a început să plouă fix înainte să pun piciorul pe Otopeni, dar a fost ploaie d-aia torențială, nu s-a jucat.

În prima fază, cu atenția la a mă îmbrăca am ratat coborârea spre aeroport, sunt pod la Miniprix, noroc că șoferul mi-a dat voie să cobor după. Timp era, problema era ploaia. M-ar fi făcut praf pentru încă 500 de metri.

Eh, mai tare a fost că jumătatea aia de stație cât mai e de mers a oprit un alt șofer de autobuz, din neant. Pur și simplu și-a dat seama că vreau să merg spre aeroport și ar fi fost urât să stau ud până în Veneția.

Dacă vezi articolul ăsta vreodată, mersi încă o dată. Ai fost om, gratuit!

Scriu finalul ăsta ca să vă zic că experiența Italia strict cu portofelul a fost de bun augur. Adică m-am descurcat oriunde, absolut peste tot am plătit cu cardul, inclusiv pe insule, la mama naibii. Pandemia a făcut minuni în Italia, cred că și cei de la gondolă ar fi avut POS. Mai rămân cerșetorii, deși am văzut inclusiv cântăcioși de stradă cu POS. Trebuie să se adapteze și ei.

Trebuie să îmi iau și un ceas care să suporte plățile, unul pe care să îl încarc în câteva zile și să nu îmi lase urme, iar cât de curând backup-ul fizic va fi tot mai mic. Încă sunt din generația care s-a născut cu cash-ul, dar prefer să fac să se miște backup-ul ăla și să las un maxim de 1k euro atârnat prin câteva locuri.

Dar da, backup și în viața reală, nu doar pe blog. Acum vă povesteam cum n-am plecat din țară pentru că am pierdut portofelul, nu că am rezolvat cu backup.