Hai că am fost și în Istanbul! Încercăm să dăm câteva sfaturi proaspete din vacanța din Turcia din care tocmai ne-am întors.
Ideea cu Istanbul era să mergem în partea asiatică pentru că aveam puține zile de stat acolo. Au fost 5 zile, din care putem scădea transferul de 2 ore de la aeroport sau aproape 4 ore la întoarcere. Au fost cele mai lungi perioade de transfer ale mele, de când călătoresc: 3 mijloace de transport diferite. A fost extrem de simplu la dus, dar la întoarcere spre aeroport a fost horror. Sigur, puteam să alegem varianta: transfer de la aeroport cu 30 de euro. Dar nu mai aveam ce povesti p-aici.
Am plecat cu câteva idei în Turcia: vom merge fără internet și ne vom documenta la fața locului. Eh, Digi a zis: ce bă, Turcia? Luați net mai ieftin decât în Uniunea Europeană. Undeva la 1 euro pe giga. De atunci relaxarea a început.
La fața locului ajunși, informațiile pe care le-am avut anterior nu se pupau cu realitatea. A fost frig și dacă nu era frig, era haos cu vântul(atunci când venea). Noi nici măcar cu geci de iarnă n-am fost, oamenii umblau cu geci de vânt p-acolo. Pregătiți! Bine erau și gleznuțe goale. N-a fost cazul la mine! Măcar cu șosetele am salvat situația.
Oricum, pentru ce idei aveam eu pentru Istanbul, clar n-a fost vremea potrivită. Pe de altă parte, am prins un apus și răsărit după o ploaie încât nu știu dacă reușeam să fac ceva de genul cu altă ocazie.
- Citește și: Testele PCR sunt făcute degeaba în Turcia
Am aterizat seara pe aeroportul vechi din Istanbul (SAW-Sabiha Gökçen) pentru că am zburat cu Pegasus Airlines și Google Maps zicea ceva de un autobuz E-11. L-am luat și am plătit la șofer vreo 40 de lire turcești. (bani schimbați din țară) Cumva, a fost șpaga lui și ăsta a fost semnul că ne-o luăm la întoarcere.
Transferul de la aeroport spre cazare
De la autobuz am mers spre metrou. Am luat cartele cu 3 călătorii ce costau undeva la alte 23 de lire de la tonomate la care se plătește numai cash și maxim 30 de lire. Am reușit să rezolvăm la dus frumos. La întoarcere am uitat de treaba asta și era 5 dimineața. Ia și găsește să schimbi 200 de lire dimineața, asta în condițiile în care toți verificau banii de 200 de lire ca nu cumva să fie falși.
Apoi am dat-o cu trenul care traversează de pe-o parte pe alta a Istanbulului, altă cartelă, altă distracție. Tot 23 de lire, dar doar pentru o călătorie.
Transferul spre aeroport din Sultanahmet Fatih
Eh, noi în toate zilele acestea nu am mers decât cu metroul. Evident, metrou la care nu ai nevoie de cardul de Istanbul sau de codul HES. Nu te lovești de probleme, nu ai probleme, așa cum veți vedea mai jos.
Eh, noi aveam avion undeva la 10 dimineața și-am fost inspirați să plecăm undeva la 6 de la cazare. Am zis că 4 ore sunt suficiente pentru un transfer de 2 ore pe care, teoretic, l-am mai făcut la dus.
Dacă o gură de metrou o găsești simplu, o stație de autobuz… e indicată mai prost pe Google Maps. Cu harta în mână am stat și-am căutat stația de autobuz de ne-a venit rău. Culmea, aceasta era fix pe strada principală ce ducea spre autostradă. Dar nouă nu ne ieșea combinația, iar dis de dimineață, pe întuneric, nu prea poți să te orientezi așa cum trebuie.
Găsim, într-un final, stația și așteptăm E11, autobuz care vine din 20 în 20 de minute. Noi am vrut, ca la dus, să plătim direct la șofer. Nu, nu, dați-vă jos și ne-a arătat ușa. Ce să înțelegi din turca lui, ce să înțeleagă din engleza mea. Mergem frumos la tonomat să luăm un Istanbul Card. Învățăm să-l folosim pe moment, mai adăugăm tot cash-ul pe care îl aveam rămas pentru călătorie. Ne urcăm în următorul autobuz, turcul: HES, HES. Marele noroc a fost că am dat de niște tineri care mergeau în Franța și știau engleză. Într-un final am plătit cu cardurile lor, nu cu pass-ul de Istanbul pe care tocmai îl luasem. Au încercat ei să activeze cardul de Istanbul, evident că n-a mers să trimit sau să primesc SMS-uri în Turcia, cu număr de România.
Fix același lucru l-am pățit și cu aplicația Istanbul Travel. Dar deh, probabil am fi rezolvat cu ea la hotel, dacă aș fi avut nevoie de ea pe partea asiatică.
Activități. Obiective turistice pe care am reușit să le bifăm
Ne-am rezumat foarte mult la moschee, faleză și cârciumi. Am încercat toate tâmpeniile posibile și imposibile. Culmea, în penultima zi am nimerit într-un fel de autoservire. Pe lângă toate cele pe care le-am prins la preț de turist, mâncarea de acolo a fost cea mai bună încercată și cred că totul n-a costat mai mult de 100 de lire, pentru 2 persoane.
Hagia Sofia
Per ansamblu, nu aș ști ce am mâncat sau ce să recomand specific. Parcă am mâncat un Testi Kebab, destul de picant pentru gustul meu. Cu cât era mai bine împachetat în poză, cu atât tentația era mai mare. Dar nu aș zice că tot ce mâncam a fost pe placul meu. Oricum, ca o comparație, am nimerit mult mai OK mâncarea decât cea de acum 4 ani.
Cumva, la cât de divers este totul în Istanbul, la cât de mișto încearcă turcul să-ți vândă ceva, probabil că nu mi-ar fi suficiente 2 săptămâni să văd întregul Istanbul. Să pozez, eventual la pas, nicio șansă. Distanțele sunt foarte mari, dar e un oraș instagramabil, cu contraste wow! Iar la apus e wow în zona podurilor!
Bazar
Am fost în mai multe zone și ne-am jucat cu negocierea. Dacă prima dată am luat mare scam, în 2017, acum știam mai mult cum merge negocierea, mai ales la haine. Așa că am mers mult mai apăsat la turc, de data asta și-au fost prețuri destul de bune. Bine, am fost făcut și gypsy, la un moment dat, că am mers prea jos cu negocierea.
Mă bucur că, deși cu mașina probabil ieșeam diferit, nu am ales să mergem în Istanbul cu mașina. E haos general, dintr-o parte în alta, ei între ei se înțeleg, eu deși nu mă consider un șofer slab, nu mi-aș bate capul cu stresul.
Tur Hop on Hop off
Nu sunt fanul tururilor de genul, dar cumva n-am avut încotro. Măcar a fost cald. Sau a fost mai cald când nu treceam pe poduri. Că am ales să mergem sus la fiecare autobuz de genul.
Costul acestuia a fost 50 de dolari de persoană. Din punctul meu de vedere, pentru costurile de acolo, pentru un tur de genul raportat la cât de ieftină este Turcia, eu aș recomanda să negociați bine. Flexibilitatea este bună, dar costul per ansamblu este mare.
Bine, ai și un fel de gustare în autobuz, dar cred că ți-o împachetează cumva, ca să poată să îți vândă mai scump. Gustarea aia înseamnă o apă, ceva covrigei și o prăjitură.
Pe de altă parte, a fost de bun augur să vedem că poți avea și 5 benzi pe sens și tot nu sunt suficiente, tot te blochezi în trafic.
Plimbare cu barca
A fost o super experiență, dar nu impresionantă. Am fugit de ninsoare în ziua aia, am negociat cât am putut de mult și-am reușit să scoatem la 5 euro în bazar, de persoană. De la „20 de euro”. Am văzut afiș mai târziu cu 5 euro croaziera, tot de 2 ore. Nu știu dacă erau aceleași condiții sau dacă era aceeași firmă, cert e că prețul era identic.
Sunt fanul plimbărilor pe apă, chiar mă gândeam că am fost mai peste tot pe apă, mai puțin în Amsterdam și Bristol. Bine, în Bristol am stat mai puțin de 2 zile, era greu să cuprind chiar tot. La fel și în Gdansk, cu precizarea că acolo n-am găsit de unde să luăm, nu că n-am fi avut în plan.
Evident, pe barcă turcul îți ambalează să-ți vândă de mâncare, să îți vândă un batic, să îți facă o fotografie: „but you have camera, oki, oki”. Știe cu upselling și pe barcă.
Am plecat pe ninsoare cu barca ne-am întors pe un apus foarte mișto, așa cum am mai avut în Grecia sau chiar în Turcia, în Kusadasi.
Plimbare pe poduri
Probabil că le-aș fi ignorat dacă nu ne-a oprit barca în altă parte decât cea din care am plecat. Tot atunci am prins apusul acela foarte tare și ne-am întors și pe seară. N-am avut aparatul cu mine, dar ar fi mers niște poze cu expunere lungă cu luminițele de pe pod. Incredibil ce-au făcut turcii acolo.
Cred că senzația e și mai mișto pentru cei care sunt pasionați de pescuit. Părea a fi un fel de maraton de pescuit acolo, care mai de care prindea pește la ora aia.
Cazare
Nu m-am gândit să pozez p-acolo, dar am stat la Florina Hotel, un hotel la 7-8 minute de mers pe jos de la stația Marmaray, Fatih. Au poze pe booking ce sunt relativ reale. Am avut și mic dejun inclus, dar cred că a ajutat faptul că sunt level 3 la Booking. Pentru 4 nopți am plătit în jur de 800 de lei, la jumătate decât am plătit pe 3 nopți în perioada revelionului, în România! Cu mâncarea și băutura de acasă.
Micul dejun a fost relativ decent, un bufet suedez nu chiar divers, dar probabil și pentru că era un fel de extrasezon. Am avut și o zi de avarie de apă și-a fost romantic. Bine, turcul ne-a arătat sistemul de notificări ce se actualiza constant de la primărie, cu lucrările din zonă.
WiFi decent, recepție 24/7, s-au oferit chiar să ne pună în legătură cu cineva să facem testele Covid, dar am rezolvat singuri, între timp.
Costuri?
Nu țin o evidență clară la tot ceea ce cheltuiesc, dar de data asta a ținut cineva o evidență, pe hârtie. E oarecum irelevant să vă zic costul total, dar sigur este mai puțin decât am plătit de revelion, în țară.
Cert este că poți mânca de la 20 de lei în sus până la fițe. Cel mai mult am dat în jur de 500 de lire turcești pe-o masă în 2, adică undeva la 200 de lei. Am întrebat la „contabilitate” și am înțeles că ar fi fost costurile totale de 3000 de lei pentru 2 persoane.
Viitoarea destinație din Turcia: Cappadocia. Vedem și când!
E bine pus la punct. Ne-a fost nouă greu să ne dăm seama de stații când eram presați de timp, în rest totul vine la timp și este bine marcat și direcționat, dacă vreți. În plus, e sincronizat cu Google Maps, totul este așa cum trebuie.
Cred că ieși ieftin atât timp cât ai parcare la hotel și să o blochezi acolo, în rest, eu nu m-aș aventura să stau în trafic. Metrou, tramvai, autobuz, au rețea foarte bună și ieftină, nu are sens să vă bateți capul.
Cu ce bani ai la tine. În bazar poți plăti cu lire, cu dolari, cu euro, cu aproape orice. În principiu, îți vor cere comisionul banii dacă plătiți cu cardul, dar puteți să negociați și treaba asta. Revolut este sfânt și acolo, ca în multe alte țări. Ar fi bine să aveți mai mult cash, dacă ajungeți pe partea asiatică, pe cea europeană e totul mai dezvoltat.
ice4you a zis
Daca mai intarziai un pic, ne povesteai cum te’ai distrat cu pinguinii. 😀
Marius Cucu a zis
Nici nu știam că există Istanbul Aquarium. Mi-a ajuns ăla din Barcelona. Prea mult zgomot de copii. 😀
ice4you a zis
A, tu nu te uiti la stiri ca sa prinzi troll’ul …da o geana la stirile cu furtuna de zapada din Instambul si te prinzi! :)))
Marius Cucu a zis
Păi am prins zăpadă acolo. Dar era ciudat, apărea și dispărea. Abia am reușit să fac un story cu ceva zăpadă și până am publicat a dispărut. În rest, vânt, mult! Prea mult!
Într-o dimineață s-a văzut de pe geam ceva, dar până am mâncat… a dispărut și de pe străzi. Oricum, ciudată vremea, când cald, când frig, când…
Vasi a zis
Asta pare mai mult o aventură decât o mini-vacanță. Și de ce ai ales sezonul ăsta, e prea cald vara ? Cu ocazia asta aud pentru prima dată că există partea asiatică și cea europeană ? Să înțeleg că pe partea europeană îi găseai pe cei cu gleznuțele goale iar pe partea asiatică pe cei mai tradiționaliști și conservatori ?
Marius Cucu a zis
Vara e foarte cald. Am vrut ceva în ianuarie sperând că e mai cald. Mi-a rămas în cap că un amic a zis acum ceva timp că a făcut revelionul în tricou la ei. Când am verificat eu vremea apărea că sunt până la 15 grade. Au fost până la 5 într-un final. Și degeaba au fost pe plus că vântul te rupea!
O să mai merg, probabil toamna sau poate primăvara, să iau la pas totul. E de pozat mult p-acolo. Acum am sub 1500 de poze, în condițiile în care în 4-5 zile eu umpleam cardurile.
Costin a zis
Ai nimerit in tara lui bacsis & ciubuc… ca sa-ti amintesti c-am stat sute de ani sub turci.
Marius Cucu a zis
N-am nimerit, m-am dus cu direcție.
billy a zis
Foarte reusite pozele. Pana la urma se viziteaza Sf. Sofia, sau erau poze din alta moschee?
Marius Cucu a zis
Sincer, trebuie să mă uit, cred că am luat 10 moschee la rând, pur și simplu ne adăposteam p-acolo. Nu mi-a mai trebuit să stau să mă informez, iar ce-am ascultat din Hip Hop a fost în spaniolă, am vrut să mai prind una alta, dar mai mult n-am înțeles. 😀
Nu am văzut pic de restricții, chiar și la cele care se renovau.
Andrei a zis
Ca om care a fost de 2 ori cu mașina, eu zic că merită daca nu prinzi aglomerat la vama și dacă îți calculezi sosirea cat sa nu prinzi trafic la intrarea in Istanbul.
Combustibilul e mult mai ieftin la ei, iar în 7-8 ore ești acolo. Cat despre trafic, poate părea haotic, dar în realitate nu e deloc diferit de DN1 vineri sau duminică
Marius Cucu a zis
In oraș? ? În afara Istanbulului e foarte OK, am condus și eu vreo 4000-5000 km, în interior e cam ciudat, mai ales că ei folosesc claxonul, nu semnalul.
Andrei a zis
In Istanbul + Izmir (care mi s-a parut mai rau).
Marius Cucu a zis
În Izmir am fost cu mașina. Acolo mi s-a părut mai suportabil.
Andrei a zis
Poate conteaza si faptul ca am invatat sa conduc in Bucuresti
Marius Cucu a zis
Eu încă zic că e diferit față de București. Mai rău un pic. 😀
Iulian a zis
Felicitări pentru vizită și sper că ți-a priit concediul! Din câte ai scris și văzând pozele cred că a meritat să mergi acolo!
Adrian Bolocan a zis
Dacă n-ai adus condimente pt giveaway, degeaba.
Violeta a zis
Turcia e spectaculoasa. Recomand Cappadocia vara. Dar obligatoriu cu un tur cu ghid, altfel se rateaza foarte multe obiective importante care chiar merita vazute. Eu am fost in august, e perfect. Mai ales la tura cu balonul, cand oricum se pleaca la 3 sau la 5 dimineata si e foarte racoare. Sunt si 32-33 de grade ziua, dar suportabile.
In ianuarie februarie intotdeauna e foarte frig in Istanbul. In schimb, eu in noiembrie am fost doar cu pulovere pe mine, nu cu geaca. E frig pentru ca si daca nu e zapada in Istanbul, e in partea de jos, Anatolya, Cappadocia, si curentii sunt purtati de mare si se resimte frigul inclusiv peste Istanbul.
Apropo de codul HES e important peste tot. In partea asiatica nu prea pentru ca nu prea “zace” istorie acolo. Insa inclusiv la urcarea in balon in vara, a trebuit sa completam codul pe un tabel, urmand ca ei sa il verifice. Daca sunt grupuri mai mari, e de ajuns sa fie scanat unul singur in mall-uri sau chestii de genul. Dar si in Istanbul, la unele monumente nu e cerut, in schimb la restaurante individuale sau magazine, da, se cere.
Adrian a zis
Interesante imaginile! Sper sa ajung și eu pe acolo la un moment dat.
Marius Cucu a zis
Mie mi se par slabe la cat de multe erau acolo. Dar fiind frig, nu mi-a trebuit să pozez.
Ah, dacă te hotărăști curând, am niște lire d-astea și cardul de Istanbul. Îl activezi tu cumva.
Alin a zis
Cum a fost zborul și ai fost mulțumit de compania aeriana aleasă?
Marius Cucu a zis
Neașteptat de OK au fot Pegasus. Bine, am interacționat doar cu aplicația.
Daniela a zis
Istanbul nu se vede in 3-4 zile, iti trebuie minim o saptamana pentru asta.
Principale ar fi: Topkapi, Moscheea Sofia, Moscheea Albastra, Grand Bazaar, podul Galata, Miniaturk(dacă e însorit) cartierul Balat, Basilica Cisterna, insula Buyukada.
Cine ajunge pe acolo sa incerce fish kebab de la barcagii ancorați la baza podului, asa cum ai pozat si tu in articol.
Se mai poate face o plimbare prin cartierele Fanar și Balat, unde regăsiți, printre altele, Patriarhia Ecumenică („Vaticanul ortodox”), dar și ruinele casei lui Dimitrie Cantemir, aici fiind amenajată o cafenea. Karakoy cu moscheea și restaurantele din jur. O plimbare pe artera comercială ce pornește din Piața Taksim.
Anca a zis
1.Istanbulul are 3 parti, asa cum le-am asociat eu. Prima parte este cea europeana unde gasesti moschei, Topkapi si marele Bazar. Aici iti poti petrece o zi lejer intrucat sunt apropiate unele de altele.
2. A doua parte este cea dincolo de podul Galata, unde gasesti Turnul Galata, piata Taksim, strada Istiklal si Palatul Dolmabahce.
Palatul Dolmabahce este un MUST! Are doua corpuri, respectiv palatul si haremul, se plateste pentru fiecare in parte insa merita vazute amandoua. Gradina este de asemenea superba. Odata ce vizitezi palatul, poti merge si pe strada Istiklal( 30 de min de mers pe jos) unde gasesti magazine atat turcesti cat si cele intalnite inclusiv la noi. Intr-adevar, este o distanta mai mare intre ele insa Istanbulul este un oras care merita vazut la pas intrucat farmecul lui este dat de stradutele inguste, ceainariile micute si arhitectura cladirilor vechi.
2. In cazul in care vrei sa faci cumparaturi, din punctul meu de vedere, evita Marele Bazar( este de vizitat doar). Poti gasi aceleasi produse la preturi mult mai mici pe stradute adiacente unde sunt magazinele mici de cartier.
3. Cea de-a treia parte este partea asiatica. Aici merita sa mergi intr-o seara pe faleza din Uskudar. Este o faleza lata cu mici cafenele pe margine unde se mananca seminte si se bea ceai. Atmosferae una calma, linistita si totusi specifica locului.
4. Un cartier dragut si colorat este Balat Cukur. Cunoscut fiind pentru serialul turcesc Cukur, este unul dintre cartierele colorate ale orasului unde vezi foarte bine modul de trai al cetatenilor de acolo.
5. Mancare – incearca sandvisurile cu peste si pide cu ayran. Delicios!!
6. Pentru transport, este de preferat sa iti iei un card de calatorii reincarcabil. Calatoriile sunt foarte ieftine oriunde te-ai duce. Poti merge cu feribotul pentru ca este si foarte ieftin si privelistea e superba. Istanbul are foarte multe statii de feribot ceea ce inseamna ca poti ajunge pe orice parte a orasului( fie ea europeana sau asiatica) foarte usor.
Have fun!!
Anonim a zis
Foarte interesant articolul! Istanbul pare un oraș plin de viață și cultură. Mă încântă ideea de a explora piața de la Mare și de a vizita Palatul Topkapi. Abia aștept să încerc și delicioasele preparate turcești! Mulțumesc pentru recomandări!
Istanbul a zis
Wow, acest ghid pentru Istanbul este fantastic! Am planificat o călătorie de 5 zile și am găsit multe sugestii utile. Mai ales recomandările pentru piețele locale și locurile istorice sunt extrem de utile. Abia aștept să încerc mâncarea tradițională și să vizitez toate acele obiective turistice! Mersi pentru inspirație!