Vorbeam cu un amic despre viața în Belgia. Am plecat de la video ăsta și mi-a zis că da, se confirmă, cam așa stă treaba cu salariile pe acolo. Are un pic de treabă în zona de recrutare. Comentariile sunt și mai interesante, adică… unii confirmă că sunt dările atât de mari încât nu rămâi cu mare lucru la finalul lunii. Știți bine că depinde foarte mult de fiecare, nu poți trage o concluzie. Ține și de cum te gospodărești ca individ, ca familie.
Dar am ajuns, iminent și la faza pe bonuri de masă. Și ajungem la discuția despre valoare lor:
- 45 de lei la noi
- 8 euro la ei și vor să mărească la 10 euro. Culmea, am căutat și pe GPT, ei pare că au ceva taxe pe bonurile de masă, adică primesc 8.91 euro efectiv, după cum se vede aici.
Am zis: WTF, cum adică noi avem bonurile d masă la același nivel?!
N-am o concluzie de tras, dar sigur nu mi-ar plăcea să trăiesc în Belgia, sub nicio formă la partea franceză.


Si noi avem taxe pe bonurile de masa (10% impozit pe venit + 10% CASS). Taxele aferente sunt „trase” din salariu.
Să înțeleg că sunt 45 de lei brut la noi?
Da. Si, din cate stiu, se primesc la valoarea nominala (45 lei), iar taxele se scad din salariu. Daca gresesc, sa ma corecteze cineva care primeste.
Nu mai am angajați pe lângă mine, nu știu exact. M-am înconjurat doar de „homeleși”.
In Belgia se aplica impozitul global iar declaratia de impozit ii o cartulie cu vreo 20 de capitole care cuprind absolut toate felurile de venituri posibile dar si toate cheltuielile plus platile facute in avans (precomptes). Daca venitul brut total ii mai mic decat minimul impozabil atunci toate avansurile iti sunt returnate daca iar daca depasesti toate avansurile sunt scazute plus toate cheltuielile deductibile sunt scazute. Impozitul ii pe transe iar ANAF ul lor ii proactiv adica iti trimite formularul acasa, sediile lor au sesiuni de informare si ajutor unde cei care nu stiu sa si intocmeasca declaratia sunt ajutati, la telefon iti raspunde mereu cineva iar daca impozitul ii prea mare un functionar va cauta toate posibilitatile sa ti l micsoreze sau sa sa te incadreze intr o categorie defavorizata in care sa ai niste reduceri suplimentare.
Plata cu tichete de masa ii facuta pt cei care apeleaza la CPAS (Centrul de protectie si asistenta sociala) de exemplu personal casnic si de aceea se retine nu impozit ci CAS (sanatate si pensie).
Foarte mișto treaba asta. La noi nici contabilii nu fac de fiecare dată treaba asta :))