Am zis, acum câteva luni, că am schimbat fața laptopului. De fapt și de drept, abia cumpărasem carcasa și tot ce-mi trebuie ca să fac upgrade. Bine, luasem chiar și ceva placă WiFi care a ajuns pe Clevo, între timp, pentru că nu era compatibil cu ceea ce aveam eu.
De Crăciun, când mă plictiseam teribil de ambient am zis că e ok să văd promo-urile cu Dan Negru pentru revelion desfăcând laptopul și curățându-l, ca mai apoi să mut tot ce era pe carcasa veche, pe carcasa nou cumpărată. Deja se pusese praful foarte mult pe folia laptopului, așa că deja îmi făceam idei că n-o să o mai schimb niciodată. Am avut ca scuză șuruburile după care nu m-am dus niciodată…
Long story short, am ajuns să fac toată operațiunea cam în 4-5 ore. Bine, cu tot cu mâncat, dormit, căscat ochii la TV.
Operațiunea a fost de-un mare succes pentru că erau ceva nopți de recuperat și… scoteam șurubul și practic uitam de la mână până la gură ce tip de șurub deșurubam. Dezorganizare totală.
Pentru prima dată a prins și laptopul pastă termoconductoare de firmă, iar efectul placebo zice că totul e mai ok. Aiurea, e fix la fel, ba chiar sunt ferm convins că am un șurub mai lung pus în jurul tastei L. Ori a rămas ceva mizerie pe sub taste.
Să fie 2 ani de zile de când l-am curățat ultima dată, atunci când i-am schimbat tastatura… dar am scos din el ce nu credeam că voi scoate.
Altfel, e atât de mișto să scoți placa de bază, să o faci bucăți, să o pui, să crezi că driverul de sunet e problema, dar să îți dai seama abia după a 3 a oară că n-ai băgat mufa de la speakere(e cumva lipit de carcasă la modelul ăsta) sau că n-ai înfipt bine magistrala de pe placa de bază și te gândești că l-ai scurtcircuitat și p-ăsta.
L-am înviat, ce să zic!
alex a zis
La laptopul meu ar trebui sa schimb o balama cu o parte din rama metalica de sub carcasa care tine displayul. L-am desfacut de cateva ori si s-a rupt o din aia :). Nu joaca nu se misca, poate sta si asa. L-am pus display mat si asa cred ca intepeni.
La al Cristinei ar trebui o alta baterie si un display nou ptr ca cel actual abia se mai vede.
Mai am in HP la trebuie toata carcasa, incarcator, tastatura etc… nu mai merita facut. Am bagat o gramada de bani in componente si mi-au ramas si multe.
Incerc sa pun pe market zilele urmatoare fostul meu display glossy de pe lenovo. Pacat ca nu se potriveste pe laptopul Cristinei, ca ala e mai mic, pe 15.
Marius Cucu a zis
La ăsta chiar par sănătoase balamalele, credeam că ele au cedat, dar de fapt, plasticul de susținere. Acum pare chiar nou și curat. 😀
ice4you a zis
In teorie ar trebui sa gasesti balamale cu tot cu partea metalica de sustinere, de obicei sunt in set, recomand sa le schimbi pe amandoua pentru ca daca daca schimbi doar una, ulterior fiind tensiunea prea mare o sa cedeze de la uzura adunata si muncesti de 2x! Daca le lasai asa crapate, exista riscul sa iti buseasca display’ul la un moment dat. 🙂
Marius Cucu a zis
La Asus-ul ăsta nu puteam schimba doar parțial, aș fi rămas cu difuzoarele în mână, erau lipite de carcasă și traseu prin zona p-acolo. 😀
vasile a zis
Ce naiba, voi nu aveti tomberoane de gunoi?! :))))