Am discutat despre tehnologia OLED de multe ori. Cred că v-ați dat seama că mă fascinează acest lucru și că încerc să învăț tot mai multe, să vă prezint cele mai relevante rezultate, cât mai concrete și concise. Așadar, hai să vorbim despre cel mai bun televizor OLED.
Anul viitor se anunță a fi anul OLED-ului. Interesant este faptul că tehnologia este relansată. Mai ales, de când avem la masă QD OLED-urile produse de către Samsung Display. Mai nou, concurează cu microLED și eu nu am o părere atât de bună, momentan, despre microLED. Trebuie să se maturizeze tehnologia ca să vorbim mai multe.
Am testat un OLED de la LG, care, să fim realiști, nu este cel mai ok de pe piață. Au tot fost probleme cu seriile precedente, iar cea de-a 4 a este cea mai ok. Mă bucur că am reușit să o testez aici.
Între timp, am avut oportunitatea să fiu printre primii din România ce s-a jucat cu unul dintre cele mai bune televizoare OLED ale anului.
Nu cred că vor fi curbatele cele care vor domina piața, ci cred că se vor nișa tot mai mult.
2024 va fi interesant din punctul de vedere al OLED-urilor. Din păcate sau din fericire, panourile de la LG vor fi tot mai mult disponibile, pe tot mai multe branduri. Samsung a anunțat că intră cu QDOT în zonă, dar mai durează.
Ah, sper că știți că nu sunt chiar ieftine, dar pe măsură ce vom avea concurență… vom avea și prețuri mai mici.
Partea interesantă este că, datorită concurenței, avem modele cu diferite sisteme de operare. Mă gândesc, evident, la strategia pe care au adoptat-o unii producători, mai exact Philips, care au ales să renunțe la licența de android pentru sistemul lor pentru a scoate un produs mai ieftin.
E vorba despre modelul acesta.
Ce este tehnologia OLED?
Sintetizam aici că avem 3 tehnologii de televizoare:
- plasmă
- LCD
- OLED
Toate celelalte sunt subdiviziuni ale LCD-ului, termeni de marketing, dacă vreți. Plasma nu mai este de mult printre noi, deși a fost foarte cerută.
Așadar, pe piață rămânem cu:
- LCD
- OLED
Ok, dar noi ce alegem?
Este o întrebare simplă, cu 2 răspunsuri:
- OLED, dacă avem buget
- LCD, dacă nu avem suficient buget pentru acesta
Prețurile pentru OLED-uri, în momentul de față, la noi, pleacă de undeva de la 5000 de lei pentru diagonala de 55′.
Ce producători fabrică OLED-uri?
Sunt mai multe firme ce fabrică OLED-uri, foarte multe din Asia. Printre ele putem să vorbim de Samsung Display, BOE, LG Display.
Cei care livrează pentru televizoare sunt LG Display.
2 modele de OLED pe care le-aș achiziționa și mâine dacă aș avea buget disponibil
Philips 55OLED907
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2022
Sony 55A95K
- 100 Hz
- ultra HD
- android
- 2022
LG 55C21LA
- 100 Hz
- ultra HD
- webOS 6.0
- 2022
Cine vinde în România televizoare OLED?
Momentan, avem pe următorii:
- Sony
- LG
- Panasonic
- Philips
- Samsung
Cred că ar fi util să vorbim despre fiecare brand în parte și să vedem așteptările.
Sony
Așadar, începem cu Sony. Ca puncte pozitive avem:
- foarte bun pe subiecții în mișcare
- suportă 100Hz
- sunet bun
- imagine foarte ok fără setări extra
- suportă Dolby Vision, eARC
Ca părți negative ar fi:
- implementare slabă pentru Dolby Vision
- nu suportă HDR10+
LG
Avantajele LG-urilor OLED sunt:
- Smart TV-ul este foarte ok, inclusiv telecomanda
- suport extins pentru Dolby Vision
- suport HDMI 2.1 inclusiv eARC, VRR, ALLM
- logo dimming pentru a preveni burn in
- freesync, VRR și suport pentru Gsync
- foarte ok pe upscaling
Ca părți contra avem:
- destul de ciudat când vine vorba de subiecții în mișcare. Depinde și de gusturi
- probleme cu VRR și Freesync privind imaginea.
Au 3 serii importante ce se vând la noi:
- A2, B2, C2
Pentru prima dată C2-ul are panou mai ok decât B2. Seriile anterioare aveau același procesor grafic, cam aceeași imagine. C2-ul este mai luminos cu 100 de niți pe HDR. Diferența între B2 și C2 este de calitatea materialelor și a sunetului. Mai au și modelul W2 sau chiar G2, dar nu le-am văzut disponibile în România.
Philips
Au 2 serii. Le vom găsi în magazine sub forma de 807/857 și 937. Diferențele între seria 8 și 9 sunt de sunet, are un soundbar mai bun și un design mult mai interesant. Calitatea imagini este aceeași.
Ca păreri pro și contra avem:
- subiecții în mișcare se văd foarte bine
- suportă HDR10+ și Dolby Vision
- imagine decentă out of the box
Ca puncte negative:
- android-ul este mai alambicat decât la Sony, dar pare mai rapid decât la ei.
- nu are HDMI v2.1 eARC sau VRR.
Panasonic
Ultimii, dar primii din listă, din multe puncte de vedere. Cumva, eu zic că sunt nișă, nu încearcă să facă volume, așa cum fac majoritatea celorlalți. Au mai multe modele anul ăsta.
JZ2000, JZ1500, JZ1000, JZ980. Modelul entry level este ultimul din listă, apoi JZ1000 are același panoul, dar cu design diferit și opțiuni în plus pentru calibrare. JZ1500 are sunet mult mai bun, iar JZ2000 este cel mai bun model pe care îl au în acest an. L-am testat și noi și sunetul este mult mai ok, calibrarea este incredibilă pe acesta.
Dacă ar fi să fie ceva care să nu mă mulțumească la Panasonic este faptul că:
- sistemul de operare este cam ciudat, nu foarte user friendly. Are foarte multe opțiuni și cumva te derutează și primește destul de greu update-uri. Dar e snappy
Dar sunt și avantaje precum:
- ai HDMI 2.1 VRR
- una dintre cele mai bune imagini
- suportă HDR10+ și Dolby Vision HDR, eARC și ALLM
Cel mai probabil, în anii următori, și Samsung o să vină pe piața OLED-urilor. Să vedem dacă vor ajunge modele și în România. În afara țării mai avem și Hisense. Sperăm ca și cei de la TCL să vină în sprijin cât de curând.
Da. Au fost probleme la început, dar acum au început să fie tot mai rezolvate. De aceea apar și review-uri după ani de folosire. Ideal ar fi să îl folosiți mai puțin cu imaginile statice.
Momentan, Panasonic JZ2000 este cel mai aproape de tehnologia viitorului, dar este și cel mai scump.
Da, din toate punctele de vedere, mai ales că producătorii anunță că peste 95% dintre problemele cu burn in-ul au fost rezolvate.
Mădălina a zis
Puteti sa-mi spuneti ce este de fapt Hybrid-Log-Gamma, sunt niste setari de imagine default sau custom, daca ajuta la calibrarea unui oled?. Va multumesc anticipat!
Adrian a zis
@Mădălina, o operație de calibrare, indiferent că este vorba despre un televizor sau orice alt dispozitiv (caz în care se mai poate numi etalonare), presupune efectuarea unor măsurători. O persoană de formație tehnică (poate nu e cazul aici) ar fi de presupus că știe acest lucru. Nici măcar gemenzii monozigoți nu sunt cu adevărat identici.
Adi a zis
Buna Adrian.
Stii pe cineva care face calibrare la tv oled??
Multumesc.
Adrian a zis
Bună, Adi,
Mă știu pe mine, dacă ești din București sau de la o distanță rezonabilă de București.
Toate cele bune.
Ochian Catalin a zis
Salut, un nr de telefon pentru calibrarea unui smart tv oled samaung in bucuresti? Mersi
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Adrian Marcel Olaru – tel 0771201680, calibrator TV certificat ISF level III în Bucuresti
Adi a zis
Sunt din Galati.
Cam cat ar fi o calibrare? Si cu ce apatat o faci?
Poti la sa un nr de contact?
Mersi.
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Bună ziua Adi. Îmi permit sa răspund în locul lui Adrian. Este calibrator video certificat level II în curs de certificare level III având la baza doua module ISF. Este deținător de aparatură metrologizata (fotospectrometru, colorimetru generator de tripleti RGB & soft profesional de calibrare CALMAN 5. Nu au nici o legătură colorimetrele noastre din comerț gen spyder cu konwhow-ul lui Adrian. La fel și pregătirea în domeniu video, certificarea fiind obținută peste ocean. Televizorul va fi calibrat în standardul de referință (de studio) la fel în RO ca și în UK sau USA. De aceea se folosesc doar instrumente metrologizate și certificate pentru a nu vira unit by unit. Este o noutate pentru România, actualmente există doar două seturi de aparatură certificată în țară (a mea și a lui Adrian) deși sunt mai mulți entuziaști, cunoscători în amănunt ai metodologiei și al fluxului de calibrare TV.
Marian a zis
Samsung nu are oled…
Yamasha a zis
A amintit cineva de Samsung? 🙂 Ei au testat primii tehnologia, dar au hotărât că e prea scumpă la vremea aceea și că n-are viitor.
Izsak a zis
Buna, as vrea sa-mi cumpar un oled te rog sa ma ajuti cu un sfat. Oscilez intre Sony AF9 si Panasonic FX950 sau ar fii altceva de luat in considerare?
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Buna ziua dl Iszak. Ar mai exista varianta C8 de la LG pe langa cele doua mentionate de dvs. Ati omis o litera in cod la panasonic, e vorba de FZ950 nu FX950.
Cel mai cinematic tv este clar panasonicul FZ950, fiind singurul cu posibilitatea calibrarii 3D LUT pentru o acuratete si precizie maxima (cu mult peste ce ar suporta alte telervizoare) Pentru un cinefil, acest panasonic calibrat individual este intr-adevar o referinta imposibil de egalat. Si Sony AF9 ofera o imagine vibranta cu o gradare uimitoare (functia smooth gradation proprietar Sony) si are in 2019 implementat CMS (color management sistem) pentru calibrarea a 36 controale individuale de crominanta. Lg-ul este cel mai versatil dintre toate, perfect calibrabil si el, cu un sistem de operare foarte stabil, si suport Dolby Vision (avantaj mare la NETFLIX)
Decizia achizitiei va apartine, sugestia mea este sa apelati ulterior la calibrarea individuala a display-ului, oricare il veti viza.
Yamasha a zis
A fost un typo la FZ pe care nu l-a corectat în următorul comentariu pe care am uitat să-l corectez eu 🙂
Eu le-am testat pe ambele, atât Panasonic, cât și AF9. Din punctul meu de vedere, Panasonic e mai ok. Sigur, alternativa propusă de Călin e de luat în calcul. Țineți cont că AF9 este foarte greu.
Cristian a zis
Salut tuturor. Ce știți despre Sony A1 ? A calibrat cineva acest oled?
A …și să nu uit ..ce recomandări aveți pentru un full led ?
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Bună ziua dl Cristian. Am calibrat mai multe Sony A1.
cozma adrian a zis
buna ziua .numele meu este Adrian si sunt din Barlad. Intentionez sa achizitionez un oled LG seria CX 164 cm. Spuneti-mi va rog cine poate sa il calibreze la mine in zona ?
va multumesc !
Yamasha a zis
Salut Adrian, am lăsat mesaj colegilor. Sper să revină în timp util cu un mesaj aici. Știu că erau 2 persoane în Arad și București, fix în Bârlad nu cunosc.
Ionut A a zis
Doresc un tv pentru living de 75inch dar nu stiu la care sa ma opresc.De OLED mie frica sa nu am probleme(efectul burn) si nu imi mai ramane decat tehnologia QLed si restu.Nu stiu sprpe care sa ma indrept, dati mi cateva recomandari?
Multumesc !
Yamasha a zis
OLED-urile din 2021 au din ce în ce mai puține probleme. Eu am OLED din 2020 și încă am teamă de burn in. E butonat zilnic și până acum nu țipă deloc. Atât timp cât îi lași screensaverul pornit și îșî face ciclurile de curățare… în fundal…. e ok.2021 însă e departe, abia s-au anunțat modelele, mai durează. Spre ce buget te-ai orientat?