Așa cum v-am zis în articolul anterior, am avut o activare cu cei de la Samsung la Cheile Grădiștei. Practic, am avut o perioadă de du-te vino, dar ieșirea de zilele trecute chiar a reușit să facă diferența. Și, într-un fel sau altul, mă oftic că am fost cam flu-flu și că n-am luat decât telefonul la mine.
Am prins o vreme super faină de final de octombrie. Contrast de munți, frunze căzute de la pomi, foarte, foarte multe culori. Senzație! A fost și noroc că a plouat un pic înainte să ajungem noi și tocmai se usca. A fost cald, a fost perfect, deși mă pregătisem de acasă cu hainele de ploaie.
S-a făcut un mixt între influenceri și oameni de pe text și am făcut activități ca să vedem cum se descurcă Samsung Galaxy Watch6. Bine, va veni și articolul din Portugalia, de final, care o să aibă mai multe detalii despre ceas. Eu… l-am folosit și anterior.
Am plecat dis de dimineață din Ploiești, în 2 echipe, spre Fundata. Vremea la munte e faină, acum plouă, bate vântul, acum sunt nori. Toate astea au fost prinse în mașină, odată ajunși la Cheile Grădiștei a fost totul fain. Perfectă vremea pentru activități.
Cam așa era în Ploiești. Atât de mulți nori erau pe cer!
Anul trecut am fost la rafting, anul ăsta… activitatea principală a fost tiroliana. M-am pregătit bine pentru asta pentru că eu am frică de înălțime și… credeam că n-o să îmi iasă combinația. Eh, mi-am pus un GoPro pe cap și am plecat la vale. Să ne înțelegem, în Porto, pe podul ăla mi-era frică de la crăpătura care se vedea la picioarele mele, aici… n-am avut nicio stres. Costă 70 de lei.
În schimb, aici a fost neașteptat de OK. GoPro-ul a fost scuza și pentru faptul că am rămas blocat pe acolo. N-am stat aerodinamic, eu eram cât mai drept, să fie imaginea cât mai OK, daaar n-am mai ajuns la final. Adică am impresia că am prins cea mai puțină viteză dintre cei care s-au dat pe tiroliană.
Și acesta este selfie-ul cu GoPro-ul pe cap. Singurul lucru rămas ca amintire pentru că… am ajuns acasă, între timp, și… ce credeți? Nu am dat rec. Și am avut confirmare de la cineva: băi, a dat rec, da? Doar că aproape e finalul tirolianei s-au auzit niște sunete ca și cum ar fi dat eroare de card/ înregistrare. Și pa-pa, nu există pe card nimic.
Nu asta pot să zic și de un soi de carturi, practic un soi de bicicletă pe 3 roți, cu frână pe fiecare roată. Circuitul nu era super lung, însă puteai să prinzi un pic de viteză la vale. Chiar am reușit să facem și câteva depășiri pe acolo. Senzație faină pentru astfel de activitate. Prețul pleacă de la 15 lei pe tură și poate ajunge până la 100 de lei pentru 12 ture. Cred că m-am dat de 5-6 ori, dar n-aș mai fi plecat de acolo. 😀
A 3 a activitate a fost cea cu un soi de UTV-uri, un fel de ATV-uri. Cică ATV-urile au fost interzise de curând pe acolo, iar aceștia au găsit alternativa asta. A fost mai bine pentru că, chiar dacă te răstorni cu ele ai mai puține șanse să pățești ceva. Și unii… au făcut-o.
Chiar dacă, când fac trasee pe munte, nu sunt neapărat de acord cu zgomotul de motor, de partea cealaltă, din UTV, activitatea a fost faină. Erau niște jucării 4X4 ce erau limitate la 30 km/h. Cel puțin cea pe care am condus-o eu. Ceilalți au avut limitarea pe la 40km/h. Cred că au avut mai multă adrenalină. Chiar și așa, a fost un pic ud pe alocuri, a fost și uscat și un pic abrupt. Experiență faină.
M-am uitat pe site-ul lor: costă 300 de lei activitatea pentru o oră.
Ultima activitate a fost un soi de tracking cu ghid pe munte, prin Cheile Grădiștei. A fost senzațională vremea și aici aveam suficient loc să fac poze cu aparatul. Din păcate, pozele sunt făcute numai cu Samsung S23 Ultra. Era loc de făcut poze geniale cu aparatul și ceva obiectiv telephoto.
Traseul nu a fost nimic de dificultate, ci mai mult pe socializare. Oamenii au fost super mulțumiți de ghid, eu și cu colegii pasionați de fotografie am rămas în spate să ne pozăm cu ce-am găsit în cale. Singura interacțiune a mea cu ghidul a fost cea în care ne-a arătat planta cu care se aromează ginul. Aparent, crește la noi, n-aș fi crezut!
Dar zona e senzațională de vizitat toamna, eu sper să mai facem un drum acolo și separat pentru că e chiar fain și cred că merge să rămâi și peste noapte în zonă.
Sau cu o rulotă, ca oamenii de aici. Cât de tare?!
Altfel, cred că e prima experiență ce mi-a plăcut 100%. Ei s-au obișnuit mereu cu hate-ul și trollul meu prostesc, dar de data asta chiar a fost fain, fain.
- PS. Transportul și activitățile au fost asigurate de Samsung. N-avem o colaborare activă
Alin a zis
Imi place locatia, mai ales pemtru cateva trasee locale prin padure si prin satucele de langa.
Tiroliana aia e faina, eu m-am dus racheta in opritor.
Merita sa incerci si bobul.
Marius Cucu a zis
Cineva din grup s-a lovit tare la picioare la ea. Eu efectiv m-am blocat, m-au tras cu ața. Păcat, era o panoramă faină și vreme ca aia sigur nu mai prindem data viitoare.
N-a fost inclus bobul, chiar au fost multe activități pentru o singură zi. Adică, eu aș fi stat mai mult la trasee, dar și așa s-a ajuns pe la 23:00 pe acasă.
Adrian Bolocan a zis
Frumos pe acolo. Mișto că ai reușit să treci peste frica de înălțime. Am fost și eu dar nu am fost deloc atras de ideea de a încerca asta.
Marius Cucu a zis
Dar a intrat bine pălinca… după. Bine, Lora era mai fricoasă decât mine, până la urmă a fost convinsă să sară și ea. :)) Oamenii ăia știu să te facă să te dai la vale.
Adrian Bolocan a zis
Ai dat 200 ml de pălincă? La noi s-a întâmplat să ceară 4 persoane câte un pahar și a adus chelnerul nepalez un singur pahar, plin cu vârf.
Marius Cucu a zis
Nepalez era nenea ăla? Străinez sigur, dar nu rupea nici engleza. Ne-au dat din fiecare tip pălincă: pere, gutui și prune. Pruna e prună, am luat și din paharele celor din jur. Moldovean.
Iulian M a zis
Și aici la noi în Gura Humorului avem tiroliană, și încă destul de mare. problema e că a fost un accident mortal din câte știu și nu știu dacă au repus-o în funcțiune.