Deși foarte mulți pun egal între Bergamo și Milano nu este deloc așa. Sunt 2 orașe diferite, la o oră distanță. Așadar, foarte mulți nu își organizează cum trebuie vacanța în Italia.
De aceea suntem noi aici să tragem de mânecă pe cei care vor să aleagă o cazare în Bergamo sau în… Milano. Să calculeze bine ceea ce doresc să facă.
Deși la noi este mai popular Milano, din experiența mea, vă zic că în perioada în care am fost eu, Bergamo a fost mai scump din punctul de vedere al cazărilor. Asta pentru că orașul este un pic îndreptat spre o zonă mai boemă, ai o cetate, ai un centru vechi mai interesant, sunt casele mai mari, mai… interesante. Mi-a plăcut mult mai mult decât m-aș fi așteptat. Mult mai mult decât Milano, deși când zici Milano… te gândești la opulență.
Cazare în Bergamo lângă aeroport?
E normal să fie mai scumpă zona. Am văzut că multă lume caută și variante de a sta lângă aeroport. Îi înțeleg, asta pentru că aeroportul din Bergamo este foarte ieftin și sunt foarte multe zboruri de legătură. Ei bine, eu n-am găsit nimic ieftin lângă aeroport, nu să fie justificată escala.
Bergamo e unul dintre cele mai tari orase, cred ca e mai tare decat Milano, dar a fost mult mai bine marketat.
B&B HOTEL Bergamo City pare foarte interesant
Au si hosteluri acolo, dar prea putine.