Urmăresc prea puțin ce se întâmplă în afară, însă va trebui să o fac: ușor-ușor. Mă uit la nebunia pe care vrea să o facă Trump, mai iau un pic pulsul de pe rețeaua lui, dar încerc să fiu și detașat de știrile de la noi care caută senzațional în asta.
Oricât de multe tâmpenii face, oricât de sucit este, știe să își pună în valoare „poporul”. Activează un populism pentru mase.
Zona de hardware, de IT, este foarte bine organizată, probabil că la fel este și cea pentru auto. Oricum ar fi, înseamnă taxe directe spre americanii de rând.
În timp ce scriu rândurile astea mă uit și la „documentarul” celor de la Gamers Nexus. Să ai video lansat acum 30 de minute, să ai deja 500 de comentarii și 20 de mii de vizualizări mi se pare wow.
Sunt multe informații legate de cum o să fie lovit americanul de rând de taxe și că vor avea hardware și mai scump ca înainte. Să nu mai amintim că a fost și o pandemie care a mai „reglat pozitiv” din prețuri, oricum, e de necrezut ce se întâmplă cu plăcile video, parcă iei un Logan.
De business-uri auxiliare o să vedeți în video. Că deh, mulți se gândesc la multinaționale, ele sunt ale naibii, însă sunt și afaceri mici, conexe, care se pierd pe drum mult mai rapid decât multinaționalele odată cu taxarea suplimentară.
Plus că au demonstrat cu cifre că în multe situații efectiv nu vor reuși să ducă producția în America oricât și-ar dori. De la educarea americanului pentru a munci pentru acel tip de job până la costuri de producție, de management. Chiar se zice în material că OK, înțeleg războiul cu China, dar nu va fi Make America Great Again, ci o să găsească alternative în alte zone geografice.
De altfel, deși sunt alte costuri la noi versus ei, uitați-vă ce înseamnă un material ca acela: peste 10 mii de euro producția. Sigur, ei își scot foarte mult, dar foarte mult din reclamele directe și nu numai, dar ca idee.
Acum na, e fix ce au votat. E aiurea să blochezi piețe întregi, să fie stare de incertitudine. Tare curios sunt să văd ce se va întâmpla peste 60-70 de zile, când se vor fi terminat cele 90 impuse de taxele lui Trump.
Din păcate, așa cum am mai zis, nu prea avem nici noi de ce să râdem că… indirect, ne-o luăm și noi.
Adaugă un comentariu