Cel mai greu mi se pare să testez routere. Asta pentru că trebuie să îmi schimb eu configurația și în perioadele pline ale anului mi-e tare greu să fac asta. În plus, de când cu pandemia parcă toată lumea și-a pus la punct sistemul și nu mai e atât de mult interes pentru ele.
Eu am un TP Link de ceva ani, de când am schimbat un Asus vechi, vechi. A fost mișto Asus-ul, cred că cel mai mișto router al meu, dar instabil. TP Link-uri am schimbat câteva.
De curând, dă din greu. E și subdimensionat, ca să zic așa, se fac mult prea multe activități pe NAS încât să ducă pe termen lung.
Mai mult, vechea mea problemă, pe Wifi sunt probleme. Pur și simplu își dă restart. Partea bună e că am majoritatea lucrurilor pe fir și nu sunt deranjat prea tare.
Astăzi m-a luat eroarea asta, dintr-o dată.
Da, o citesc bine, înțeleg ce înseamnă, dar acum a început să își ia restart și pe LAN. Prima dată credeam că e cablul, că nu e sertizat bine, dar am rezolvat și asta.
Am vrut să testez un Synology, să văd ce înseamnă router adevărat în toamnă, dar nu ne-am prins pe program, iar apoi am tot avut proiecte. Deh, uite cum fac eu de WIFI 7.
Iolanda a zis
Și eu am un TP Link, de muuult timp. Mi-am pus și un range extender, dar sunt momente în care routerul își pierde semnalul. Când și când mai dau restart la ele. Mă tot gândesc să iau altul, dar nu știu ce să iau.
Postolachi Dumitru a zis
Amintește-ți când ai probleme pe Windows 10 cu Wi-Fi să te uiți peste drivere…
Marius Cucu a zis
Windows 11, dar aici erorile au fost între NAS și router, n-a avut treabă cu PC-ul sau alte dispozitive. Oricum, trebuie să caut ceva mai OK pentru NAS.
Ioan Mihai a zis
Mi-a plăcut performanța de la Synology, însă nu mi-a plăcut interfața. Zici că-i nas :))
Marius Cucu a zis
Păi n-ar fi rău să am ceva unitar. O să testez cândva și vedem noi.
dant a zis
Inainte de a-mi face wifi in casa, am avut norocul sa pot testa, ap-urile wifi 6 de la Tp-link Omada si ubiquity AP LR6.
Ca raza de actiune si performante Ubi este superior fata de tp-link, cu toate ca sunt din aceeasi gama de entry business. Ca pret tot acolo ajungeam dar cu mai multe AP-uri si cabluri trase.
Le am de 6 luni, foarte stabile, nu m-as mai intoarce la tp-link, asus, dlink niciodata.
Perfu a zis
Eu de cel putin 5 ani am lasat routerul la o parte si fac Hotspot de pe mobil asa fac si economie la curent , am scapat si de cablaraie si am scapat si de factura la internet
Flaviu62 a zis
Hotspot = viteza melcului. ?