Altă discuție frumoasă ce a pornit din glumă, pe internetul românesc, acolo unde sunt bulele mai tari, pe Twitter.
La mine în familie se mai construiește o casă. De fapt, o renovare de casă veche de prin 1940(cu indulgență). Și au trecut toate etapele: racordare la utilități, probleme cu cablăraia, probleme cu muncitorii, parcă e apartamentul meu renovat acum câțiva ani de zile. De altfel, o să intru și eu pe tărâmul ăsta, iar, de la anul. Dar ușor diferit, nu vreau casă încă.
Eh, cum cele mai banale discuții încep de la prostii, toate au un început de la diferențele dintre generații. Mă duc un pic mai departe și mă leg de intro, eu când plec în vacanță prefer să am jumătate de ghiozdan, dacă pot. Un sfert. Dacă știu că e ceva pe o perioadă mai lungă aleg să am un ghiozdan plin, eventual cu lucruri de care am nevoie din România și ușor, ușor să se golească până la sfârșitul călătoriei. Plus că e al 2 lea parfum pe care îl sparg/ pierd în vacanță. N-am șanse să „put frumos”!
Acum, la întoarcerea din Spania, un cuplu avea un ghiozdan de fiecare. Ea un pic aranjată, cool, el la fel, cămășuță. Au stat 9 zile în Andaluzia. Am zis, uite bă călători adevărați! Experimentați!
Revenind la casă: am avut o discuție între generația veche: trebuiau puse niște plinte la 45, iar soră mea l-a găsit pe undeva pe la Dedeman/ Artsani un suport care să îi ajute. Seara îl văd pe taică miu că încearcă să copieze suportul care deja era în casă, în familie. Pe modul: „dacă îmi trebuie și mie la țară?”(a se citi, se reface și una dintre casele de la țară).
Să zicem că eu sunt un pic mai special pentru că, din cauză că am multe, foarte multe produse în teste, efectiv nu le mai suport. Neapărat va trebui o cameră strict pentru așa ceva. Minim! Dacă pe voi vă motivează produsele cumpărate, gândiți-vă cum este să vă duceți la serviciu 10 ani de zile și dacă după cei 10 ani, vă mai motivează la fel de mult. Pe mine mă motivează să am cifre cât mai bune și relevante, produsele nu.
Tocmai de aceea în vacanțe prefer să am strictul necesar, nu mă deranjează câtuși de puțin că s-a furat bicicleta, deși o foloseam frecvent, dar am învățat să nu mai fiu atașat de lucruri. OK, înțeleg să am lucruri, să le folosesc, dar să nu le iau personal.
Ah, mai mult, cei mai vechi de pe aici știu că folosesc un Logan. 2005, MPI. Știți cât valorează în momentul de față? 4000-5000 de lei? Aveți idee de costurile de întreținere?! Mai mult, putem merge să comparăm și un pic diferit: mai plec la comparative, iminent, cu Loganul, în zone mai frumoase: am telefoane la test de 10 ori mai scumpe decât mașina. Aparatul foto, la fel!
Ideea este că mi-am setat în creier să mă folosesc de lucruri, nu să le dețin. Nu mă atașez de ele, nu plâng dacă mi s-a îndoit tabla sau dacă mi-a tăiat unul calea în trafic. Să nu pățesc ceva, în rest, da-o încolo de tablă. Și prevenția mea ține de asta și de faptul că aș pierde timp, pe care nu prea îl am, reparând o mașină sau alergând după acte.
Dupa irefutabilul principiu aplicabil pe soselele patriei ‘Daca nu injuri la volan inseamna ca nu esti atent la trafic’, esti o adevarata rara avis (o fi cucu’ pasare pe cale de disparitie?!) 😀
Iar dupa axioma ‘nu se stie niciodata cind vei avea nevoie de el’ greu rau cu batrinii, atit taica-meu cit si socrul sufereau de disposofobie in stare acuta. Avantaj socrul care stind in casa la curte avea unde indesa.
Mda si eu lucrez la asta: atasamentul fata de obiecte (telefon, laptop, masina, casa, etc) si regretul.
Dar e greu, mai ales daca sunt aproape noi (si se zgarie, sparg, pierd etc) si ai investit timp/suflet in ele.
Acum cateva luni am pierdut un selfie-stick Xiaomi tripod in Turcia. L-am pus in rucsac si am plecat la plimbare si cand am ajuns la destinatie sa il folosesc, nu l-am mai gasit. E adevarat ca am deschis rucsacul de vreo 2 ori pentru apa, dar imi este peste puterea mea de intelegere cum de a cazut si nu l-am auzit.
Am ramas setat pe eveniment pentru ca ma atasasem de el (il aveam de ani de zile si l-am folosit frecvent).
Si ca sa scap de asta am incercat sa imi cumpar altul identic, dar nu prea am gasit (ori nu era in stoc, ori era prea scump) asa ca am cumparat ceva asemanator: un selfie Stick Samsung C&T ITFIT tripod pe la 100 lei.
Si pot sa zic ca e un pic mai „jmeker” decat cel de la Xiaomi: telecomanda cu prindere magnetica, e mai mic si mai compact, tripodul e mai solid, complet telescopic (inclusiv sistemul de prindere). Singura problema e bateria care are un format mai ciudat (intre o baterie de ceas si una de bios) fata de acumulator integrat cu incarcare de la cablu de telefon (microUSB).
In privinta regretelor, asta e o problema mai profunda: de ce am cumparat aia si nu celalalta, de ce am luat-o la stanga si nu la drepata, de ce nu am facut la timp ce trebuia sa fac, de ce … de ce … de ce?!
Dar pe de alta parte si cand iese ceva am o multumire profund placuta ce compenseaza regretul din alte surse si ma echilibreaza psihic.
Ca de exemplu in cazul selfie-stickului … oarecum imi pare bine ca l-am pierdut pentru ca am avut ocazia sa imi iau ceva mai bun. Paradoxal nu?
Pentru mine concediu/vacanta=relaxare si distractii, chiar schimbarea locatiei dar nu neaparat, turism, etc., dupa o indelungata perioada de studii, de prestari servicii de orice fel. Oricum, nu sunt adeptul cararii/mutarii tuturor obiectelor casnice/electrocasnice necesare unui trai decent de zi cu zi intr-o gospodarie, fiindca ideea e de a face diferenta reala intre traiul cotidian din timpul anului si zilele suficient de putine ale unui concediu/vacanta. Altfel conceptul de vacanta dispare si in acest caz nu mai este nevoie de concediu. Reabilitarile, imbunatatirile si reparatiile de orice fel, le fac in timpul anului, niciodata in vacanta fiindca scopul vacantei nu este corvoada ci relaxarea/odihna/distractia/plaja/inotul/vizitarea noilor locatii, etc. Stiu multa lume care asteapta concediile ca sa-si rezolve reparatii/modificari/imbunatatiri/construiri/demolari, etc., fix in perioada in care ar trebui sa profite de odihna/relaxare. Multi dau vina pe lipsa de timp. De fapt problema sta diferit. Timpul e nelimitat, dar lipsa de realism si viziune ne joaca feste. Nu timpul este de vina ci noi insine care nu stim sa ne prioritizam actiunile si dorim sa rezolvam cat mai multe, daca se poate, totul deodata (nu se poate asa ca haideti sa o luam pe rand). Intr-o viata de om, fiecare isi poate rezolva doar un numar mai mare sau mai mic de actiuni din tot ce si-a propus, dar niciodata nu le va putea rezolva si nici nu le va putea avea pe toate. Ca sa rezolvi probleme de importanta maxima/vitala, trebuie sa renunti la banalitati. Doar in felul asta poti fi relativ multumit cu viata pe care ti-o doresti. Invatam din trecut, traim in prezent si construim pentru viitor, dar sa nu uitam niciodata ca prezentul este trecutul viitorului. E valabil petru toate generatiile.
Tot un Logan am și eu un garaj. Din acest punct de vedere empatizez. Tot mai poți să-i schimbi o bucșă, la Un BMW trebuie să o cam bagi în service.
Nici chiar așa, din punctul ăsta de vedere, am un service la 1km de mine și vin și o iau de acasă. La fel și spălătoria. N-am pasiuni d-astea cu mașini.
Este imposibil sa nu ai o pasiune care sa te faca atasat de anumite lucruri. Asa cum pentru tine nu sunt importante unele lucruri, pentru altii pot fi. Si vice versa.