Am avut cu mine un Huawei și am zis că vreau să văd ce poate să facă pe partea de fotografie. Știu că i-am făcut deja recenzie, dar una este să pozezi aproape încontinuu timp de 2 săptămâni, alta este să faci câteva teste, în condițiile tale.
Ăsta e anul în care mă gândesc serios ca obiectivul de 24mm să nu rămână acasă, când plec în afara țării.
Am aproape 1000 de poze făcute cu telefonul ăsta în Portugalia și Berlin, așa că am selectat câteva care mi-au plăcut.
Sunt și câteva rateuri, dar și lucruri cu care m-am obișnuit. Ca de exemplu, am observat că telefonul saturează o idee imaginea. Eh, acolo unde încearcă să facă pop up, am pățit la unele reflexii să îmi schimbe foarte mult temperatura de imagine. Pe clădiri nu observi treaba asta și ignori, dar când e skintone e un pic mai ciudat. Se observă.
M-a disperat și treaba că la zoom 3.5x că îmi intră macro când și cum are chef. Nu mă deranjează detalii în plus, dar când e vorba de macro se schimbă cumva unghiul de focalizare și îmi distorsionează imaginea. Mi-ar plăcea să nu fie by default. Tot despre zoom 10x aș comenta că Samsung S23 Ultra îi cam face felul. E și el fain, dar nu suficient, poate la Huawei P70 Pro să vedem mai multe lucruri faine.
Încă o chestie pe care n-am reușit să îi dau de cap(nici n-am căutat foarte mult) – în buzunar se deschide asistentul lor vocal. Am pățit de foarte multe ori treaba asta.
Ah, când mă uit la poze parcă văd că e un băiat acolo, în spate, care stă să editeze cadru cu cadru. Câteodată îi iese un alb, câteodată îi iese un verde, un magenta, nimic constant. Dar măcar arată fain. Individual.
Cam asta ziceam acum 2 luni despre Huawei, pe video(am publicat la ceva timp distanță ca să am și eu continuitate):
50 de poze needitate cu Huawei P60 Pro, doar am pus watermark și îndreptat anumite poze.
Eu nu fac selfie-uri, nu îmi place, dar ultrawide-ul lor e fain. E și comod să faci poze și nu distorsionează pe cât mă așteptam. În poza de mai jos nu am mâna chinuită. Vreau și la ceilalți.
De altfel, am cerut și un iPhone la test, aș vrea să văd cum se descurcă și acela, poate chiar pus lângă Huawei.
Am făcut teste cu Huawei P50 Pro și efectiv am răs de ce detalii sunt pe 50 Pro. S-ar putea chiar să fie cel mai prost model al lor, chiar mai prost decât P40 Pro. Sora o să facă upgrade la P60 Pro curând. A fost convinsă.
Unele comentarii de mai sus se raportează la ceea ce văd pe un aparat foto, nu pe un senzor de telefon. Culorile încă sunt spălăcite, se întrepătrund, nu este o „imagine curată”. Dar până nu văd ceva mai bun pe fotografie, anul ăsta a cam câștigat Huawei duelul foto. Atât.
- PS. nu este un articol sponsorizat, dar e senzația aia faină când vezi că ies poze faine și cu un telefon mobil. Un soi de „telefon”.
Adrian Bolocan a zis
Foarte faine pozele. Tot trec și eu pe Huawei, la un moment dat. 😀
Marius Cucu a zis
Locația. Sau locațiile.
Paul a zis
Salut colegi.
Pentru ce mai impatimiti si cunoscatori.
Am rugamintea sa imi recomandati un telefon in jurul sumei de 3.500 – 4.000 ron, cu ecran mai mare si poze decente care sa ma tina fara probleme 4 ani. Din research-ul meu tind sa cred ca Google Pixel 7 Pro ar fi cea mai buna optiune, dar as aprecia foarte mult parerile voastre.
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Google are cei mai mulți ani de actualizări în momentul de față. E o opțiune bună în bugetul acela. Mai ai și Xiaomi 13T Pro tot prin zona aia.