Am avut pe mână noul telefon de la Samsung, mai exact varianta Samsung S22 Plus și am încercat să îl pun la teste în vacanță. De data asta am nimerit Malta și am vrut să fac poze cât se poate de OK cu acesta.
Expert RAW e foarte tare, dar prea puțin promovat
Mă consider om tehnic, dar e imposibil să cunoști tot workflow-ul telefoanelor mobile. Până recent nu știam că Samsung are managerul ei de aplicații. În sensul ăsta apreciez și mai mult faptul că au venit cu actualizări foarte rapide pentru android 12. Să sperăm că va deveni obișnuință cu actualizări rapide.
Sigur, îți trebuie un pic de antrenament să reușești să editezi RAW-urile. Și răbdare. Asta pentru că funcționează asemănător cu Night Mode – trebuie să aștepți un pic pentru a face poza. Dar este mult mai bine că poți să editezi fișierul necompresat și să poți recupera detaliile pierdute, mai ales în perioadele luminoase ale zilei. Dynamic Range-ul de pe Expert RAW este mult mai bun decât ai trage cu clasicul JPEG. Și diferit. Oricum ar fi, sunt 16 biți față de cei 12 biți de informație pe care îi ai pe clasicul PRO.
Mi-ar plăcea să fie mult mai promovată opțiunea asta, eu unul până nu am văzut o prezentare de la ei, nu am știut că poți trage cu Expert RAW. Riscul omului care nu folosește zi de zi un Samsung.
De foarte multe ori aleg ca în cele mai proaste ore, cu lumina cea mai dură, să fac poze strict cu telefonul pentru că nu reușesc să le aduc la o formă care să mi se pară wow.
La început preferam să pozez cu camera standard, așa cum dorește telefonul să interpreteze culorile și nu numai. Dar alege să îmi exagereze un pic pe albastru dacă am o apă, de exemplu, să nu reflecte realitatea pe care vreau eu să o dau. Așa, cu funcția de PRO ai 12 biți de Dynamic Range față de 10 biți pe camera standard și ai mai multă libertate să manipulezi poza așa cum îți dorești. Există, evident și reversul medaliei, dacă nu ești atent, poți să denaturezi fotografia.
După aceea poți edita pozele cu Adobe Lightroom sau cu Snapseed. Eu m-am obișnuit cu a 2 a, deși am văzut că, dacă ai telefon Samsung ai și câteva luni gratuite pe Lightroom. Am renunțat la Adobe în ultima vreme.
Ar fi fost interesant ca telefoanele să aibă opțiunea inclusiv pentru funcția de noapte. Acolo cred că ar fi de joacă și concurență destul de bună chiar și cu aparatele foto. Sigur, nu pe expunere lungă.
Camera de zoom arată foarte OK
Nu sunt deloc un fan al zoom-ului. Probabil că lucrurile astea se datorează și faptului că, de multe ori, prefer obiective fixe pentru aparatele foto. Eh, acum am testat de mai multe pozele cu 3X. Nu au ieșit deloc rău, nu simțeam că nu sunt suficient de clare. Pentru un telefon mobil cred că îți faci treaba foarte bine și cu 3X. Fun fact, la unele poze mi-a fost greu să îmi dau seama dacă au fost făcute cu 3X și nu cu cea standard. La nivelul ăsta au ajuns cu cea de zoom. Subliniez: 3X, la 10X nu putem avea pretenții decât pentru marketing, dar și așa e foarte bine.
Un ochi neantrenat ar zice că se poate scoate bokeh la fel de mișto cu al unui aparat foto profesional.
Display luminos
Ați fi uimiți, dar autonomia față de telefonul meu a fost mai mare pe Samsung și am tras 2 concluzii mari și late:
- pe telefonul meu telefonul stătea constant la luminozitate 100% pe insulă
- pe Samsung era la 3/4.
De butonat le-am butonat pe ambele cam în același fel, dar la finalul zilei rămâneam cu baterie pe Samsung tocmai pentru că display-ul a făcut diferența și nu cred că cei 300 mAh făceau o diferență de 40%.
Rata de refresh de 120 Hz adaptivă a venit să suplinească viteza. Faza cu 1750 de niți în peak fix în zonele astea este util. Poate și băieții de la Sony să învețe să pună asta pe aparatele foto, chiar am avut nevoie!
Corning Gorilla Glass Vicus+
Când merg în afară să fac poze cu telefoanele le pun în toate pozițiile și părțile posibile și imposibile. Da, sunt telefoane cu asigurare, dar cu toate acestea, țin minte că am zgâriat pe spate un telefon pe care l-am folosit pe post de trepied.
Eh, pe S22 Plus l-am pus în nisip, l-am pus pe roci și… a picat un pic. E impecabil. În toată perioada l-am ținut fără husă și e impecabil, inclus la colțuri.
Hardware performant
Cred că am fost primul hater al lui Samsung când a zis că la anumite serii se încălzește și că nu e ceea ce trebuie. Eh, l-am pus în toate ipostazele și nu mi-a mai ieșit să fiu hater, de data asta. Știu că erau modele anterioare care, odată ce făceam mai multe poze cu el ajungea să se încălzească. Absolut nicio problemă nu am sesizat în tot timpul folosirii cu Exynos 2200.
Din toată seria S22 eu aș merge pe telefonul clasic, S22 sau chiar varianta plus. Plus îmi stă destul de bine în mână, tocmai pentru că cu Note-ul nu m-am împăcat niciodată. Da, un Fold cred că ar fi mai mișto sau un telefon clasic.
Claudiu a zis
Probabil este plătit articolul pentru că altfel nu pot înțelege ultimul paragraf, mai ales că am avut 3 modele cu Exynos.
Cine cumpără un telefon de la Samsung, cu Exynos, primește cel mai mare scam din viața lui.
Nici SamMobile nu recomandă să cumperi un produs cu Exynos și este cel mai mare site de știri legat de Samsung: https://www.sammobile.com/opinion/samsung-delivered-the-worst-exynos-flagship-in-recent-times/
Marius Cucu a zis
Salut, da, ai tag de publicitate dacă ești atent, e marcat, dar experiența este totală a mea, concluziile sunt ale mele, nu a venit Samsung să îmi spună ce să scriu 🙂 . Față de Note 20 Ultra, ba chiar dacă îl compar cu varianta FE, cu Snapdragon 888 pe care abia l-am testat, da, Exynos stă mai bine.
Atenție că în articolul tău se vorbește despre modelul Ultra, telefonul e un pic diferit construit față de Plus. Pe ăla vreau să îl testez în 1-2 săptămâni. 🙂 Din primele impresii, de la lansare, am observat niște căldură în plus pe acela.
Luiza a zis
cand salariul este de 1700 lei net si telefonul asta 4000 de lei cine naiba si-l permite ?
nu as da 4000 de lei pe un telefon nici sa fie poleit cu aur si sa filmeze 16k !
Marius Cucu a zis
Telefonul costă peste 5000 de lei. 🙂
ionică a zis
Pozele trebuie sa fie naturale nu modificate sintetic prin aplicatii “ca sa arate bine”. ?
Marius Cucu a zis
Întocmai. Nu denaturăm dacă tragem RAW. Dar de multe ori, când încercam să pozez o apă, aveam fie albastru strident, fie spre verde, se schimba în funcție de încadrare.