Simona Halep (31 de ani) a primit o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj, conform anunțului făcut de ITIA. Această decizie nu este definitivă, iar Simona are opțiunea de a face apel la TAS.
Uite așa se încheie o carieră frumoasă.
Păcat, au mai fost câteva de genul, chiar la gimnastică, dacă țin bine minte.
Eu chiar speram să scape, măcar cu 2 ani de zile. La 4 ani cred că poate să zică pas tenisului de performanță. Sharapova parcă nici 3 nu a luat, după ce a ajuns la TAS.
Ca să înțelegeți ce înseamnă testele pentru un sportiv: Utilizarea unei substanțe sau a unei metode interzise în cursul anului 2022, pe baza recoltării și analizei a 51 de probe de sânge furnizate de jucătoare în cadrul programului ABP.
Vorba aia: avem criminali care scapă cu pedeapsă mai mică. Sigur, pedeapsă cu închisoarea, nu suspendare în tenis.
Dan Dalalau a zis
Dacă a luat 4 ani, înseamnă că sunt dovezi clare că era în formă continuată, asta se și vorbea în unele cercuri, pașaportul biologic nu minte și se întinde pe o perioadă îndelungată. Nu confunda cu gimnastica dacă te referi la Andreea Răducanu, nu are nicio legătură, ne place sau nu ne place, aici a fost clar cu știința ei chiar și după ce medicamentul a fost interzis clar. Probabil a crezut că un dozaj mic nu va fi depistat..
Marius Cucu a zis
Din ce înțeleg ar fi minim 2 din 51 de teste. Vedem ce se întâmplă la TAS.
Costin a zis
Deh, daca ar fi investit la dr. Fuentes…
Marius Cucu a zis
Comunicare oficială:
Halep, de două ori campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat negativ (AAF) pentru substanţa interzisă roxadustat la US Open din 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiţiei. Cea de-a doua acuzaţie se referea la nereguli în paşaportul biologic al sportivului (ABP).
Tribunalul independent, înfiinţat de Sport Resolutions, s-a reunit la 28 şi 29 iunie 2023 la Londra şi a audiat martori experţi ştiinţifici în numele lui Halep şi al ITIA, jucătoarea depunând, de asemenea, mărturii direct în faţa comisiei în cadrul procedurilor.
La 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a constatat că jucătoarea a comis încălcări intenţionate ale regulilor antidoping în temeiul articolului 2 din TADP:
– Prezenţa şi utilizarea roxadustatului, aşa cum s-a evidenţiat în proba de urină a lui Halep recoltată la 29 august 2022 la US Open
– Utilizarea unei substanţe sau a unei metode interzise în cursul anului 2022, pe baza recoltării şi analizei a 51 de probe de sânge furnizate de jucătoare în cadrul programului ABP
Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep potrivit căruia ar fi luat un supliment contaminat, dar a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentraţia de roxadustat găsită în proba pozitivă.
Acuzaţia ABP a fost, de asemenea, menţinută, tribunalul declarând că nu are niciun motiv să se îndoiască de „opinia puternică” unanimă la care a ajuns fiecare dintre cei trei experţi independenţi ai Unităţii de gestionare a paşapoartelor sportivilor (APMU), potrivit căreia „dopajul probabil” a fost explicaţia pentru neregulile din profilul lui Halep.
Karen Moorhouse, director executiv al ITIA, a declarat: „După un proces de audiere complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent.
„Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să le ia în considerare atât în procedura roxadustat, cât şi în procedura ABP a fost substanţial.
„ITIA a urmat procesele corespunzătoare, aşa cum am face-o cu orice altă persoană – în conformitate cu Codul Mondial Antidoping – îndeplinindu-ne scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul concurenţei loiale, în numele sportului. Juriul a recunoscut că procedura adecvată a fost urmată în cadrul deciziei scrise.
„Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi ne menţinem angajamentul de a fi cât mai transparenţi posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util.”
Jucătoarea a chemat patru martori experţi: Profesorul Alvarez, profesorul Coquerel, profesorul Kintz şi Paul Scott.
ITIA a solicitat ca martor expert al AAF un singur martort: Dr. Daniel Eichner, preşedinte al Laboratorului de testare a medicinei sportive şi de cercetare din Salt Lake City, acreditat de WADA, responsabil de dezvoltarea unei metode de testare a roxadustatului aprobate de WADA.
În plus, exclusiv în legătură cu acuzaţia ABP, tribunalul a audiat şi grupul de experţi independenţi. Membrii grupului de experţi independenţi sunt Dr. Laura Garvican-Lewis, director ştiinţific la Agenţia Anti-Doping a Statelor Unite, profesorul Giuseppe D’Onofrio, profesor de hematologie clinică şi de laborator şi de patologie clinică, Roma, Italia, şi Jakob Mørkeberg, manager ştiinţific principal la Anti-Doping Danemarca.
Tribunalul independent a primit aproximativ 8000 de pagini de dovezi ştiinţifice şi de altă natură din partea jucătoarei şi a ITIA, anunţă forul.
Adrian Bolocan a zis
Păcat. Să sperăm că se vor ridica altele. Am avut câștigătoare la dublu, la US Open. La juniori. Îmi place să urmăresc tenisul, dar trebuie să rezonez cu cineva.
Petre a zis
Mare sportiva – pacat ca a fost prinsa 🙂
Constantin a zis
Sharapova a luat 2 ani, pedeapsa redusa apoi la 15 luni de suspendare. Dar la aia a fost un singur cap de acuzare, la Simona au fost doua capete de acuzare.
P.S. Faptul ca fata aia a luat U.S. Open la dublu nu inseamna chiar nimic. Razvan Sabau a luat Wimbledeonul la juniori, la simplu, dar la seniori nu a confirmat deloc.
Sper sa ma insel si Mara Gae sa devina o mare jucatoare, dar stiti care e problema?
Steffi Graf, tot la 18 ani, cat are acum Mara Gae, castiga Roland Garros, la simplu, la seniori. Iar la 19 ani, in 1988, castiga toate cele 4 turnee de Grand Slem, tot la simplu, la seniori.
Martina Hingis, la 17 ani castiga 3 din cele 4 turnee de Grand Slem, in 1997, iar la Roland Garros era finalista in acelasi an, evident la seniori.
Monica Seles, castiga Rolland Garros la 18 ani, un an mai tarziu, recidiva si lua si U.S. Open. Tot la seniori.
Repet, sper ca Mara Gae sa devina o mare jucatoare, in ciuda acestui ‘delay”. In fond si Simona a luat primul titlu de Grand Slem la 27 de ani (si Roland Garros la junioare, in fata altei romance, Elena Bogdan, care nu a confirmat la seniori).