Mi se pare enorm, enorm în ideea în care piața de telefoane nu mai este la fel. OK, multe componente s-au scumpit, însă, prețurile vor pleca de la 3500 de lei și vor ajunge la ~4200 de lei pentru un telefon cu 256 de GB.
Azi am publicat un android cu 1 TGB de stocare. 24 GB de RAM. Sigur, nu comparăm mere cu pere, dar telefonul ăsta de la Apple chiar are multe lipsuri raportat la celelalte telefoane de la Apple. Adică cumperi un soi de iPhone 14 fără opțiunile de diferențiere: nu ai always on display, nu ai Dynamic Island ori Magsafe. De testat ar fi opțiunea „Dynamic Island” pe care Honor o are. Poate e compatibilă.
Cred că pragul psihologic pentru un telefon OK este 2500-3000 de lei la noi. Ori la Apple asta este cea mai slabă versiune. Evident că beneficiați de toate integrările și compatibilitatea cu celelalte dispozitive.
Singurul lucru bun este că n-au pus noul buton de acțiune pentru cameră. Efectiv, e ceva mai bună mișcare pentru un telefon nou.
Dar da, în barca android-ului sunt variante mai bune, apropiate de flagship. Mă gândesc la un Pixel 9 Pro fără să stau pe gânduri. Nu e de top, cu siguranță, adică nu l-aș pune lângă un Samsung S25 Ultra ori lângă un Honor Magic7 Pro, dar e acolo. Inclusiv un Oneplus 13 ar fi o variantă decentă pe la banii ăștia și câștigi mult mai mult pe termen lung.
Doar dacă ești prins în ecosistemul ăsta ar merita, deși…
https://www.whathifi.com/smartphones-tablets/smartphones/apple-officially-unveils-the-affordable-iphone-16e-complete-with-an-oled-display-and-dolby-atmos-support?
Si pretul oficial este de doar 128GB: $599.
Asta e!
Sigur, convertim în euro și adăugăm taxele și ajungem la aceeași sumă.
Ieftin ca braga… îți spune și Ionică… acușică…
Ionica are un pic de treabă cu suveranitatea in ultima vreme.
Fiecare e liber să dea cat vrea pe un telefon, dar când văd un Pixel 9 Pro și când văd că e bătaie pe el… „Știe ei ceva”
Cine intră în magazin și cere cel mai ieftin iPhone nu caută dynamic island, 256 GB sau numărul de megapixeli. Știu că pare contraintuitiv, dar așa e, foarte mulți vor un telefon care să facă niște lucruri și atât.
Comparația cu alte telefoane trebuie să fie și pe un interval mai lung de timp: Pixel, Magic sau care mai zici tu că sunt afaceri mai bune acum, ating același nivel de calitate și peste 3-4 ani? Că asta e aproape o garanție la iPhone, și asta de la utilizatori, nu promisiunile producătorilor privind update-uri de soft. Apple n-a trebuit să promită ani și ani, doar a făcut-o și lumea s-a obișnuit cu practica asta.
Te rog să ne spui cum e cu telefoanele la care le faci review-uri peste 3 ani de folosire zilnică – eu unul nu concep să nu țină acumulatorul 3 ani, cu o capacitate de minim 80%. Cum se comportă ecranul și softul, de câte ori i-ai dat câte un factory reset?
Iar ecosistemul e o treabă mai serioasă decât pare. De la accesorii (Watch, AirPods, iPad sau Mac), la servicii și aplicații cu care poate vrei să continui.
Da, cred că țin fără probleme 3 ani de zile ambele telefoane. Chiar și la midrange sunt câteva pe care te poți baza pentru mai mulți ani, dar acolo trebuie mai multă atenție. mă refer la durabilitate, la estetica telefonului.
Doar că telefoanele de care am pomenit nu sunt midrange-uri, ci pot fi comparate ușor cu iPhone 16 și depăși. Am zis special de 16 pentru că l-am avut în paralel la teste cu Pixel 9 Pro. Strict ca poze e net superior lui 16 simplu, de 16e nici nu are sens să mai aducem în discuție.
Se comunică pe android de 5-7 ani pentru că nu toți oferă asta și cumva se diferențiază. Cred că minim 4 ani de actualizări mari sunt acum.
Nu, nu mai e cazul de factory reset, Google a reușit să rezolve asta de ceva ani. Sunt doar mituri, adică am de aproape 2 ani telefonul personal neresetat. Flagship.