Am povestit recent despre actualizare, dacă țin bine minte, acum a venit cu ceva modificări frumoase, utile, dar nu foarte bune pentru portofel pentru că este paid upgrade.
Cea mai importantă, pentru mine, este opțiunea de HDR. În vacanță, îmi place să trag pe 3 sau 5 expuneri, pur și simplu ca să nu îmi bat capul cu display-ul. În plus, iese un pic mai mișto pe HDR, ai libertate mai mare de a trage de culori, ai Dynamic Range mai OK.
Merge-ul ăsta îl făceam în Photoshop, practic trebuia să le identific din Capture One, să apoi să le caut în Photoshop, dintr-un meniu ciudat. Acum le selectez și le dau Merge Photos.
Durează un pic operațiunea, dar merită! Rezultatul este un DNG pe care îl modifici destul de rapid.
Are 2 opțiuni, una de auto HDR și una în care te lasă să-ți faci de cap, după bunul plac. Din ce am testat, dacă e o poză complicată, cu detalii atât la luminozitate, cât și pe negru dă fail. Când e ceva simplu, opțiunea de auto te ajută mai mult.
Sistemul de notificări din Windows 11 funcționează. Vei primi notificări de fiecare dată când se va exporta sau când se face o poză HDR.
Singura chestie ce mi-ar plăcea să fie, într-un viitor update, ar fi să mă ducă direct pe poza făcută HDR. Momentan, stau să o caut printre toate celelalte, iar search-ul se mișcă cum are chef.
Au pus și un tutorial pe canalul lor:
Panorama Stich
Cred că am ceva poze, de prin Bulgaria și nu numai în care am încercat să cuprind o zonă mult mai mare și mă ofticam că nu am o lentilă și mai wide de 18′. Cu opțiunea asta vei putea uni și face o panoramă, din mai multe poze. Și asta se făcea din Photoshop(ce nu faci cu el?!), dar pare mai ușor aici.
Mie astea 2 opțiuni mi se par foarte tari pentru că nu mai ies din program pentru a edita.
Adaugă un comentariu